Etichete

, , , , , , , , , , , ,

pe suede i-am avut mult timp clasificaţi în minte la categoria „formaţii-pe-care-le-iubesc-de-mor-dar-pe-care-nu-am-să-le-văd-niciodată-live”. anul trecut am aflat că se reunesc pentru un concert caritabil şi mi-am zis „poate vor mai urma”. şi au mai urmat. „poate mai scot un album.” au scos compilaţia „best of suede”. „poate vin în românia”. şi când am aflat în aprilie că suede urmau să vină într-adevăr în românia, aproape că m-am urcat pe pereţi de bucurie. iar restul e istorie.

mai jos aveţi povestea celui mai fain concert văzut de mine de la placebo 2009 încoace. fără niciun fel de exagerare. 😀

*

LA ÎNCEPUT, A FOST STATUL LA POARTĂ

am sosit foarte devreme la poarta arenelor romane – în jur de două după-amiaza, cam aşa, şi asta deoarece găsesc o plăcere deosebită în aşteptarea aia prelungită de dinainte de un eveniment cu aşa o amploare. spre mirarea mea şi a prietenei care mă însoţea, eram primele persoane de pe acolo. şi zic „mirare”, întrucât îmi aminteam bine îngrămădeala de la placebo 2006 şi mă gândeam că avea să fie cam la fel şi la suede. dar nu a fost aşa. pentru o lungă perioadă de timp, la poartă am fost numai noi două, trei fete din bulgaria şi o fată foarte simpatică din coreea de sud. au fost patru ore ce păreau că nu se mai termină. partea drăguţă a fost însă că, pe principiul „cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge”, am avut ocazia să ascultăm soundcheck-ul suede. 😀

*

AM FOST A TREIA PERSOANĂ CARE A INTRAT ÎN INCINTĂ

şi am ţinut-o tot într-un sprint până când am ajuns în faţa scenei, în mijloc. adică exact aşa cum era mai fain. pe scenă mixa deja leo, şi era o căldură de muream. am făcut câteva curse, printre care una la standul cu băuturi şi una la cel cu merchandise (yup, în momentul de faţă sunt fericita posesoare a unui tricou cu emblema suede). în vremea asta, de pe scenă se auzeau muzici diverse (câteva nume din playlist, ca să vă faceţi o idee cam ce-a fost: elastica, the smashing pumpkins, the cure, miles kane) încălzirea asta a durat pănă pe la şapte şi jumătate seara, când s-au ivit the mono jacks pe scenă.

*

AMINTIRI

în momentul în care i-am văzut pe doru şi pe colegii lui n-am putut să nu imi amintesc din nou de concertul placebo din 2006, care a reprezentat o premieră pentru mine din mai multe puncte de vedere. nu era doar prima dată când vedeam placebo, ci şi prima dată când vedeam ab4, care fusese timp de ani de zile una dintre formaţiile mele preferate, dar pe care nu avusesem şansa să o aud live. într-un mod similar, sâmbătă nu am văzut numai suede live pentru prima dată, ci şi the mono jacks.

nu ştiam decât trei melodii de la ei, „push the pedal”, „maria” şi „come back girl” (care se întâmpla să fie şi preferata mea), aşa că am fost destul de cuminte pe parcursul concertului lor (dacă scoatem din calcul faptul că muream de nerăbdare să văd suede). nu m-am putut abţine să nu mă întreb cum ar fi fost să cânte ab4 în deschidere, dar pun asta pe seama faptului că am avut şi voi avea mereu o slăbiciune pentru formaţia asta. the mono jacks au avut un sound curat per total (scot din calcul faptul că doru s-a trezit cu chitara dezacordată chiar înainte să înceapă să cânte) şi o prezenţă scenică agreabilă, iar vocea lui doru a fost la fel de bună ca întotdeauna. una peste alta, băieţii mi s-au părut cât se poate de okay. şi aparent acest lucru a fost valabil şi pentru persoanele din jurul meu, formaţia primind aplauze destul de entuziaste.

*

A URMAT O AŞTEPTARE PRELUNGITĂ

…asemănătoare cu cea de dinaintea concertelor placebo din 2006, respectiv 2009. simţeam efectiv că mor acolo ori de câte ori se termina melodia din fundal şi urmau aplauzele şi ţipetele publicului devenit deja nerăbdător. apoi muream din nou de fiecare dată când începea o nouă melodie. în vremea asta, pe scenă sunetiştii îşi vedeau de ale lor fără nicio greaţă.

*

HERE THEY COME, THE BEAUTIFUL ONES

am ştiut că vin suede în momentul în care din boxe a început să răsune „bodies” de la sex pistols, deoarece fusesem o fată bună şi-mi făcusem temele (asta se traduce prin „căutasem de nebună setlisturi suede din ultimele trei luni pe setlist.fm”). imediat ce s-au stins ultimele acorduri ale piesei, cei cinci magnifici s-au ivit pe scenă în ţipetele şi aplauzele publicului, şi-au ocupat locurile şi au început să cânte „this hollywood life”, fără niciun fel de preliminarii.

mărturisesc că am fost oarecum contrariată la început de aparenta lipsă de comunicare cu publicul, dar mi-a trecut repede, un „she” şi un „trash” mai târziu, când mi-am dat seama că la urma urmei, nu veniseră să ne vorbească, ci să ne cânte. şi o făceau al naibii de bine. nu m-am putut abţine să nu sar pe loc în acelaşi timp cu brett anderson, care a debordat de energie pe tot parcursul concertului, rotind microfonul în mai multe rânduri în aer şi chiar trântindu-l de vreo câteva ori (aici a fost de vină stativul mai mult).

au cântat aproape toate piesele de pe lista mea de „dă-doamne-să-aud-live-melodia-asta”: „trash”, „everything will flow” (care e piesa care m-a făcut să mă îndrăgostesc de ei), „metal mickey”, „the wild ones”, „beautiful ones” şi „saturday night”. mi-aş fi dorit să aud şi „the drowners”, „stay together” şi „she’s in fashion”, dar nu a fost să fie. oricum, ăsta a fost unicul strop de, hai să-i zicem nemulţumire (deşi e prea mult spus) într-un ocean de fericire.

nu mi-a venit să cred când au ieşit de pe scenă imediat după ce au cântat „beautiful ones” – mi se părea că de abia începuse concertul, atât de intens, concentrat şi frumos fusese totul. s-au întors totuşi pentru „saturday night”, moment în care am început să simt primii stropi de ploaie. brett s-a dat jos de pe scenă imediat după începutul piesei şi s-a plimbat prin faţa gardului, strângând mâinile fanilor (yes, bitches, i touched him, excuse me for being an obsessed fangirl from time to time). după ce-a făcut o baie sănătoasă de mulţime, brett s-a urcat înapoi pe scenă, de unde a cântat restul piesei, în uralele publicului. apoi el şi ai lui colegi s-au înclinat şi au părăsit scena. şi aşa s-a scris sfârşitul concertului suede în românia.

…………………………………………………..

this hollywood life
she
trash
filmstar
animal nitrate
we are the pigs
by the sea
killing of a flash boy
can’t get enough
everything will flow
so young
metal mickey
the wild ones
new generation
beautiful ones
BIS
saturday night

…………………………………………………..

*

EI, NU TOCMAI

fiindcă a dat o ploaie cu spume ca-n „mioriţa” la nici două minute după ce au ieşit băieţii de pe scenă, chestie care a făcut toată lumea să se îngrămădească spre ieşire. eu şi prietena nance am vrut să rămânem la adăpost, dar s-a dovedit a fi mult peste puterile noastre, aşa că ne-am băgat cu graţie picioarele şi am pornit-o per pedes prin carol, cântând cât ne ţinea gura „high on diesel and gasoline, psycho for drum machine…” şi aici simt că e cazul să citez un amic, se ştie el cine e: „cei mai enervanţi oameni din lume, mai enervanţi decât atotputernicul însuşi? ăia aşa de prevăzători că aveau umbrele sau pelerine la ei. cei mai frumoşi? ăia care fredonau în cor beautiful ones spre ieşire, în timp ce muie ăla turna cu găleata.”

am ajuns acasă udă până la chiloţi. dar cui îi păsa?! fusesem la suede, frate. 😀

*credits to romaniţa for videos*

Anunțuri