Etichete

, , , ,

zilele astea e o căldură d-aia oribilă, care mă face să regret ploile alea zilnice de acum două săptămâni. în fiecare zi în care mă duc la muncă, sfârşesc (inevitabil) prin a mă sufoca în 32, aşteptând cu nerăbdare momentul în care mă pot sufoca în atmosfera mai puţin sufocantă de afară. un sentiment de-a dreptul SUFOCANT, vă spun! şi nu, nu am cu ce altceva să mă duc la muncă, trebuie să schimb trei mijloace de transport în comun: autobuz, metrou şi sus-numitul tramvai 32. desigur, aş putea să merg cu 23u’ cap-coadă, dar: a) vine din an în paşte(le cailor) şi b) nu are aer condiţionat, prin urmare, în loc să mă sufoc zece minute în 32, mă sufoc aproximativ 40 de minute în 23. cel puţin la muncă am aer condiţionat. şi că veni vorba de muncă. ieri am prins-o iarăşi la telefon pe psihopata cu „aproximările”. o mică explicaţie va fi (evident) necesară.

printre mulţii clienţi ai companiei de telefonie mobilă pentru care lucrez indirect, există unii care sună în mod constant pentru a cere aceeaşi lămurire. domnişoara „aproximativ” face parte din ei. o recunoşti uşor. sună telefonul, tu te prezinţi, că aşa e frumos, şi o întrebi cu ce o poţi ajuta. domnişoara „aproximativ” îţi spune pe un ton înfipt că ea a sunat la tine să afle, citez „preţul aproximativ al unei cartele de trei euro, în lei„. tu o întrebi „cu cine am plăcerea de a purta această conversaţie?” ea te întreabă „contează?” turbezi de furie când observi că a sunat cu număr ascuns şi nici măcar înregistrare nu îi poţi face. încerci să îi explici cu binişorul „domnişoară, preţul unei cartele depinde de cursul euro-leu, de taxa pe valoare adăugată şi de adaosul comercial perceput de fiecare magazin în parte”. tonul ei se ridică imperceptibil: „deci eu am sunat la dvs să îmi comunicaţi preţul aproximativ al unei cartele de trei euro, cred că sunteţi în măsură să o faceţi”. are tupeul chiar să susţină că se află într-un magazin care comercializează cartele şi că a fost pusă să sune la noi (adică, eu, vânzător, am produsul în faţă, EU îl comercializez, EU i-am fixat preţul, şi te pun pe TINE, client, să suni la relaţii cu clienţii să îţi spună ăia cât costă!!!) îi mai explici o dată clientei. o ţine pe a ei. în cele din urmă, după mulţi draci pe care ţi-i faci, o anunţi pe un ton sec că în aceste condiţii apelul nu mai poate continua şi îi închizi, după care îi urezi de dulce întregului ei neam, de la maimuţă la pentium opt. şi în acelaşi timp, ştii că va reveni şi data viitoare, poate va nimeri din nou la tine, cu aceeaşi obsesie cretină. mă întreb, oare îi face plăcere? oare consideră asta drept o glumă bună? sau e pur şi simplu scăpată de la spitalul de psihiatrie, secţia agitaţi?

tot un post frustrat a fost şi ăsta, probabil din cauza caniculei. leilana vă urează răcoare. RĂCOARE!

*credits to the killers for title*

Anunțuri