Etichete

,

mama îmi spunea că încă de mică eram extrem de sociabilă şi gata mereu să intru în vorbă cu oamenii. declinul meu social a început la şcoală, atunci când, prea preocupată de a păzi cu străşnicie regulile, am devenit favorita învăţătoarei, apoi a profesorilor. încăpăţânându-mă să cred în corectitudinea oamenilor şi în capacitatea lor de a respecta regulile, m-am trezit ostracizată. desigur, era şi vina mea. cine dracu’ ar vrea să fie prieten sau prietenă cu vedeta-şcolii-care-recită-iarna-pe-uliţă-la-fiecare-nenorocită-de-serbare-de-iarnă? eu eram tipul copilului minune pe care părinţii îl dădeau de exemplu. uite, ea poate, ea ştie, ea bla-bla. anyway, la matematică eram praf, dar izbuteam prin cine ştie ce minune să scot 7-8. oricum, peste cât ştiam eu de fapt, dat fiind că la liceu am avut media 5.

îmi propusesem ca la liceu să nu mă concentrez numai pe învăţat, să mai las respectatul regulilor la o parte şi să îmi fac prieteni. în mod ironic, nu am rămas în relaţii apropiate cu niciunul dintre colegii mei de liceu. cred că asta a fost o perioadă a mediocrităţii pentru mine – nu mai eram atât de bună la învăţătură aşa cum ar fi vrut ai mei, şi nici nu izbuteam să mă integrez. eu eram tipa-care-îi-ştie-pe-toţi-şi-pe-care-nu-o-ştie-nimeni. devenise chiar ciudat.

şi la facultate… BOOM! mi-am reintrat în mână, ca să zic aşa, în sensul că prin anul doi aveam cunoştinţe prin absolut toţi anii. m-am ales cu câţiva prieteni dragi şi cu mulţi oameni pe care îi salut cu zâmbetul pe buze. pentru că îmi plac oamenii, îmi place să zâmbesc, şi-mi place să fiu centrul atenţiei. unii ar spune că nu neapărat în ordinea asta, deh, ce să îi faci…

mi s-a spus de multe ori că am prea multă încredere în oameni, că mă deschid mult prea uşor şi prea repede faţă de necunoscuţi… şi din pricina asta am trăit experienţe cumplit de amare, care ar fi trebuit să mă pună la locul meu şi să îmi şteargă zâmbetul ăla tălâmb de pe figură. ştiţi impresia aia (complet falsă, de altfel) pe care o ai atunci când te îndrăgosteşti, şi anume că cel de lângă tine te înţelege şi-ţi e aproape (BULLSHIT!)… la un nivel mult mai superficial, cam asta este atitudinea mea faţă de lume. love and tolerance will save the world bla-bla. şi deşi ştiu că astea sunt rahaturi hippie, continuu să sper. continuu să le zâmbesc celorlalţi, preocupată să respect regulile omeniei, şi asta deşi ştiu în sinea mea că omul în esenţa sa e un munte de egoism şi un animal crud.

dar o să mai vorbim noi despre chestiile astea în amănunt şi altădată.

*credits to placebo for title*

Anunțuri