Etichete

, , , , , , ,

m-am întâlnit cu mine pe stradă. şi aproape că nu m-am recunoscut. aveam trăsăturile crispate de un veşnic şi fals zâmbet şi privirile pline de o groază fără nume. am vrut să întreb ce mi s-a întâmplat, dar nu îmi puteam găsi cuvintele, căci le risipisem prea mult de-a lungul drumului şi acum nu îmi mai rămăsese nimic de spus, nimic de făcut.

arătam prea ciudat ca să fiu eu, prea înfrântă, prea ştearsă, prea puţină, cu palmele rănite şi picioarele desculţe, plutind printre fâşii de vise risipite, târând durerea unei vieţi nesemnificative, un colaj compus din fragmente neinteresante ale vieţilor altora. cea care nu a învăţat niciodată semnificaţia cuvântului „a face” şi care s-a hrănit numai din vise, până în momentul în care ele s-au destrămat de la atâta utilizare şi ea a rămas cu… nimic.

între mine şi mine, unde oare m-am pierdut? de la ce punct s-a frânt totul şi a început decăderea? când au intervenit neputinţa şi abandonul?

şi ea-mi zise cu tâlc aşa:

din MOMENTUL în care ai să uiţi ce ai scris aici ACUM.

oare dacă ne-am putea privi în ochi pe noi cei care am fost şi pe noi cei care vom fi, am fi mulţumiţi de rezultat?

Anunțuri