daca esti grasa cand o faci ce semne iti ramane dupa – am auzit că cică ţi-ar creşte al treilea ochi utilizare a toaletei la servici fata care canta opyng oruyd – nu ştiu cine e, dar pare o persoană importantă urinau pe plaja – foarte urât din partea lor cele mai faine coame la cal caut bilete hurts – îmi pare rău, nu dau servetele ceausescu – din ciclul epoca de aur vreau sa ascult acum melodia in care zica ok lets go online – felicitări pentru voinţa de care dai dovadă, dar să ştii că nu e pe aici melodia asta tocmai asta e problema eu nu am nimic blog – nasol de tine fetite autohtone filmate pe web cand se fut – mă gândesc din ce în ce mai serios să îmi pun avertizare de conţinut la blogul ăsta doina casandra – io ştiam că e hot cand iti sare un ochi-interpretare te iubeste daca iti cere sex oral – dacă-i oferi şi anal, să ştii că te ia şi de nevastă care sunt cauzele fumarii joint-urilor de unde era prietena lui social network – okay… what exactly did you mean by this one? cum trec de level 5 de ultimul scop la lady popular|? jocuri justin biebar de spalat pe pula pentru majori – AHAHAHAHAHAHAHAHA! drag mii jocu romanesc dupa el ma prapadesc – român verde, ce să mai… www.iam supt pula tatalui meu si mia placut.ro – cred că te-ai uitat la prea mult hentai cum consolezi pe cineva care a fost dat afara dintr o trupa de muzica – toţi năpăstuiţii să vină la mine! in versuri era ceva it`s my nation – sunt sigură că era ochelari nerd la moda – hipsterule romania culturala sensul cuvantului patetic – plin de patos, înduioşător; nu e acelaşi lucru cu “pathetic” din engleză mi-a sarit ulei fierbinte in ochi – nasol de tine
e şase şi douăzeci dimineaţa când încep să scriu acest post. ei, amu să nu vă pară că sunt matinală. adevărul e că nu am dormit deloc. tocmai m-am întors din control, unde mi-am terminat cu succes o seară cât se poate de frumoasă. dar hai să vă povestesc mai bine.
cuvântul de bază e concert. concert kumm, ca să fiu mai exactă. vai, ce surpriză, veţi spune probabil. şi dacă o să spuneţi asta, veţi avea, culmea, dreptate într-o oarecare măsură. concertul din seara trecută a adus cu sine două noutăţi. prima noutate a fost revenirea în trupă a basistului uţu pascu (din nou înlocuire, din nou fără explicaţii). cea de-a doua noutate a fost interpretarea multaşteptatelor piese noi marca kumm. momentan nu au titluri oficiale, cel puţin asta am putut eu deduce din cercetarea setlistului.
daaaaaaaar să nu ne grăbim şi să nu anticipăm. mai bine să revenim la punctul în care am coborât eu din 135, conştientă dureros de faptul că ratasem deja staţia la care trebuia să cobor de fapt. destinaţia era wings club, pe mihai eminescu 127, iar eu o luasem langa-danga pe câmpie (de fapt, pe bulevardul dacia). şi dă-i, şi întoarce-te, şi întreabă vreo câţiva oameni cum poţi să ajungi pe mihai eminescu, şi tremură oleacă la auzul unor lătrături cât se poate de canine. toate ca toate, da’ să vedeţi distracţie când am ajuns pe eminescu. întuneric neliniştitor şi un număr destul de îndepărtat de 127. mamă, să vezi cât o să merg, mi-am zis.
din fericire nu a luat chiar atât de mult pe cât credeam, şi nici nu am fost asaltată de oameni sau animale cu caracter dubios. ca o paranteză, două vorbe, trei cuvinte despre wings club. e-n buza străzii, astfel încât până şi una ca mine l-a nimerit fără probleme, e încăpător tare şi (foarte important) are nişte băi decente. închidem paranteza. când am ajuns eu, încă se punea muzică de dans şi voie bună. şi-a mai durat destul până să urce trupeţii pe scenă, astfel încât am avut prilejul să circul în voie pe acolo şi să salut mai toţi cunoscuţii ce se prezentaseră la concert.
nu mă întrebaţi când a început, pentru că nu m-am uitat la ceas. la ora aia se strânsese ceva lume – nu cât să geamă locul, dar destul de decent. s-a debutat cu “beauty queen”, ocazie cu care l-am văzut din nou pe uţu la treabă-n kumm după aproape patru ani. specific că omul a învăţat toate piesele într-o singură zi. deci uau, asta da realizare, mai ales ţinând cont de faptul că: a) a fost un concert destul de lung şi b) s-au cântat multe din piesele de pe “far from telescopes”.
atmosfera? superbă. am dansat de-am rupt. unde mai pui că au cântat şi multe piese foarte dragi mie, precum “sleepwalk”, “one for each day”, “curse” (headbanging, normal, ce credeaţi?!), “different parties”, “berlin” şi “mister superman”. la aceasta din urmă s-a petrecut o chestie simpatică, băieţii solicitând ajutorul a trei oameni din public pentru backing vocals. printre temerari s-a numărat şi yours truly, şi sper din toată inima că nu am spart urechile nimănui. cât despre noile piese, mi s-au părut amândouă destul de drăguţe (în special cea de-a doua). am izbutit să pun gheara pe foile unde erau trecute versurile şi chiar mi-au plăcut, dar îmi voi forma o părere definitivă după mai multe audiţii. chiar sunt curioasă în privinţa direcţiei pe care o va lua soundul pe următorul material. mă rog, om trăi şi om vedea.
ce să vă mai zic, cântarea a fost faină de tot. mă rog, dacă aţi fost, ştiţi deja chestia asta, dacă nu, atunci păcat pentru voi. eu una am plecat de acolo încântată foc, şi pariez că majoritatea celor din public mi-au împărtăşit sentimentul.
………………………………………………….
beauty queen
evil eye
beautiful country
different parties
police
angels and clowns
sleepwalk
mister superman (feat. trei temerari)
one for each day
aia 10 (irlanda) a.k.a. prima piesă nouă
curse
1000 de chipuri
morsa
aia 9 a.k.a. cea de-a doua piesă nouă
berlin (cover black rebel motorcycle club)
pink balloon
rest in pieces
BIS
monkey in your stereo
dictionary
ATENŢIE. SIROP. (să nu ziceţi că nu v-am zis, da?)
la final de post, aş vrea să îi mulţumesc unui om fain şi talentat pentru toate cele douăsprezece concerte kumm cu el la bas la care am participat. o să îmi lipsească, şi-o să îmi amintesc mereu de felul în care zâmbea cu ochii închişi în timp ce cânta, dând impresia că a uitat de tot ce e în jurul lui. şi da, sunt conştientă de faptul că sună lacrimogen, dar alex miu merită toate cuvintele frumoase din lume pentru prestaţiile sale în kumm.
mulţumesc, alex. a fost o plăcere să te aud cântând şi sper să mai am ocazii de genul şi-n viitor.
îmi târăsc existenţa mizeră printre sunete şi fragmente de sentimente risipite, singură printre oameni. m-ai observat şi tu, ştiu că nu ai cum altfel. pentru că ştiu să râd, ştiu să deschid uşi şi ştiu să ascult. pentru că ştiu să dăruiesc şi ştiu cum să dăruiesc, pentru că zâmbesc atunci când totul e negru.
poţi să mă consideri stupidă. să nu crezi că nu m-am întrebat niciodată de ce sau cu ce scop zâmbesc. oh, m-am întrebat de multe ori. pentru că, vezi tu, ştiu că oamenii sunt putrezi în interior şi se agaţă unul de celălalt, sufocându-se. ştiu că suntem legaţi cu fire care ne torturează şi însângerează fiinţa, fire care se pot rupe totuşi atât de uşor, sfâşiindu-ne. ştiu că ne privim unii pe alţii şi ne vorbim fără să înţelegem nimic, cu aerul că totuşi înţelegem atât de bine. ştiu că ne place minciuna.
ştiu că ceea ce ni se întâmplă capătă doar în mintea noastră dimensiuni uriaşe şi că de fapt nu reprezintă nimic pentru cel de lângă. ştiu că zâmbetele se nasc de multe ori din pricina suferinţei şi durerii altora. ştiu că “te iubesc” înseamnă de fapt “mă iubesc pe mine”. ştiu că nu există sens în viaţă şi că viaţa nu e nimic altceva decât un motiv pentru existenţa morţii. ştiu că mă înşel atunci când văd lumină în cei din jurul meu.
ştiu că suntem condamnaţi la singurătate permanentă şi că îi folosim pe ceilalţi ca pe nişte oglinzi pentru a căuta uitarea. ştiu că nu există nimic dezinteresat, ci doar faptă şi răsplată, schimb cinstit sau necinstit. ştiu că toată viaţa noastră nu facem nimic altceva decât să ne hrănim şi îngrijim egoismul.
ştiu, dar încerc să uit, pentru că altfel ar trebui să scriu epilogul. şi încă nu vreau asta. prefer să zâmbesc şi să îmi târăsc în continuare existenţa mizeră printre sunete şi fragmente de sentimente risipite, pentru că e mai bine aşa decât să mă topesc într-un întuneric etern.
ascult the amsterdams de prin octombrie anul trecut, după ce participasem la un unplugged pe terasă la fabrica şi un show în lăptărie care mi-au mers direct la sufleţel. îi ascult la modul grav – se află pe locul trei în topul celor mai ascultate trupe în ultimele trei luni (conform last.fm, cel puţin). drept pentru care vestea lansării celui de-al doilea album de studio, “electromagnetica” (şi încă de ziua mea de naştere) mi-a picat cum nu se poate mai bine. evident că am avut ocazia să îl ascult în avans. de ce? că am pile, bă, d-aia! (mulţumiri, irina). şi faptul în sine că m-am urnit să scriu un review ar cam trebui să vă convingă că e vorba de un material care merită atenţie.
prima deosebire notabilă între albumul de debut şi cel nou constă în schimbarea evidentă a sound-ului. piesele de pe “adolessons” au efectul unui duş rece într-o zi toridă de vară – te înviorează, te stimulează şi te umplu de energie, excepţie făcând numai nostalgica “lights out” (una din piesele mele preferate, de altfel) şi, într-o oarecare măsură, “laika”. “electromagnetica” abordează în schimb o atmosferă mai visătoare, mutând accentul de pe tobe (mult mai discrete decât pe albumul de debut) pe sintetizator, de care abuzează cu mare folos şi în cel mai plăcut mod cu putinţă. în aceste condiţii, piesele reuşesc să fie deosebit de catchy şi de friendly fără a deveni repetitive. o altă diferenţă constă în abordarea vocală. dacă pe “adolessons” predomina în mod evident vocea lui andrei haţegan, pe “electromagnetica” se dă tonul cu succes şi colegilor, în special lui ovidiu bejan.
prima piesă pe care am avut plăcerea să o ascult în varianta de studio, cu mult înainte să primesc albumul, a fost “coalmine” (da, e despre mineriada din 1990), care, trebuie precizat, sună excelent live. dar nici varianta de studio nu e mai prejos. ritmul de pe fundal ţi se instalează din minte încă de la prima audiţie şi pare a fi special creat să îţi răsune în cap zile întregi după, melodia fiind poate cea mai apropiată de sound-ul de pe “adolessons”. o altă reuşită este “island of love”, cu sound-ul acela oarecum tribal, ce îţi crează impresia că eşti pe o insulă undeva la tropice, chit că e de fapt decembrie şi tu eşti în club control, bucureşti, şi sunt minus 750 de grade afară.
mărturisesc că am rămas oarecum descumpănită iniţial de “this burial ground’s for two”, a cărei variantă de studio mi s-a părut mult prea lentă faţă de ceea ce-mi aminteam eu din concerte. dar după vreo două audiţii, a început încetul cu încetul să-mi placă. “country holiday” trece de asemenea la categoria aşa da, cu aplauze călduroase din partea mea pentru structura relativ simplă, dar plăcută auzului şi (neapărat) pentru versuri.
şi-aş mai zice eu multe, dar chiar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a-l asculta pentru prima oară, aşa că mă opresc aici şi vă fac o sugestie: să mergeţi frumuşel pe 31 martie în kulturhaus după ora nouă seara la concertul de lansare, ca să vă alegeţi cu albumul şi cu piesele servite live. şi poate daţi şi de mine, să vă servesc cu o bomboană.
nu mă duceam foarte des acolo. but then again, eu nu-s o obişnuită a bodegilor, în primul rând pentru că nu am atâţia bani de cheltuială pe cât mi-aş dori. mergeam pe acolo doar la concerte, foarte rar mi s-a întâmplat să trec pe acolo cu alte ocazii. şi era cel mai nepotrivit loc de concerte pe care ţi l-ai fi putut imagina. scena mică, spaţiul destul de îngust, sunetul prost, cu microfoane care leşinau, monitoare care mureau şi chitări care săreau din priză. asta era lăptăria lui enache.
motoarele erau locul meu preferat vara. puteai să stai o zi întreagă cu o sticlă de apă minerală lângă tine şi nimeni nu îţi spunea nimic. din când în când se mai nimerea şi câte un concert pe acolo. acolo i-am văzut pentru prima oară pe kumm live.
nici nu mai ţin minte care a fost primul concert din lăptărie la care am participat, cred că un ocs. oricum, atmosfera la concertele ocs din lăptărie era fenomenală. înghesuială teribilă plus eterna mea teamă că am să îmi pierd echilibrul şi să cad pe scenă. cele mai frumoase însă mi s-au părut cele ale formaţiei kumm. lăptăria a fost primul loc din bucureşti în care au cântat, şi întotdeauna concertele de acolo au fost deosebite, chit că nu cine ştie ce din punct de vedere al sonorizării. recent însă, sunetul începuse să se îmbunătăţească, dovadă ultimele două concerte la care am asistat. era însă cântecul de lebădă.
pe 17 martie, radio guerrilla a anunţat pe pagina de facebook închiderea lăptăriei lui enache şi a motoarelor:
Am aflat astazi ceva astazi. Se pare ca dupa aproape 20 de ani petrecuti in prima linie a luptei cu banalul, draga noastra Laptaria a lui Enache si ale ei Motoare, locurile unde ne-am petrecut nenumarate zeci de seri, se vor inchide in acest weekend pentru cativa ani sau pentru totdeauna. Ultimul concert? OCS, vineri. Ultima bere? Probabil duminica. Multumim Lapta.
în ceea ce mă priveşte însă, sper că nu va fi un rămas bun definitiv, ci doar unul temporar, şi asta pentru că mi-e dragă lăptăria şi mi-s dragi motoarele. mi-e drag să urc scările până sus pe terasă. mi-e drag să mă urc în lift şi să o văd pe tanti lili cum lucrează la veşnicele ei goblenuri. mi-e drag să mă lăfăi pe pernele de pe motoare, cu o cola lângă mine, ronţăind ciocolată şi vorbind despre chestii şi drăcii. mi-e drag să cânt în acelaşi timp cu cătă, haţegan, dan, răducu, sau cine se mai nimereşte pe scenă în momentul ăla. mi-e drag să dansez ca nebuna pe mgmt sau biffy clyro în lăptărie la trei dimineaţa cu oamenii holbându-se ocazional la mine, închipuindu-şi probabil că-s beată.
aşadar, n-am să vă spun adio. ci pe curând, şi mulţumesc pentru nişte zile şi nopţi frumoase.
astazi. Se pare ca dupa aproape 20 de ani petrecuti in prima linie a luptei cu banalul, draga noastra Laptaria a lui Enache si ale ei Motoare, locurile unde ne-am petrecut nenumarate zeci de seri, se vor inchide in acest weekend pentru cativa ani sau pentru totdeauna. Ultimul concert? OCS, vineri. Ultima bere? Probabil duminica. Multumim Lapta.
