Etichete

, , , , , , , ,

mândru concert a mai fost aseară în biserica argintie. amu stau şi-ascult „thin air”, una din piesele interpretate magistral aseară şi-mi amintesc cât de fain fu. dar mai bine haide să vă împărtăşesc, aşa cum mă pricep, câte-o impresie-două de la faţa locului.

am ajuns acolo pe la 18.10, când deja se intra. în jur, oameni îmbrăcaţi în negru, cu plete, o imagine care m-a dus cu gândul la concertele la care mergeam eu când eram mai mică, înainte să mă infecteze microbul alternative. erau şi nişte oameni înţoliţi mai casual, ca şi yours truly, şi pe feţele tuturor se citea foamea de anathema. bun, îmi zic, începe bine. intru eu frumuşel, după vreo câteva minute de stat la coadă, un nene mi se uită în geantă şi-mi dă ocheiul, un alt nene îmi rupe biletul, îmi predau geaca şi geanta la garderobă, şi intru în biserică. lume nu foarte multă, dar în faţă deja se îngrămădiseră nişte băieţi şi fete, drept pentru care am zburat la bar, unde am cerut iute o apă plată caldă (că mă apucase o durere de amigdale fenomenală). şi mă strecor în faţă. nu chiar în primul rând, dar oricum suficient de aproape încât să am vedere bună. adică în al doilea rând.

concertul ar fi trebuit să înceapă oficial de la 19.00, dar eu ştiu, voi ştiţi, cu toţii ştim că de regulă un concert începe cu cel puţin o oră mai târziu faţă de ora anunţată. vorba aia, să se strângă lumea. în jurul meu, oamenii se uitau la ceas (şi, de ce să mint, şi eu la fel) şi se discuta despre petter carlsen, întrebarea cea mai frecventă fiind „oare cât va cânta?”. şi nu mică ne-a fost mirarea când anathema au apărut pe scenă direct, fără niciun fel de preliminarii. zâmbete uriaşe din partea lor, aplauze şi ţipete din partea noastră. „it’s great to be back home.” au spus.

şi-a început cântarea.

o mică paranteză. anathema face parte dintre trupele mele preferate, dar uneori trec şi săptămâni fără să le ascult melodiile. asta nu e decât o dovadă de cât de slabă poate fi memoria unui om. ai fi zis că după două concerte anathema ar fi trebuit să mă prind şi eu o dată pentru totdeauna cât de frumoase sunt melodiile acestei formaţii şi să-mi fac o datorie din a-i asculta cel puţin o dată pe zi. ei bine, nu, a fost nevoie şi de concertul ăsta pentru ca winampul meu să ruleze din nou anathema la modul constant, drept pentru care cu smerenie ţin să-mi torn cenuşă în cap.

încheiem paranteza şi revenim la concert. chiar de-aş enumera aici toate superlativele pe care le cunosc, ba chiar de-aş inventa şi altele nou-nouţe şi sofisticate, şi tot nu ar fi suficient pentru a descrie aşa cum se cuvine minunea de concert de aseară. muzica anathema e dureros de superbă, de fapt nici nu ştiu dacă e potrivit să o denumesc „muzică”. e ceva mai mult decât muzică. e poezie, e sentiment, e căldură sufletească. iar într-un concert live, toate aceste aspecte se amplifică. şi nu e vorba numai de muzică, ci şi de prezenţa lor scenică, de capacitatea uriaşă de a comunica cu publicul şi de simţul umorului de care dau dovadă.

aseară am râs de felul în care se strâmba vincent la fotografi şi de glumele pe care le azvârleau membrii trupei între o melodie şi alta. am cântat cât mă ţinea gura, am aplaudat şi am strigat la sfârşitul fiecărei piese. am visat cu ochii închişi şi am plâns atunci când acordurile deveneau mult prea impresionante pentru a le putea savura altfel. aseară nu am ascultat, ci am trăit concertul anathema. şi mi-am adus aminte încă o dată cât de mult iubesc de fapt această formaţie.

mulţumesc, anathema. and return home soon.

………………………………………………….

ordinea pieselor e random. dacă îşi mai aminteşte cineva vreo piesă pe care am omis-o, e liber să facă completări.

thin air
summernight horizon
everything
dreaming light
closer
a natural disaster
flying
forgotten hopes
are you there?
angels walk among us
angelica
pitiless
empty
deep
a simple mistake
fragile dreams
destiny is dead
judgement
sleepless
lost control
parisienne moonlight
one last goodbye

…………………………………………………..

Anunțuri