Etichete

, , , , ,

concert ocs aseară în fabrica, şi io ar trebui să îmi fac amu datoria şi să scriu o recenzie cât de cât la obiect. o să încep cu un „mă dor muşchii şi am vânătăi pe corp”. şi înainte să vă gândiţi la prostii, hienelor, aflaţi că am stat în faţă şi că s-a sărit şi s-a urlat cât pentru o sută de concerte. uitasem cât de tare e la un concert ocs, având în vedere faptul că nu mai fusesem la unul de anul trecut (mea culpa).

în deschidere au cântat vive la noiz (două dude şi doi duzi) şi sophisticated lemons (patru copchii de 17 şi 18 ani). s-au prezentat chiar bine, brava. atât adela de la noiz cât şi vocalul lămâilor, radu, au voci faine. aştept să mai aud de trupele astea, mai ales de lămâi. 😀

şobolanii nu au întârziat prea mult la soundcheck. dan şi-a etalat intelectualiceşte (da, ştiu, sună barbar, asta şi voiam) noii ochelari (ceea ce îmi aminteşte că şi eu ar trebui să-mi fac rost de una pereche cât mai curând cu putinţă). io cu margo şi cu frate-meu eram chiar în faţă, aşa cum facem de fiecare dată, şi aşteptam cu nerăbdare să înceapă şi să fim striviţi. că ştiam că aşa o să se întâmple. şi aşteptările noastre nu au fost înşelate.

şobolanii au cântat piese de pe noul album („fantomele…”, „un număr necunoscut”, „curvele zac”, „încă o glumă proastă”) şi de pe cel anterior („xcelent” – mii de mulţumiri, „depresia…”, „fluturii nu mai au stomac” – din nou, mii de mulţumiri, „maimuţa internaţională”, „iaurt”, „nud”), iar dintre piesele vechi-vechi-vechi doar „ştanga”. yeap. no „oda”, no „(dez)orientat”, no „moksha”. mi-au lipsit şi „ora opt” şi „virginele…”. dar, ciudat, chiar nu pot să zic că m-a deranjat acest lucru – atmosfera a compensat din plin aşa-numitele absenţe din setlist. era electrică aproape la propriu, era cald de mureai, erai tras şi împins dintr-o parte în alta. am urlat cu măsură, căci, fumee cu responsabilităţi, mi-am amintit că aveam a doua zi (adică azi) work… yeah right. de fapt, am urlat până nu am mai putut urla şi pe urmă am făcut o mică-mică pauză să îmi refac oleacă vocea.

bineînţeles că am dat 2ouă beri goale pentru una plină (sper să nu scoată asta vreodată din setlist, că-i pur şi simplu prea faină să nu fie cântată live) şi bineînţeles că am urlat după „ajutor” (la un moment dat, chiar la propriu, că un tip ajunsese lungit pe scenă, şi noi ceilalţi claie peste grămadă pe el, într-o înghesuială minunat de sinistră şi sinistru de minunată). când au cântat „cine e de vină”, m-am oprit din sărit, ca de fiecare dată. ori de câte ori aud melodia asta live, mai că nu-mi vin lacrimi în ochi şi nu ştiu de ce. şi mă doare, şi mă doare, şi închid ochii. mă întreb dacă sunt singura care simte aşa…

or maybe i’m just a freak.

wait, i am a freak.

altfel
nu

abera.

hai să lăsăm detaliile inutil de amănunţite. a fost mirobolant, fantasmagoric, alegoric, eclatant, ORGASMIC.

şi ne vedem data viitoare.

*credits to ocs for title*

Anunțuri