Etichete

, , , , , , , , ,

azi m-am întors acasă cu autobuzul, că m-am săturat până peste cap de mersul cu 23u’ şi de cel puţin cele zece minute în care stau să îl aştept. deci am luat-o pe partea ailaltă cu autobuzul până la unirii. şi din fericire de data asta n-au mai difuzat ăia clipul cu reclama la farmacia catena. dacă obişnuiţi să umblaţi cu reatebeul sunt sigură că ştiţi despre ce e vorba – rahatul ăla de reclamă cântată cu stela popescu, sebastian papaiani, nico, şi o fetiţă neidentificată (de mine) la „farmacia inimii, cateeeeeeeeenaaaaaaaaa”. şi o dau cel puţin o dată între două staţii, cădea-le-ar cerul în cap şi muri-le-ar capra-n curte în timp ce a vecinului prosperă şi se înmulţeşte.

dar de data asta am scăpat. foarte bine, că oricum eram şucărită rău, deoarece azi am primit fluturaşul de salariu (mie îmi place să-i zic „molie”) şi am descoperit că am luat jalnic de puţin, aşa cum de altfel mă şi aşteptam, având în vedere că am avut concediu în septembrie. dar luasem chiar mai puţin decât mă gândeam, ceea ce m-a adus la disperare când am trecut iar în revistă ce aveam de cumpărat (socotelile alea le-am etalat şi într-un post anterior pe blog, aşa că nu o mai iau de la capăt). CURSES, în plm.

aşa. mă dau jos aproape de unirii şi-o pornesc vitejeşte per pedes, gândindu-mă că n-avea rost să mai iau autobuzul până acolosha, că şi-aşa era traficul aglomerat. bineînţeles că autobuzul a ajuns la unirii înaintea mea, şi bineînţeles că dacă aş fi rămas în el făcea drumul în zece minute. mă rog. oprire la bancomat şi surpriză plăcută: aveam cu 10 lei în plus în cont faţă de cât mă aşteptam. imediat au început să-mi sticlească ochii. GATA, am decretat, până la sfârşitul lunii niciun concert! NIMIC! în afară de ocs. sau kumm. da’ dacă mă duc la kumm nu mă mai duc la ocs, şi invers. mă rog, de fapt ce stau eu să-mi fac planuri? o să mă fixez momentan numai pe ghete şi pe biletul la anathema…

şi mă urc eu frumos în autobuzul care urma să mă ducă acasă. şi-am prins şi loc. măi să fie al naibii. numai că nu lângă geam. n-are nimic, îmi spun, atâta timp cât nu mă scoală/ridică/aruncă de pe scaun o babă, totul o să fie bine şi frumos. aşa. şi la un moment dat trec cu autobuzul pe lângă locul unde m-am văzut de câteva ori cu el. preţ de câteva secunde, mi l-am amintit. şi-am simţit nevoia să îl sfâşii. atât. pam-pam.

*credits to lou reed for title*

Anunțuri