Etichete

, , , , , , , , , , ,

la ei în casă, adică pe mătăsari 17, sau home mătăsari, aşa cum apare locul pe facebook. nu mai călcasem în viaţa mea pe acolo, tot ce ştiam era că e plin de case dubioase şi de oameni dubioşi în jur. din fericire, casele dubioase stăteau pitite în spatele gardurilor, şi singurii doi dubioşi pe care i-am întâlnit spărgeau seminţe şi n-aveau nicio treabă cu mine, aşa că am ajuns la numărul 17 fără nicio problemă.

am fost fericită să văd că se strânsese deja destulă lume. concertul nu începuse încă, aşa că am împărţit saluturi câtorva oameni din curte şi pe urmă am intrat şi eu în casă. mi-a plăcut tare ideea de a cânta aici, atmosfera chiar era de party între prieteni – şi am fost foarte fascinată de casă în sine, care e atât de faină încât ar trebui descrisă într-un roman. în holul de la intrare era o oglindă, un cuier şi o droaie de cărţi pe rafturi şi pe jos. prima cameră pe dreapta avea fotolii comode unde te puteai aşeza, iar în a doua cameră era barul. şi în sfârşit, pe stânga se regăsea camera unde avea să aibă loc concertul. pe perete era un desen imens şi ciudat (mi-a plăcut mai ales capul ăla din a cărui gură ieşea un tren a cărui locomotivă îşi împrăştia fumul până pe tavan), iar pe dulapurile de bucătărie din încăpere erau o droaie de poze colorate cu cei doi we singing colors (am furat şi eu una).

la scurt timp după ce am ajuns eu, el şi ea şi-au început cântarea. unii din cei prezenţi s-au aşezat pe saltelele şi scaunele aduse special în încăpere, alţii direct pe parchet, vreo câţiva s-au sprijinit de perete, iar cei care nu au mai avut loc în cameră au rămas pe hol. concertul a debutat în semiîntuneric, însă cam de la a doua piesă cineva a aprins lumina, pentru a permite unui cameraman să filmeze câte ceva (aici ochiul meu a observat o legitimaţie de protevist, ceea ce era oarecum logic, ţinând cont de faptul că, vorba aia, pro tv era la o azvârlitură de băţ).

dacă ar fi să descriu pe scurt tot concertul, aş scrie probabil: cel mai frumos şi cald concert we singing colors la care am fost până acum. în primul rând, sunetul a fost bun (trec cu vederea peste câteva microfonii ce şi-au făcut apariţia pe parcurs), în al doilea rând, atmosfera a fost una foarte relaxată, ceea ce a permis atât publicului cât şi roxanei şi lui andrei să treacă peste puţinele, de altfel, sincope din execuţie. în al treilea rând, am simţit că publicul a fost foarte receptiv. singurul meu of a fost că nu s-a cântat piesa „salopette”, care e una dintre preferatele mele – însă am primit compensaţii sub forma melodiilor „deer dad”, „good days”, „daydreams” şi „paris” (de abia aseară mi-am dat seama ce mult îmi place).

după ce we singing colors şi-au terminat setul (fără bis – acela avea să vină mai târziu, după proiecţia clipului), andrei a invitat-o la microfon pe alina manolache, regizoarea clipului „a country called surfia”, ca să spună câteva cuvinte. emoţionată (cel puţin aşa mi s-a părut mie), alina ne-a spus că clipul a fost filmat doar la apus de soare. proiecţia a avut loc pe peretele din hol. videoclipul este filmat pe acoperişul unui bloc şi îi are drept protagonişti pe cei doi we singing colors şi pe o fată pe nume iulia, într-un joc de-a baba oarba cu căpitanul picard. conform lui andrei, e puţin probabil ca melodia să fie cântată vreodată live.

concluzia mea? home mătăsari e un loc drăguţ într-o zonă dubioasă, iar we singing colors se savurează cel mai bine în spaţii mici şi prietenoase.

mai jos aveţi setlistul, aşa cum a fost scris de roxana.

………………………………………………….

daydreams
deer dad
alone
moscow
salopette [omisă]
do wa diddy (sfert de cover)
paris
there when you sleep
hercules
good days
end of the world

………………………………………………….

Anunțuri