Etichete

, , , , ,

primăvara din bannerul meu este o minciună d-aia sfruntată, ca aia pe care ţi-o spuneau părinţii cu bau-baul sau cu dracu’ mai ştiu eu ce. ştiţi voi, aia cu „dacă nu eşti cuminte, te ia bau-baul”. la dracu’. cine a mai auzit să ningă în martie? nu admit aşa ceva, este luna în care m-am născut şi trebuie, deci trebuie să fie o lună caldă. da?!

nu.

vai, ce plăcere este să te trezeşti dimineaţa şi în locul soarelui pe care îl aşteptai să dai de-un nor d-ăla imens cât cerul, din care cad prosteşte fulgii specifici crăciunului (asta este de fapt inexact, că ăştia de martie sunt mai mult d-ăia mici de te plesnesc peste faţă). şi să înţepeneşti total la gândul că în nici două ore trebuie să pleci la muncă, la mama naibii în rahova, şi să schimbi cel puţin două mijloace de transport în comun, pentru că nu mai ai acces direct, şi asta deoarece se fac iar lucrări cică de mentenanţă şi tramvaiul 23 nu mai ajunge la faur, ci de abia la dudeşti… o senzaţie aproape orgasmică, jur.

şi pam-pam, cu ghetele prin zăpada al dracului de moale combinată cu bălţi d-alea „inestetice, urâte şi neigienice”, cum ar fi spus profa’ mea de tehnologie din generală (şi inestetic, şi urât, that’s something), clocotind de furie la gândul că boii şi vacile de la metrorex au anunţat că s-ar prea putea să intre iarăşi în grevă pentru că, vezi doamne, salariile pe care le au acum sunt nesatisfăcătoare – asta în condiţiile în care o grămadă de oameni au fost concediaţi pe motiv de criză economică. unde mai pui că o vânzătoare de cartele care freacă toată ziua scaunul cu curul câştigă mai mult decât o asistentă medicală cu studii superioare. dar în românica totu-i upside down. şi zăpada asta nu face decât să îmi adâncească depresia.

futu-i, futu-i şi iar futu-i. mă duc să mă uit la foamy, poate mă înveselesc.

*credits to patrice for title. at least partially*

Anunțuri