Etichete

, , , ,

ţin minte că o dată o jurnalistă, redactor-şef la o revistă iniţial pentru adolescente, apoi destinată mai mult muierilor între 20 şi 30 de ani, se întreba „de ce nu putem adopta o sărbătoare dacă ne place?” fireşte, se referea la infama zi a îndrăgostiţilor. pe care eu am serbat-o astăzi purtând pentru prima oară la muncă tricoul meu negru cu FUCK OFF şi cu degetul mijlociu etalat în toată splendoarea sa şi pe faţă şi pe spate. happy valentine’s day, bitches.

umblu singură, cu tine de mână. degetele ţi le strâng, sunt inerte. în jurul nostru şi între noi, linişte.

toate poveştile încep cu „a fost odată” şi se termină cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. povestitorul nostru a uitat însă finalul şi cuvintele se destramă în aer. şi iată-ne umblând, ca altădată, ca niciodată.

mă arde gura de la otrava ultimului sărut. şi-aş vrea să îţi spun ceva, dar nu pot sparge zidul. cine l-a construit şi de ce? ce nebun a pus cărămidă peste cărămidă, zidindu-ne uşa şi ferestrele?

ne apropiem de răscruce şi încă ne ţinem de mâini. prosteşte. inutil. încercând să găsim ceea ce am pierdut nu ştim când, nu ştim unde, nu ştim de ce. e sărbătoarea noastră. dar nu putem zâmbi.

şi mintea-mi spune nu mai visa, lasă fantoma să dispară.

pictează-ţi zâmbetul pe faţă, aranjează-ţi expresia ochilor, îndreaptă-ţi cutele din colţul gurii şi haide. zăpada e mare şi ce mult mai e până la primăvară…

*credits to placebo for title*

Anunțuri