Etichete

, , ,

De ce toţi adulţii pretind că noi la vârsta noastră nu avem nici o grijă? Vârsta adolescenţei e una dintre cele mai grele (dacă nu cea mai) perioade din viaţa unui om. Încercăm să ne descoperim pe noi înşine şi ne pierdem prin labirintul de sentimente al sufletelor noastre. Vrem să aflăm care este rostul nostru în viaţă, pentru ce am venit pe lume şi visăm să facem lucruri măreţe. Dar ce putem face, până la cincisprezece ani? Nimic concret. Apoi, de la cincisprezece ani încolo, ni se cere să ne maturizăm. Să privim lumea „aşa cum trebuie”. Mulţi dintre noi se conformează, devenind „adulţi serioşi”. Alţii continuă să viseze.

Către cei care continuă să viseze se îndreaptă gândurile mele. Iată ce visez eu: să iubesc şi să fiu iubită, să nu mai fie războaie, oamenii să fie apreciaţi aşa cum merită, lumea să ştie că Dumnezeu există, să fim cu toţii egali, să se scoată din memoria colectivă cuvântul „ură”, să se interzică muzica de proastă calitate, posesorii de fiţe să fie amendaţi, să-mi cunosc celebrităţile favorite, să-mi păstrez cele mai bune prietene mereu… Un infinit de vise. Unele se pot realiza, altele… mai greu. Nu „deloc”. Când visezi, „deloc” nu există. (Raluca, august 2004)

dacă m-aş întâlni pe stradă cu leilana cea de şaptesprezece ani, aş lua-o în braţe ca s-o protejez de rele sau aş lua-o la palme? nu sunt sigură încă.

Anunțuri