Etichete

, ,

ziceam la un moment dat într-un alt post că am o dorinţă, mai mult sau mai puţin ascunsă, de a mă face plăcută de toată lumea. amu de ce-o fi aşa, nu pot să spun exact. să fie oare de vină faptul că în generală şi în liceu nu prea mi-am găsit locul? sau pur şi simplu dorinţa aia berbecească de a fi mereu în centrul atenţiei? mă rog, oricum ar fi, ideea e că îmi place să îmi fac cunoştinţe noi – am ajuns la stadiul în care mi-e imposibil să merg la un concert fără să întâlnesc pe puţin un cunoscut. frate-meu îmi spune întruna că sunt mult prea drăguţă şi săritoare. cam aşa şi este, nu pot fi bitchy decât pe internet şi numai cu oamenii pe care nu îi cunosc. pentru că în momentul în care am cunoscut un om şi m-am trezit că am cel puţin un lucru în comun cu el… gata, s-a dus veselia.

să vă dau un exemplu. există o formaţie (de rock alternativ, indie rock, whatever, v-aţi prins voi) românească ce nu îmi place nici de frică. pur şi simplu. they’re a big no for me. dar mi-este imposibil să zic ceva acid de ei (aşa cum aş face în mod normal) de când am făcut cunoştinţă cu unul din componenţi. nu pot, frate. nu pot. am ajuns la stadiul în care mă abţin să scriu despre ei mai degrabă decât să scriu de rău (că doar scripta manent, na). unii i-ar spune laşitate, poate că şi este. dar eu prefer să îi zic sensibilitate. ha.

acestea fiind datele problemei, sunt deosebit de contrariată în momentul în care mă trezesc că o persoană sau alta, pe care nu o cunosc aşa bine şi căreia nu i-am făcut nimic, nu mă înghite. mi s-a întâmplat de curând chestia asta cu două persoane diferite, pe net. m-am trezit surghiunită din cercul lor social virtual. evident că prima mea reacţie a fost ceva gen „dar ce-am făcuuuuuuuuuuuuuuuut?!” a doua a fost ceva mai dură, de genul „să-mi bag ce n-am în voi de cretini blabla yadayada”.

pe urmă m-am gândit mai bine. că aşa fac eu, întâi mă reped cu capul înainte, şi de abia apoi mă gândesc. fie ca zeii să aibă milă de sufletul meu. aşa. deci, cum spuneam, m-am gândit. şi am descoperit că de fapt pe una din respectivele persoane nici eu nu o agream deosebit de mult şi nu ţineam neapărat să interacţionăm, ba chiar mi-era mai bine când nu era în preajmă. cu alte cuvinte, respingere reciprocă. am lichidat chestiunea, gândindu-mă că uite, dom’le, cel puţin ea a fost mai curajoasă decât mine şi şi-a declarat antipatia aproape făţiş. bun.

la a doua persoană a fost ceva mai greu, pentru că era vorba de cineva despre care nu am ştiut niciodată prea bine ce să cred, o persoană faţă de care aveam sentimente destul de amestecate. până la urmă m-am spălat pe mâini şi am decretat-o irecuperabilă, jurându-mi că nu o să mai am de-a face cu ea niciodată. să vedem dacă mă şi ţin de cuvânt. cum ziceam, sunt prea drăguţă pentru propriul meu bine. şi trebuie cu adevărat să-mi provoci silă ca să te retrogradez ca om şi să te expediez în clasa paramecilor. o singură persoană s-a bucurat de această cinste până în momentul de faţă. şi sper ca asta să nu se mai întâmple prea curând.

şi fără absolut nicio legătură… mâine mă duc la the amsterdams. în sfârşit. 😀

Anunțuri