Etichete

, , , , ,

ca (aproape) orice român (d’oh!), şi eu sunt atrasă de chestiile moca. ideea de a merge la noisettes îmi încolţise în minte în urmă cu aproximativ o lună, mai mult sau mai puţin, mai ales că frate-meu mă anunţase că el merge. aşa că mi-am zis „ce naiba!” şi mi-am luat invitaţie de pe site-ul becksperience. evident, eram complet ignorantă atât în ceea ce îi priveşte pe noisettes, cât şi cu referire la muzica celor de la codeine velvet club (care au cântat în deschidere).

şi uite că a venit şi ziua concertului. între timp, aflasem şi eu faptul că noisettes îs ăia de cântă piesa „never forget you” care apare în reclama aia de la nescafe. şi,cum îmi înviase şi calculatorul (:D) am avut ocazia să ascult şi niscaiva codeine velvet club. o amică m-a anunţat pe mess că uite, vine şi ea împreună cu nişte amici, primisem un telefon de la altă tipă cum că şi ea va fi prezentă, frate-meu venea şi el cu cineva, deci se anunţa o distracţie de zile mari.

numai că… a intervenit inamicul meu de dintotdeauna, şi anume ploaia. o ploaie sănătoasă rău de tot. văzând asta, grupul cu care venisem s-a lăsat păgubaş, declarând rockoteca din fire drept o modalitate mult mai interesantă de a petrece sfârşitul de săptămână. iar tipa care îmi telefonase m-a anunţat că pleacă acasă, justificând că nu doreşte să stea la romexpo pe ploaia aia. okay.

şi uite-aşa ne-am pomenit în incintă doar eu cu frate-meu şi cu amicul lu’ frate-meu. având în vedere că ploaia se înteţea, mi-am tras pe mine pelerina-pungă pe care mi-o dăduse mama special pentru asemenea situaţii de criză. problema majoră era însă că îmi intrase apă într-unul din tenişi, şi nu înţelegeam de ce (abia acasă am văzut că era talpa crăpată – mulţumesc, leonardo, penttru pantofii de kkt pe care îi vindeţi…). între timp, ploaia se înteţise, ceea ce m-a făcut să îmi amintesc cu nostalgie de concertul the killers de anul trecut.

bun, mă bag în faţă, trăgându-i pe cei doi după mine, şi dau peste o amică de-a mea, care venise şi ea împreună cu un grup (care nu a rezistat până la sfârşit). mă duc cât mai în faţă cu putinţă, şi după ceva vreme au intrat în scenă codeine velvet club. au fost destul de aplaudaţi pe durata concertului, însă mulţimea nu s-a manifestat foarte, foarte tare (asta se datora probabil şi ploii care cădea cu o înverşunare drăcească). however, concertul a fost unul destul de reuşit, cu jon şi lou într-o formă excelentă.

pe urmă a fost o pauză de aproximativ jumătate de oră, cu nişte muzică de încălzire (printre altele, „the bad touch” de la bloodhound gang şi „farewell to the fairground” a celor de la white lies). şi înainte de a intra noisettes în scenă, ploaia s-a domolit ca prin farmec, apoi a încetat de tot. şi cu graţie, au apărut şi ai noştri trupeţi pe scenă, cu shingai intrând ultima. era îmbrăcată într-o rochie gri-cenuşie, cu bucăţele de sticlă (cred) lipite, lungă şi crăpată, dezvăluindu-i picioarele, şi cu o fundă aurie în cap, aşezată pe o parte, a la lady gaga. şi-a început spectacolul. adică SPECTACOLUL.

am rămas cu gura căscată la auzul vocii ei. deşi mai ascultasem noisettes înainte, nu aveam nici cea mai mică idee cât de bine pot suna live. vocea lui shingai a fost PERFECTĂ aseară. asta ca să nu mai vorbim de carisma incredibilă pe care o degaja. după a treia piesă, s-a descălţat, şi a trecut aşa ulterior prin public. a făcut tumbe pe scenă, s-a căţărat pe boxe, a flirtat cu jandarmii şi s-a lăsat susţinută de public, de care s-a declarat de altfel extrem de încântată. printre piesele cântate, s-au numărat „don’t upset the rhythm” (şi toată lumea a cântat din răsputeri refrenul), „wild young hearts”, „atticus”, „24 hours” şi „never forget you”, pe care shingai ne-a dedicat-o. au fost aplaudaţi la scenă deschisă, dar o meritau din plin.

mesaj pentru cei care au plecat înainte de începerea concertului: aţi pierdut un concert de zile mari. vă urez mai mult curaj data viitoare.

*credits to noisettes for title*

Anunțuri