Etichete

, , , ,

da-da, sunt dependent de reclame, de reclame minunate…

mă fascinează reclamele de la teve. nu pot să nu observ că reprezintă un atentat mârşav la propria încredere în sine. cumpără produsul cutare sau lumea din jur te va ignora, pentru că nu eşti în trend. s-ar putea chiar să îşi bată joc de tine. şi te vei simţi un fraier, un outsider în mulţimea de oameni cu piele perfectă, păr fără mătreaţă, mers de felină, debordând de sexapil d-ăla cumplit la pachet cu o intelijenţă de stă mâţa-n coadă şi pământul se opreşte din învârtit.

şi n-ai să fuţi nimic. nada. niente. zero barat. ce nu înţelegi?

ce s-o mai dăm cotită, eu cred că la asta se rezumă până la urmă mesajul din spatele reclamelor: cumpără asta şi-ai să fuţi. mult. bine. bunăciuni. pana mea, uitaţi-vă la reclamele de la ciocolată cu gagici ce îşi ling insinuant buzele, fără a izbuti însă să îndepărteze drăguţa urmă de deasupra buzei superioare. uitaţi-vă la reclamele la parfumuri. uitaţi-vă la reclamele la şampon. D-AIA STAU TIPII LA COADĂ ÎN FAŢA TA, FĂ, CĂ UITE CE ŞAMPON MIŞTO FOLOSEŞTI. nu mai contează că eşti urâtă cu spume şi clăbuci. ideea e că uite domnule dacă iau şi eu şampon din-ăla o să fiu şi io la fel de bună ca aia, adică ce pana mea.

uneori ideea futaiului se pierde în spatele plăcutei linişti conjugale, asta aşa, pentru ăia mai familişti şi mai cu suflet la purtător. ia-ţi canapea de la ikea să te lăfăi pe ea împreună cu iubirea vieţii tale din momentul ăla. poate mai încolo faceţi sex, da’ asta rămâne la aprecierea ta, că doar eşti o fiinţă RAŢIONALĂ pe care nu o conduc hormonii, da?! să fie clar. aşa. ia-ţi hârtie igienică parfumată şi gleid d-ăla să-ţi miroasă casa a stânjenele, colţ de eden, nu altceva. un lcd să vedeţi filme romantice.

şi dacă eşti singur, nu-i nimic. avem şi pentru tine. bea o bere, o vodcă, o chestie, să vezi cum ţi se duce inhibiţia în doi timpi şi trei mişcări. a, dar nu, nu voiam să insinuez că doamne feri şi păzeşte bei bere cu scopul expre’ de a te face praf pentru că altfel n-ai curaj să te duci la ăla de lângă tine să îi zici că vrei să v-o trageţi. nope. BEI BERE PENTRU GUSTUL ĂLA NEMAIPOMENIT DE NECTAR CERESC, ce nu înţelegi?! vrei să-ţi desenez? (bine, eu când mă duc în control beau bere că e ieftină. şi că mă ţine mult. pentru că o beau în doze mici. nu mă prăpădesc după ea. iar dacă mă rătăcesc în kulturhaus beau cuba libre. că e aşa de ieftină că pare moca. dar ce importă până la urmă obiceiurile mele bahice?!)

şi când nu-s reclame la teve, e un film care face reclamă la viaţă. sau nişte ştiri care fac reclamă la moarte.

*credits to ocs for title*