Etichete

, , , ,

The sea is okay… But I’m going to the mountains. I have a plan. To start a community. An anarchist community. With some cows and sheep and garden… A self – sufficient culture, see? They did that in the 70’s… but they failed, because they weren’t real anarchists. (Engel)

curând după ce am început să ascult placebo, am aflat că unul din cântecele lor, „black-eyed”, era coloana sonoră a unui film german din 2001, intitulat „engel & joe”. încă din momentul în care am văzut clipul, am vrut să văd filmul, însă ulterior asta s-a dovedit a fi ceva aproape de supranatural. nu găseam nicăieri torent, şi chiar când găseam, n-avea subtitrare. iar eu nu ştiu germană nici măcar la nivel conversaţional (cu toate că am făcut germană timp de şapte ani). aşa că m-am văzut silită să renunţ la speranţa de a vedea filmul, pentru că nenorocita aia de subtitrare în engleză nu exista pe nicăieri.

chiar nu ştiu ce mi-a venit în seara asta să-mi amintesc de film. ideea e că am dat un search pe gugăl mai mult la nimereală şi, culmea, am găsit imediat un torent cu subtitrare în engleză. VIELEN DANK! & HALLELUJAH! m-am gândit instantaneu.

care-i subiectul filmului? o adolescentă de 15 ani pe nume joe (interpretată de jana pallaske) fuge de acasă, sătulă de scandalurile şi bătăile dintre mama ei şi iubitul acesteia, luându-şi doar o geantă cu câteva haine şi câinele. pe străzi, ea se întâlneşte cu un grup de punkeri din care face parte şi engel (robert stadlober), un băiat de 17 ani fără familie şi care trăieşte într-o casă abandonată. între engel şi joe se dezvoltă cu repeziciune o poveste de dragoste, în care intervin probleme precum infidelitatea, o sarcină nedorită, închisoarea şi drogurile. o poveste în care ambii eroi joacă pe rând rolul de victimă şi de călău, o poveste în care ambii se rănesc unul pe celălalt în mod involuntar, o poveste care nu are nicio şansă să se termine cu bine, şi care totuşi are un final plin de speranţă.

esenţa relaţiei dintre engel şi joe poate fi redusă la câteva replici rostite de personaje la începutul filmului. în momentul în care engel încearcă să facă dragoste cu ea pentru prima oară, chiar în ziua în care se cunoscuseră, joe îl opreşte, spunându-i că vrea să îl cunoască mai bine. în aceeaşi noapte, după o ceartă şi o intrare prin efracţie într-un magazin, joe i se dăruieşte lui engel, şi la întrebarea lui „de cât timp mă cunoşti?”, ea răspunde „de cel puţin o sută de ani”. povestea e romantică fără a se transforma în sirop şi dramatică fără a deveni telenovelă. e exact ceea ce mă aşteptam să fie şi mă bucur că mi-am sacrificat două ore de somn pentru a o urmări.

mai jos aveţi tema principală a cântecului, piesa „black-eyed” a celor de la placebo. clipul este regizat de vanessa jopp (ea este cea care a regizat şi filmul) şi îi are ca protagonişti tot pe stadlober şi pallaske, prezentând şi scene din film.


i was never faithful
and i was never one to trust
border lining schizo
and guaranteed to cause a fuss
i was never loyal
except to my own pleasure zone
i’m forever black-eyed
a product of a broken home

i was never faithful
and i was never one to trust
borderline bipolar
forever biting on your nuts
i was never grateful
that’s why i spend my days alone
i’m forever black-eyed
a product of a broken home
broken home…

black-eyed… black-eyed… black-eyed… black-eyed
black-eyed… black-eyed… black-eyed… black-eyed

i was never faithful
and i was never one to trust
border lining schizo
and guaranteed to cause a fuss
i was never loyal
except to my own pleasure zone
i’m forever black-eyed
a product of a broken home
broken home…

black-eyed… black-eyed… black-eyed… black-eyed
black-eyed… black-eyed… black-eyed… black-eyed

broken home… black-eyed
broken home… black-eyed
broken home… black-eyed
broken home…

…black-eyed

p.s. am uitat să precizez că filmul este bazat pe cartea cu acelaşi nume, scrisă de kai hermann. probabil că în lunile următoare mă voi chinui să o găsesc. 😛

*credits to imdb for picture & to placebo for song*

Anunțuri