Etichete

, ,

azi este ziua naţională a scumpei noastre ţări, şi românul, bun patriot cum este, s-a repezit încă de dimineaţă la ţuică şi fasole, pe principiul „niciun bairam fără haleală”. unii care erau încă şi mai patrioţi, s-au îngrămădit la parada militară de la arcul de triumf. întrebaţi fiind de ce este 1 decembrie ziua naţională a româniei, unii au bălmăjit ceva de unirea principatelor române (!!!) alţii au mers pe prinicipiul „dă-o în plm, e prilej de distracţie, păi nu, păi da!!!”

să fim înţeleşi, îmi displace total ideea de patriotism dus la extrem. a, şi expresia „sunt mândru că sunt român”. de ce ciorba mă-tii eşti mândru? cu ce te face mai bun faptul că eşti român? cu ce te face mai special? nu vreau să aud gogoşi gen „ţările române au ţinut imperiul otoman în loc… la răscrucea istoriei… ştefan cel mare…” blabla. ce merit ai tu, ca individ, în această privinţă? îţi zic eu: NICIUNUL. 🙂 e ca atunci când un sportiv român ia aurul olimpic sau mondial şi imediat apar tot felul de duzi şi dude pe net care încep să spună cât de mândri sunt ei că sunt români. ca şi cum te-ar înălţa în vreun fel simplul fapt că eşti conaţional cu cineva celebru. e ceva ce ţine de hazard, pur şi simplu. la fel de bine te-ai fi putut naşte în somalia sau în sua. patriotismul privit din acest unghi mi se pare de-a dreptul penibil. uneori mă înspăimântă.

nu, nu asta e.

patriotismul e sentimentul că aparţii unui anumit loc, căldura şi siguranţa de acasă. pentru mine, sentimentul de apartenenţă se restrânge momentan la bucureşti, pentru că nu am plecat niciodată din ţară. când mă întorc în cetatea mea după fie şi numai o zi de absenţă, mă simt, o să râdeţi, fericită. fericită să aud larma din gara de nord, şi să ştiu că metroul e aproape şi că în curând voi ajunge acasă la ai mei. şi sunt convinsă că atunci când voi pleca din ţară, voi simţi la fel atunci când voi ajunge pe aeroport.

patriotismul înseamnă respect. la 1 decembrie, acum 91 de ani, se îndeplinea un vis colectiv. un vis pentru care se luptase timp de atâţia şi atâţia şi atâţia ani încât oamenii nu mai sperau să îl vadă îndeplinit. visul care a fost sfâşiat brutal în anii de după cel de-al doilea război mondial şi în perioada neagră a comunismului, în care trebuia să facem o sărbătoare din intrarea tancurilor sovietice în ţară. visul care este glorificat acum doar cu numele. pentru că nimeni nu mai ştie de ce sărbătorim, important e că sărbătorim, nu?

ei ne-au dat ţara, dar noi nu mai ştim cine au fost ei, şi la drept vorbind, de ce ne-ar interesa? dă maneaua aia mai tare!!! dă-o în plm, e prilej de distracţie, coaeeeeeeeeeeeee!!!

Anunțuri