Etichete

, , , ,

vai de noi (aka eu şi toate celelalte personalităţi ale mele), ieri m-am încurcat aşa de tare la o chestie la muncă, încât am rămas cu traume existenţiale. bă, nu glumesc. dacă e un lucru pe care îl detest mai mult decât orice, apăi acela e să mă simt ca un n00b. mai rău, de fapt. ca o proastă. ei bine, am avut ocazia ieri să mă simt ca o proastă (de fapt, am fost proastă, dar trecem peste), şi, ca să îmi recâştig încrederea clătinată ca o frunză în bătaia vântului, am stat patru ore peste program, care, combinate cu cele cinci ore de mai înainte, a dus la un maraton de nouă ore fără întrerupere. numai ca să mă asigur că totuşi nu sunt proastă de-a binelea, că i got the skills, că măcar sunt cât de cât bună la treaba pe care o fac în acest moment!

dacă nu sunt în stare să fiu bună şi să mă concentrez la ce fac acum, nu voi fi nicicând în stare să îmi schimb viaţa, să îmi urmez visele… o să mă afund în mediocritate. i guess i am strange. poate că nu ar trebui să mă panichez atât pentru o chestie de genul.

dar cu tot optimismul meu, în anumite situaţii tind să fiu extrem de pesimistă. presupun că pe undeva e şi normal pentru o tipă de douăjdoi de ani, cu un aiichiu mediu, lipsită de orice urmă de feminitate, as i am. veşnica prietenă. nesigură pe ea până la punctul în care provoacă râsul.

*credits to the horrors for title*

Anunțuri