Etichete

, , , , , , , ,

mare cântare mare vineri seara (din nou, da), mai precis concertul cu numărul doi al grupului vocalo-instrumental we singing colors. locul de desfăşurare a fost londophone, unde subsemnata nu mai călcase de la hot casandra încoace – nu că nu şi-ar mai fi dorit, dar o ştiţi voi pe aia cu banii şi timpul, da? şi eu, din păcate.

am ajuns acolo fix după tura de la muncă, dar nu mai ştiu la ce oră, pentru că aveam telefonul în geantă şi îmi era lene să îl scot. cred că era mai devreme de zece seara, dar nu are importanţă, pentru că oricum a început mai târziu. prima persoană de care am dat cu ochii a fost, desigur, unul dintre starurile serii, andrei haţegan, iar la scurt timp am avut plăcerea să salut şi celălalt star, adică pe roxana niculae. am mai tândălit oleacă până să înceapă concertul, numa’ bine cât să se adune ceva mai multă lume. amu să nu vă închipuiţi că ar încăpea foarte mulţi în londophone.

dar hai să trecem la subiect. ştiţi voi că amu o lună vă istoriseam de primul concert colorat şi aveam numai vorbe bune. ei bine, impresia bună mi s-a consolidat la acest al doilea concert şi pot să zic cu mâna pe inimă că o să mă cam prindeţi prin zonă când s-o mai întâmpla să cânte oamenii. desigur, atunci când nu mă vor împiedica circumstanţe nefaste, aşa cum a fost cazul azi, de fapt ieri, că e trecut de miezul nopţii, când am stat la muncă până la unşpe’ seara şi nu am putut ajunge pe mătăsari, acolo unde a avut loc al treilea concert we singing colors.

am auzit toate melodiile care îmi plac mie mult, mult de la ei: nostalgica „salopette”, „daydreams” cea de pus sare, piper şi alcool pe rană în cazul în care o asculţi fiind proaspăt separat de cineva (şi la care m-am trezit fredonând versurile), liniştita „deer dad” şi (motiv să îi iubesc maxim) o variantă inedită la „breaking up is the best way to get slim” (ocazie pentru mine de a fredona din nou, dar încetişor, că nu am o voce chiar aşa de grozavă pe cât îmi place mie să cred). s-a cântat şi un cover, ba parcă chiar două, nu mai ştiu exact, ne-am delectat şi cu o piesă nouă (dedicată criticilor muzicali, după cum a precizat andrei, ceea ce m-a liniştit, eu fiind momentan unul în devenire :lol:).

n-au lipsit nici micile incidente, care însă parcă au oferit mai multă savoare serii. de data asta n-a mai rupt roxana niciun băţ, în schimb a rupt andrei o coardă de la chitară (din fericire, era pe-aproape colegul guf din the amsterdams ca să salveze situaţia, ceea ce a şi făcut) şi, în plus, a mai spart şi un pahar. dovadă că arta cere sacrificii, domnule.

ce să mai, una peste alta, a fost un concert foarte frumos, aşa cum mă şi aşteptam. cu mâna pe inimă vă zic că mi-a plăcut şi că de abia aştept următoarea cântare. 😀

*credits to we singing colors for title*

Anunțuri