Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

bună seara şi bine v-am găsit, cuae. azi leilana o să vă vorbească despre una din pasiunile ei majore, şi anume (ta-daaaaam)… muzica. şi pentru că am chef de vorbă, adică de scris, astăzi, o să vă iau încă de la adam şi eva cu povestea.

io încă de mică, adică de pe la vreo 12-13 ani, am fost o fiinţă ahtiată după muzică (mda, bine, nu am luat-o chiar de la adam şi eva, ci de mai recent, de la cain şi abel). la început, ascultam şi eu ce asculta mama, drăcăriile alea superbe de prin anii ’60-’70, gen shangri-las (da’ chiar, ia să pun eu un „leader of the pack” în queue la winamp), terry jacks, roy orbison etc. etc. etc. şi smokie. lots of. pe urmă, ce mi-am zis eu într-o zi? „ia să fiu şi io la curent cu…” şi m-am apucat de ascultat muzică românească… adică drăciile dance pe care le dădeau ăia de la atomic. da, andre. da, 3rei sud-est. da, animal x (am fost mare fană între 2000 şi 2003). however, am refuzat genius. ăia niciodată nu mi-au plăcut.

printre picături însă, în mintea mea de copchil tembel începea să se insinueze ceva. ba un „join me” himist, ba un „in the end” linkinparkist, ba o „moksha” ocesistă şi-uite aşa microbul rock-ului a început să se instaleze treptat. până la un moment dat când m-am supărat pe viaţă, mi-am scos posterele cu viermeeeeee… şopârlăăăăăăăăă… hienăăăăăăăăă… de pe pereţi şi m-am apucat de ascultat nişte muzici mai dubioase. la început am ars-o rău cu him şi linkin park o perioadă, apoi mai un ocs, mai un the rasmus, mai nişte metale, şi prin 2004 am devenit fan placebo. şi cred că ăsta a fost momentul magic care a decis orientarea mea muzicală de mai târziu.

am aprofundat bine-bine muzica placebistă o perioadă, păpând-o pe pâine de-a dreptul, şi pe urmă un coleg de facultate mi-a dat the doors (bless him) şi the killers (bless him even more). alt moment magic o fo’ când, după lungi tărăgănări, m-am decis brusc să ascult şi eu măcar o piesă de la suede pe iutub. „the wild ones”. de acolo „everything will flow”. după aia luat „dog man star” şi „head music”. şi pe urmă, concluzia măreaţă: „sunt şmecheri, trebuie luată toată discografia”. şi uite aşa s-a cam lăsat leilana de metale şi s-a apucat de alternative rock (şi din pasiunea domniei sale, unită cu pasiunile altor fiinţe, s-a născut nowavefanzine, dar asta e o altă poveste).

având în vedere trecutul meu colorat în ale muzicii, pot să zic că nu sunt genu’ ăla de snob care e de părere că numai şi numai ce ascultă el e bun. eu sunt fiinţa care ascultă anathema cu ochii închişi, pentru ca pe urmă să sară ca arsă în mijlocul camerei şi să danseze pe o piesă lady gaga. întotdeauna însă o să privesc perioada romanian dance drept cea mai nefastă perioadă din cariera mea de ascultător. şi o să strâmb aproape întotdeauna din nas la o piesă dance românească. şi uite de ce.

în primul rând, ză pleibec. daţi-mi voie să nu îi consider p-ăia muzicieni. playback-ul mi se pare o lipsă de respect imensă din partea muzicianului în chestiune. pnm, n-am plătit să te vedem pe tine cum te fâţâi şi urli „mânuţele sus!”, am plătit să te auzim, bă!!! şi apropo de „mânuţele sus”, mi se pare absolut jenant să faci playback şi între strofe să îndemni publicul să cânte cu tine „mai tare şi mai tare”. frate, ej’nebun? cum vrei să acopăr banda?

trecând totuşi peste asta şi peste lipsa absolut jenantă de inspiraţie când vine vorba de versuri (lipsă care se manifestă şi la alţi artişti cică cu pretenţii, vezi voltaj), dacă e ceva ce detest mai mult şi mai mult la un muzician, d-apăi chestia aia e furtul. şi ăsta e principalul motiv pentru care manelele mi se par nişte rahaturi imense şi principalul motiv pentru care am scris acest post, de altfel. amu o să mă scuzaţi că am aberat atâta, dar aveam chef de scris, după cum am spus.

aşadar…

cine ghiceşte cele 38842358349368498034934 de asemănări dintre aceste două piese are o eugenie de la mine. 😀

iar comentariile de la clip sunt demenţiale. un exemplu:

soooperrr imi placee moolttt si ce conteaza dak a fost furata piesa dar are alte versuri ? orikm cui ii pla ce mel so ask cine nu, sa ask altceva 😉

la aşa public, aşa artişti. să nu ne mai mire că inna cucereşte vestul cu nişte versuri aberante precum fly like you do it like you’re high like you do it like you fly like you do it like a woman (!!!!) în timp ce trupe precum kumm, grimus, sau ab4 rămân în anonimatul ţărişoarei noastre. păcat.

*credits to paraziţii for title. se potrivea la fix versul ăsta*

Anunțuri