Etichete

, ,

astăzi leilana, adică je, se întorcea de la muncă fără chef la gândul că va trebui să îşi adune inspiraţia şi să posteze pe nowavefanzine (da, e reclamă pe faţă, şi?) şi cum stătea ea şi se gândea la toţi copiii proşti care sună la relaţii cu clienţii şi se pregătea să asculte nişte sneaker pimps pentru că voia şi putea (bad pitzi style), numa’ ce-aude o vocişoară de culmea, copil, în faţa ei, întrebând-o politicos dacă tramvaiul respectiv este 23. leilana zice că da. copilul îi mulţumeşte şi îi spune că speră să ajungă mai repede acasă pentru a-şi pune peştii în acvariu.

de aici a rezultat o convorbire îndelungată între leilana şi copil, convorbire în cursul căreia copilul i-a povestit leilanei despre animăluţele lui de acasă şi despre serialele preferate şi despre jucăriile pe care le avea. un copchil de unsprezece ani, cu atâta bun simţ şi drăgălăşenie naturală, că ziua leilanei s-a înseninat brusc. ea ştia că a doua zi aveau s-o sune alţi monştri mici şi prost educaţi şi să o înjure. dar nene! atâta timp cât mai există şi copii din ăştia, lucrurile nu sunt pierdute definitiv. felicitări celor care au ştiut să îl educe. şi pentru vacile şi boii care nu sunt în stare să îşi ţină copiii în frâu un mare

fuckoff

*credits to mgmt for title*

Anunțuri