Etichete

, , , , ,

pe ştrumfa eu o ştiu de nişte ani buni de tot, mi-a fost colegă şi mi-e prietenă. din păcate, în acest moment nu se mai află în acelaşi oraş cu mine, ceea ce implică automat faptul că ori de câte ori binevoieşte să îşi facă apariţia în oraşul gropilor şi-al câinilor, aka capitala noastră scumpă şi dragă, trebuie să fac cumva să ne vedem. ceea ce s-a întâmplat, spre marea mea bucurie, chiar săptămâna asta, când ştrumfa a venit însoţită de pretenul zanardi.

nemaifiind ea de mult pe-aici, nu ştia că linia lu’ 601 a fost suspendată din cauza construirii măreţului pod de la grozăveşti (care mie mi se pare oribil la puterea a zecea, din cauza culorii ăleia care te ia de ochi). aşa că a trebuit să o sun şi să o anunţ că tre’ să ia metroul. am ieşit in filos, locul unde se scriu licenţe (voi, absolvenţii şi studenţii mirobolantei facultăţi, ştiţi despre ce e vorba) şi am schimbat impresii despre nefericitul deces al dianei, în timp ce zanardi ne spunea bancuri. sunt tare mândră de sere, trebuie să recunosc, să ai primul blog de nişă lesbian nu-i de ici de colo, cu atât mai mult cu cât blogul cu pricina numai de nişă nu este. asta este însă o contradicţie pe care numai sere putea să o rezolve într-un chip mulţumitor. şi trebuie să recunosc că mi-a făcut al naibii de multă plăcere să aud câte găluşti le-a băgat pe gât stimaţilor reprezentanţi mass-media din românia. 😀 aştept cu nerăbdare să văd ce va mai urma.

după o tură de suc, bere, pizza, ne-am îndreptat spre facultate, unde erau etalate nişte anunţuri ce vorbeau despre filmele lui tarkovsky şi geometria ne-euclidiană. oripilată de greşelile gramaticale, sere a smuls afişele, declarând sus şi tare că pe vremea ei era cu totul altfel, ceea ce a întors câteva capete. trebuie să precizez că mi-a plăcut faza. 😆

no, şi-aşa s-a scurs ziua, şi pretenii mei s-au dus înapoi în oraşul în care stau, lăsându-mă pe mine cu un gust uşor amărui, ca de fiecare dată când trebuie să îndur o despărţire, indiferent pentru cât timp. ştiu că or să se întoarcă la un moment dat, dar egoismul din mine îi vrea întotdeauna aproape. vă iubesc, mă!

şi ca o încheiere la acest post diabetic pe care ţineam neapărat să îl scriu, fără număr, pentru voi doi şi pentru toţi cei care se identifică drept prieteni ai mei:


wow, i’m sick of doubt
live in the light of certain
south
cruel bindings
the servants have the power
dog-men and their mean women
pulling poor blankets over
our sailors

i’m sick of dour faces
staring at me from the tv
tower, i want roses in
my garden bower; dig?
royal babies, rubies
must now replace aborted
strangers in the mud
these mutants, blood-meal
for the plant that’s plowed

they are waiting to take us into
the severed garden
do you know how pale and wanton thrill full
comes death on a strange hour
unannounced, unplanned for
like a scaring over-friendly guest you’ve
brought to bed…
death makes angels of us all
and gives us wings
where we had shoulders
smooth as raven’s
claws

no more money, no more fancy dress
this other kingdom seems by far the best
until its other jaw reveals incest
and loose obedience to a vegetable law
i will not go
prefer a feast of friends
to the giant family

p.s. rage, în postul următor răspund la ambele lepşe, şi scriu asta cu mâna pe inimă. 😀

*credits to jim morrison for lyrics*

Anunțuri