Etichete

, , , , , ,

îmi smulgeam părul din cap de ciudă pe la începutul lunii iulie, în momentul în care am aflat că (maică precistă, vorba unei prietene) va trebui să mă confrunt din nou cu drama alegerii între două formaţii preferate. data? 22 iulie. formaţiile? kumm şi the amsterdams. concertele? ambele unplugged. concluzia? life sucks. m-a bătut gândul o perioadă bună de timp să-mi bag picioarele şi să nu mă duc nici colo, nici dincolo, în semn de protest faţă de cruzimea neaşteptată a sorţii. în cele din urmă, şi după un zbucium îndelungat, am ales the amsterdams, care urmau să cânte în madame pogany, undeva pe lângă floreasca. ce aventură, îmi ziceam eu, mă duc în cartiere de lux, ţineţi-mă!

evident, nu aş mai fi fost eu, dacă nu aş fi încurcat copios drumul spre banu andronache. a fost ceva din ciclul „resturantul e la o azvârlitură de băţ de nasul tău şi tu o iei fix în direcţia opusă şi pe urmă îl suni pe frati-tu şi-l pui să se uite pe gugălmeps”. horrorshow, vă zic. din fericire, deşi depăşisem cu destule minute ora de început, tot am izbutit să ajung înaintea a doi dintre membrii trupei.

în madame pogany (ce kinky suna, observaţi, da?), tristeţe mare. aproximativ douăj’ de oameni (dacă scoatem din calcul personalul de servire), jum’ate din ei fiind răspândiţi pe la mese şi preocupaţi să pară preocupaţi. restul era reprezentat de oamenii care chiar veniseră să vadă trupa, şi cu care mă intersectez şi mă salut concert de concert.

am dat gata o bere până să înceapă cântarea (cred că era deja în jur de zece seara, dar nu aş putea spune cu certitudine). băieţii au început cu unul dintre cântecele mele preferate (sunt muuuuuulte, ţin să spun), şi anume „casnicele”. toate bune şi frumoase, numai că vocea lui andrei haţegan se auzea şi nu prea. şi chestia asta a durat preţ de câteva melodii bune. noroc că „lights out” avea un instrumental mai chill, astfel încât am izbutit să şi aud ce cânta andrei, nu numai să ghicesc.

până la sfârşit însă, situaţia s-a remediat şi m-am putut bucura de piese în voie. şi cum the amsterdams sunt mari meşteri în a te face să vrei să dansezi, chiar dacă e vorba de un concert unplugged şi nu de unul electric, m-am pomenit în câteva momente mişcându-mă pe scaun de mama focului, în special când au cântat „fireworks”. am avut parte şi de o surpriză, şi anume paul ballo, pe care andrei haţegan l-a prezentat în felul următor: „el e paul, a fost tobar la noi, pe urmă l-am dat afară”. paul a cântat foarte frumos cu formaţia pe două piese, „laika” (interpretând o strofă întreagă) şi „taking care of anna”. la final s-au auzit „island of love” şi „coalmine”, moment în care nu am mai rezistat şi m-am ridicat de pe scaun, îndrăznind să schiţez câteva mişcări de dans, nu foarte evidente, că na, nu permitea locul.

concluzia? n-a fost deloc un concert rău, dar aş fi preferat un alt loc de desfăşurare, cu o atmosferă ceva mai caldă (şi nu, nu mă refer la temperatura dinăuntru). eh… poate data viitoare.

…………………………………………………..

chased by the housewives
apple
lights out
academy of broken hearts
where to go
white winter hymnal (cover fleet foxes)
three is a crowd
kids in the garden
fireworks
petrolize all mice
this burial ground’s for two
laika
taking care of anna
island of love
coalmine

…………………………………………………..

*credits to the amsterdams for title*

Anunțuri