Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , ,

evenimentul pe care l-am aşteptat cu nerăbdare întreaga vară s-a terminat aseară. summer well ediţia 2011 a devenit istorie, o istorie care, în opinia mea cel puţin, merită povestită. acestea fiind zise, o să vă scutesc de alte introduceri şi voi trece direct în miezul poveştii.

*

TOTUL A ÎNCEPUT CU LINIA SUMMER WELL

cum festivalul se desfăşura pe domeniul ştirbey, cam la 15 kilometri distanţă de bucureşti, evident că s-au introdus mijloace de transport şi pentru oamenii lipsiţi de maşini proprii şi personale. eu şi frate-meu am ajuns în staţia specială pe la două şi ceva. se vede treaba că îmbătrânesc şi nu mai găsesc farmec în aşteptarea prelungită la porţi – cred că m-a marcat prea mult şi prea rău episodul suede. 😆 în fine. am avut bafta să dăm peste un autobuz care tocmai se oprise în staţie, drept pentru care am reuşit să găsim şi locuri libere. autobuzul a mers cât se poate de bine, probleme apărând numai pe ultima bucată a drumului, dar nu din vina şoferului, ci din vina drumului, care era execrabil, fiind asfaltat numai pe o parte, şi anume pe cea stângă, partea dreaptă fiind plină de pietriş şi nisip. noroc că nu a durat chiar foarte mult.

aşa că despre transport numai bine din partea mea. alţii au fost însă mai puţin norocoşi. trei prietene de-ale mele au făcut două ore pe drum dinspre bucureşti spre ştirbey, întrucât autobuzul cu care circulau a greşit drumul de două ori!

*

NU AM STAT DELOC LA COADĂ LA POARTĂ

s-a petrecut aşa: trecut pe la porţi, verificat geanta (a mea), validat biletele, oferit brăţările – bilă albă aici, totul s-a desfăşurat foarte rapid şi în ordine. după aia am luat-o frumos pe alee înspre scenă, îndrumată de săgeţele, am trecut pe lângă wind tunnel (cum eram foarte dornică să prind loc chiar lângă scenă, nu m-am dus să văd ce şi cum) şi am ajuns repede-repede la locul pierzaniei (după ce mi-am sunat o prietenă, să mă asigur că mergeam unde trebuia).

câteva cuvinte despre loc: copaci mulţi, iarbă, o prelată protectoare întinsă în faţa scenei, lume pe jos, atmosferă de vamă, ce să mai, o nimeriseră organizatorii prima-ntâi cu „un festival ca o vacanţă”. preţurile erau un pic cam piperate pe alocuri, ce e drept – pentru o îngheţată cu aromă de pepene verde şi măr pentru care plătesc de regulă doi lei, la festival am dat un jeton (echivalentul a cinci lei). dar aş fi oribil de ingrată să mă plâng, ţinând cont de costul incredibil de mic al abonamentului. cam puţine toalete, în schimb.

*

PE URMĂ A ÎNCEPUT DISTRACŢIA

primii au urcat pe scenă fetele şi băiatul de la chew lips, despre care auzisem numai de rău de la prietena nance. solista, tigs, avea un tricou ce se oprea undeva înainte de buric, anii ’90 gen şi nişte ochelari de soare super-şmecheri. dar când au început să cânte, am constatat spre marea mea surpriză că îi găseam chiar agreabili. toţi au fost într-o formă de zile mari, în vervă şi cu chef evident de cântat, iar tigs a comunicat în permanenţă cu publicul, istorisindu-ne la un moment dat şi un episod amuzant de la aeroport, când s-au certat cu cei de acolo din cauza bagajelor. una peste alta, un show cât se poate de agreabil.

după chew lips au urmat graffiti6, care m-au lăsat însă rece ca un gheţar. m-am plictisit încă de la prima melodie, aşa că, în lipsă de alte activităţi, am decis să mă îndrept spre standurile cu răcoritoare. şi ce credeţi că mi-au văzut ochii, stimaţi tovarăşi? PE BLAINE HARRISON DE LA MYSTERY JETS, stând de vorbă cu cezar panait de la ocs. vai de dumnezeii mei, cum ar zice prietena nance. am uitat instantaneu şi de băutură şi de tot, şi am rupt-o la fugă înspre gard, să-mi iau ceva de scris şi o bucată de hârtie. în goana mea nebună mi-am făcut timp să strig: „nance, e blaine harrison în spate!!!”, primind prompt reacţia „what? OMG OMG OMG!” în apropiere de blaine, ne-am domolit însă şi am aşteptat cuminţi să termine discuţia cu cezar înainte să îi cerem şi noi autograf. vă zic sincer că îmi tremurau picioarele, întrucât blaine se numără printre persoanele pe care le admir eu cel mai mult pe lumea asta (if you wanna know why, just read this). i-am spus că mystery jets a fost formaţia pentru care venisem la festival, iar el mi-a desenat o inimioară lângă autograf. 😀 pe urmă, i-am zis că vom fi în faţă, lângă steagul cu marea britanie, iar el a zis să îi facem semn cu mâna. una peste alta, a fost o întâlnire cât se poate de plăcută. şi nu mai ştiu dacă tot în timpul concertului graffiti6 sau imediat după, ne-am dus să vorbim şi cu cei de la chew lips, care au fost la fel de naturali, prietenoşi şi ne-vedete ca şi blaine. jos pălăria.

dar să revenim la graffiti6. au părut chiar încântaţi de public, invitând la un moment dat şi o fată pe scenă, şi şi-au exprimat intenţia de a mai vizita românia, intenţie pe care, aparent, publicul nu a primit-o cu la fel de mult entuziasm ca ei. la final, băieţii au aruncat şi tricouri cu graffiti6 în mulţime. le-am picat cu tronc. bine de ştiut. 😆

aşaaaaa. pe urmă a venit momentul pe care îl aşteptam eu cu sufletul la gură, şi anume concertul mystery jets, trupa mea preferată de pe afiş. evident, ei au fost geniali, mai ales william, care a fost cu zâmbetul pe buze mai tot timpul. ce-i drept, şi noi ne-am străduit din toate puterile noastre să întreţinem atmosfera – eu cel puţin am fost cu mâinile pe sus şi am sărit, dansat şi cântat cât m-au ţinut curelele şi memoria (recunosc cu tristeţe în scris că nu ştiam suficient de bine versurile încât să cânt împreună cu ei pe tot parcursul concertului).

„and he’s haaaaaaaalf in loooooooove with elizabeeeeeeth, and he’s haaaaaaaaaalf in loooooove with youuuuuuuuu…”

au cântat multe dintre piesele care îmi plăceau mie, inclusiv „serotonin”, „half in love with elizabeth”, „two doors down”, „young love” şi „alice springs”. din păcate, nu am auzit nici „the girl is gone”, nici „dreaming of another world”. şi mai din păcate (dacă pot spune aşa), sunetul a fost îngrozitor. şi la formaţiile anterioare existaseră probleme, dar parcă la mystery jets s-au manifestat cel mai acut. ori de câte ori încercau blaine sau william să cânte o notă mai înaltă, microfonul începea să ţiuie oribil.

„are you ready for a dance?”

după concert, ne-am dus în dreapta, în faţa porţii, şi după ceva minute de aşteptare, au apărut blaine şi william. i-am rugat să revină în românia, iar ei ne-au promis că vor reveni la anul. ceea ce înseamnă că îi vom revedea probabil peste trei ani. sau doi, dacă suntem norocoşi. 😛

mai rămăseseră două concerte, noisettes şi plan b, însă entuziasmul meu scăzuse vizibil, având în vedere faptul că deja îi văzusem pe mystery jets şi nu îmi mai trebuia nimic. cu toate astea, trebuie neapărat să subliniez că cei de la noisettes au făcut un show la fel de deosebit ca şi cel de anul trecut. parcă spre ciuda mea, sunetul a fost mult mai bun decât la mystery jets. tot desculţă, tot cu superbele picioare la vedere, tot cu un accesoriu exotic în păr, tot făcând tumbe, tot cu o voce superbă, shingai s-a declarat deosebit de încântată să revină în românia. au cântat şi trei piese noi, iar la sfârşitului setului, în timpul piesei „never forget you”, shingai s-a cocoţat pe umerii unui tip din staff şi s-a îndreptat spre public.

la plan b nu am mai rezistat şi am plecat din faţa scenei, întrucât mă dureau picioarele şi nici nu ţineam morţiş să stau lângă gard. aparent a fost o decizie inspirată, întrucât în faţă s-a auzit prost. din spate, mai precis lângă standul cu îngheţată, unde eram eu, s-a auzit relativ decent. şmecher omul. nu e chiar genul de muzică pe care îl ascult, dar ştie să facă show. să nu mai pomenim de beatbox, care a fost genial.

genial, am zis!

*

NENOROCIRE!!

mai greu a fost cu plecatul. a trebuit să ne dăm jos din primul autobuz în care ne suisem, întrucât eram prea mulţi. am sfârşit prin a ne sui în al treilea, cu o gaşcă de băieţi veseli care au cântat tot drumul. 😀

*

ÎN LOC DE CONCLUZIE

a fost multă lume, dar fără să fie înghesuială. presimţeam că a doua zi la interpol avea să se schimbe foaia – şi nu mă înşelam, dar despre asta în postul următor. evident, toată floarea cea vestită a muzicii alternative româneşti a semnat de prezenţă. i-am ochit în mulţime pe cei doi andrei de la the amsterdams (iar în a doua zi l-am văzut şi pe ovidiu), pe cătă de la kumm, pe radu şi andrei de la sophisticated lemons, pe paul şi matei de la trouble is, pe robin de la robin and the backstabbers, pe cezar şi mihnea de la ocs, pe gopo de la the moood şi sunt sigură că au mai fost şi alţii pe care nu i-am văzut.

bilă albă pentru loc, mi s-a părut foarte, foarte mişto. păcat că nu există loc de campare, poate vor reuşi să facă ceva în privinţa asta la ediţiile viitoare (deşi, la ce denivelat şi plin de copaci e terenul, mă cam îndoiesc).

bilă neagră pentru sunet. au fost probleme mari şi a fost mare păcat, ar fi fost o zi aproape de perfecţiune fără asta. aşa, am rămas cu un gust un pic amar, în special după prestaţia celor de la mystery jets. dar să îi iertăm, a fost totuşi prima ediţie.

în postul următor vă voi povesti cum a fost în ziua a doua.

Anunțuri