Etichete

, , , , , , , ,

mă obsedează refrenul ăsta de aseară. şi având în vedere că nu mai auzisem piesa din iunie, nici nu e de mirare. nici măcar nu ştiu cum se numeşte, „if” sau „eskimo”? sau poate nici măcar nu are încă un titlu oficial. mă rog, presupun că cei de la kumm se vor hotărî în cele din urmă definitiv şi irevocabil în privinţa unui titlu.

dar să revenim la oile noastre, adică să vă povestesc motivul pentru care scriu acest post (deşi cred că l-aţi ghicit deja). aseară, kumm au avut ultimul concert în capitală înainte de turneul în germania. şi primul concert în capitală de la concertul din iulie de la green hours încoace, pe care de altfel îl ratasem din motive de the amsterdams. asta însemna că nu mai auzisem kumm live de vreo trei luni, un motiv în plus să nu ratez evenimentul (dacă mai poate fi vorba de motive în plus pentru mine când e să merg la concerte kumm).

locul? elephant pub, adică fix barul ăla de la subsol mic, înghesuit şi fără pic de aer condiţionat, lucru care devine de-a dreptul horror în condiţii de public mult, aşa cum avusesem ocazia să mă conving în urma celor două concerte la care asistasem aici (unul în vara anului trecut, şi unul în iarnă). dar nu face nimic, am fost în locuri şi mai dure din anumite puncte de vedere, vezi lăptăria lui enache (deşi parcă acolo era mai mult aer).

ora de începere era 22, dar, ca la orice concert, asta a echivalat cu 23-şi-ceva, timp în care lumea, spre bucuria mea, s-a tot adunat. încă o dovadă că pauzele mai dese între concerte sunt întotdeauna de bun augur. prima piesă cu care ne-au încântat a fost „foul play”, o melodie care simt că-mi devine din ce mai dragă cu fiecare audiţie. dragă în stilul „morsa” şi „pop song”, adică melodie de dans şi voie bună.

şi dacă tot am zis asta, cred că am putea să lărgim această descriere astfel încât să cuprindă concertul întreg. am beneficiat de un „rest in pieces” de toată frumuseţea, numai bun de încins o dănţuială frenetică. kumm nu au uitat nici de „mister superman”, care într-un timp mi-era cea mai dragă melodie de pe „far from telescopes” (şi care continuă să se numere printre cele dragi mie). că vorbeam de „far from telescopes”, în setlist s-au strecurat cam toate piesele de pe albumul ăla care se pretează la zbânţuială, cu excepţia „bad day” şi „bird’s eye view”. „sleepwalk”, „fashion” şi „beauty queen”, treimea mea de şoc (adică piesele la care ţin cel mai mult) au fost de asemenea, din păcate, absente.

kumm s-au revanşat însă (dacă pot să zic aşa) aducând pe tapet „red coffee”, în singurul moment cu adevărat slow al serii, când nu am găsit altceva mai bun de făcut decât să mă aşez pe jos şi să savurez piesa de acolo, cu ochii închişi. a fost şi singura piesă pe care nu am aplaudat-o. şi nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că… ei bine, trebuie să ascultaţi piesa live ca să înţelegeţi ce vreau să spun.

la momente drăguţe foc aş trece momentul „there’s a party on the left, a party on the right” de care am beneficiat spre sfârşitul concertului, atunci când oigăn ne-a rugat să strigăm atunci când ne face el semn. să nu uităm nici de „if” sau „eskimo”, piesă care am impresia că o să îmi sune mult, mult timp în minte de acum încolo.

la momente epice aş trece „curse”, care a sunat absolut genial (şi a beneficiat şi de niscaiva versuri din „heroin”, grefate pe momentul de respiro al instrumentalului) şi „dictionary”, care s-a prelungit mult de tot, ocazie cu care iordache ne-a oferit un solo de toată frumuseţea, din care nu s-a oprit nici măcar pentru a lua ţigara pe care i-o întinsese îndatoritor oigăn.

despre public numai de bine. a cântat, a aplaudat şi a dansat de mama focului, ignorând sau încercând să ignore căldura din elephant, care a devenit din ce în ce mai înăbuşitoare pe parcurs. despre formaţie ce să mai zic, în afară de faptul că ăsta e al 23-lea concert la care particip şi că mi-aş dori să fi participat la încă pe-atâtea?

I ♥ KUMM.

…………………………………………………..

foul play
rest in pieces
scandal (asta scria pe setlist, sigur piesa se cheamă altfel)
mister superman
police
pop song
red coffee
curse
evil eye
pink balloon
eskimo (sau if)
morsa
make some noise (beastie boys cover)
beautiful country
dictionary
BIS
monkey in your stereo
1000 de chipuri

…………………………………………………..


pe la 7:07 e faza cu ţigara de care vă ziceam. 😀 ca de fiecare dată, credits go to the beautiful romanitzza.

*credits to kumm for title*

Anunțuri