Etichete

, , , ,

cândva am văzut în cutia magică o fiinţă care stătea pe marginea unei ferestre şi se uita în jos, cu toată disperarea lumii strânsă în priviri. s-a uitat, şi-a încrucişat degetele şi s-a aruncat. dar s-a oprit la jumătatea drumului şi-a luat-o în jos pe zidul vertical al clădirii, cu aerul că aşa ceva era firesc. sfidând lumea, sfidând posibilul.

eu nu am disperarea lumii strânsă în priviri, îmi port doar propria disperare, şi-i atât de mare că ochii mei examinează doar pământul. cerul e mult prea departe, atât de departe încât pare o poveste care începe cu „va fi odată…” precum povestea mea şi a iubirii mele inexistente. aproape de mine e doar realitatea, noroiul infam din fiecare zi şi otrava aruncată de tine.

în numele binelui mă târăşti în noroi, în numele grijii faţă de mine ştergi cu sentimentele şi mândria mea pe jos, apăsându-mi jugul pe gât, ca să îl simt, amintindu-mi pentru a nu ştiu câta oară cât îţi datorez. îţi datorez corpul meu, inteligenţa mea, viaţa mea. şi trebuie să înghit pentru că. tu. vrei. asta. trebuie să tac, nu am dreptul să vorbesc. ASTA AR MAI LIPSI!!!

trebuie. trebuie. trebuie.

nu.

îţi spun acum că nu-ţi sunt datoare cu nimic. nu am cerut să fiu născută. nu m-am născut pentru a fi umilită. nu sunt inferioară.

sunt doar o fiinţă ca oricare alta, care poartă disperarea în priviri, atât de mare încât ameninţă să o înghită, şi al cărei zbor de pe clădire se va încheia cu moartea.

pentru că eu nu fac parte din cutia magică.

*credits to iamx for title*

Anunțuri