Etichete

, , , , , , , , , , ,

dacă citiţi nowavefanzine, atunci poate ştiţi că a dat febra listelor în noi. până-n revelion o să ne tot întrecem în a face liste cu cei mai cei şi cele mai cele din anul 2009. trupe, concerte, albume, cântece und so on and so weiter. până una alta, m-am gândit să fac şi io o listă, pentru că vreau şi pot. lista o să conţină cei mai cei solişti, dar nu pe anul 2009, ci aşa în general. e aplicabilă doar la je, deci nu încap contestaţii.

ta-da-da-da-dam-ta-dam!!!


brian molko (placebo)
cu el şi cu vocea lui am făcut cunoştinţă prin 1999, când eram o puştoaică prăpădită (v-am mai spus povestea pe blog, deci nu are rost să repet). am devenit fan placebo pe la sfârşitul anului 2004, impresionată în mod egal de vocea şi look-ul domnului molko. ulterior i-am studiat versurile în liniştea cabinetului de lucru şi am ajuns la concluzia evidentă că sunt geniale. am avut plăcerea de a asista la două concerte placebo până acum şi nu există cuvinte pentru a le descrie, în special pe cel de-al doilea – atunci am luat şi autograf (dacă mi s-ar fi spus asta la începuturile carierei mele de fan placebo, m-aş fi suit pe pereţi; între timp însă mi-am temperat pornirile bine de tot :D) în acest moment am placebo în winamp, e ziua lu’ molko, so i came down to wish him… a happy birthday.


brett anderson (suede, the tears)
asta pentru că înainte de molko a fost anderson şi înainte de placebo a fost suede. de genialitatea acestui om mi-am dat seama prea târziu, cântaseră deja muse în închidere la el (în traducere: concertul muse deja trecuse – rog fanii muse să nu se simtă jigniţi de exprimare). mai rămâne doar să sper că o să revină… cândva… la noi.


brandon flowers (the killers)
pentru că purta tenişi şi sacou la începutul carierei. şi pentru că a compus piese precum „mister brightside”, „this is your life” sau „smile like you mean it”. pentru că în timpul concertului din bucureşti îşi termina frazele cântând. pentru că poate să cânte are we human or are we dancer? fără să pară stupid.


chris corner (sneaker pimps, iamx)
unii zic că omul ăsta e penibil pe scenă, s-ar prea putea, chiar şi el recunoaşte asta. dar dacă în timpul unui concert eşti în stare să judeci la rece prestaţiile de pe scenă ale membrilor formaţiei, atunci e mai mult decât clar că respectiva formaţie nu e pentru tine. în ce mă priveşte, îmi plac ambele trupe ale lui chris în mod egal. şi îmi place şi chris, e un tip fain. pe mine m-a recunoscut din comentariile lăsate pe maispeis şi mi-a mai făcut şi-o dedicaţie simpatică pe cd-ul kingdom of welcome addiction. 😀


andrew vanwyngarden (mgmt)
fiindcă o ardea in ză hippie style (amu am văzut că s-a tuns, da’ io tot îl iubesc). şi pentru „time to pretend” (& the rest). mai are de lucrat ceva-ceva la partea laiv, da’ am văzut că la sesiunile de studio se descurcă ghini. hai că se poate.


jim morrison (the doors)
despre el o să zic doar atât: el şi trupa sa sunt motivul pentru care mi-aş fi dorit să trăiesc în america anilor ’60-’70. punct.


cătălin mocan (kumm)
fac parte dintre cei care au prins kummu’ cu cătă pe scenă, şi, deşi îmi place foarte mult vocea lui byron, pentru mine kumm e kumm cu cătă drept solist. să-l vezi pe scenă e o plăcere, pur şi simplu. because he smiles at almost every song. plus că-i întotdeauna drăguţ şi dispus să stea de vorbă cu tine, dacă timpul îi permite. dar asta e o trăsătură general valabilă la kumm – artişti mai faini decât ei mai rar.

*credits to cătălin mocan for title. yeap. ador expresia asta şi d-aia am şi pus-o ca titlu*

Anunțuri