Etichete

, , , , ,

Marilyn Rigler: Where did you stay when you lived at home? Where did you live? Where did you sleep?
Genie: Potty chair.
Marilyn Rigler: You slept in the potty chair?
Genie: Mmm-hmm. Potty chair.

când au descoperit-o asistenţii sociali s-a crezut că avea 6 sau 7 ani şi că era autistă. adevărul era însă unul mult mai cutremurător. avea 13 ani, şi ultimii 12 îi petrecuse într-o cameră întunecată, legată de un scăunel de copil, îmbrăcată în scutece, bătută dacă îndrăznea să vorbească. pentru că tatăl ei încerca, într-un mod bolnav, să o protejeze de lumea din jur.

a fost îngrijită, hrănită, şi au încercat să o înveţe să vorbească. şi într-un anumit sens a făcut progrese. avea abilităţi de comunicare nonverbale incredibile. şi era fascinată de muzica clasică şi de jucăriile din plastic. pentru că singurul sunet pe care îl auzea în afara urletelor tatălui ei era un vecin exersând la pian, şi singurul lucru din cameră în afara patului de copil cu tăblie deasupra în care era pusă să doarmă (asta în cazul în care tatăl ei îşi amintea) era o pelerină de ploaie galbenă.

nimeni nu a văzut în ea însă în primul rând un copil care trebuia salvat, ci mai mult un simplu studiu ştiinţific. iar când s-a descoperit că progresele ei nu erau atât de semnificative şi de relevante pentru ştiinţă aşa cum se sperase, a fost abandonată. încă nu învăţase gramatica. cele mai complicate propoziţii pe care le rostea erau ceva de genul „applesauce buy store”.

a ajuns în cele din urmă prin orfelinate, unde a fost bătută la un moment dat pentru că vomitase. de atunci, nu a mai deschis niciodată gura, de frică să nu vomite şi să nu fie iarăşi lovită.

ea este genie, dovada vie a faptului că oamenii nu sunt decât nişte animale cu ceva mai multă imaginaţie. puteţi afla povestea ei în întregime aici.

*credits to radiohead for title and song*

Anunțuri