Etichete

, , , , , , , , , , ,

ARTICOLUL CONŢINE SPOILERE

„paradise kiss” (パラダイス・キス) este unul dintre anime-urile mele preferate. l-am văzut acum nişte ani buni pe animax, şi am fost cucerită de la primul episod. istoriseşte povestea unei eleve de liceu, pe nume hayasaka yukari, al cărei singur ţel în viaţă este să înveţe cât mai bine, pentru a-şi mulţumi mama. totul se schimbă în momentul în care yukari face cunoştinţă cu un grup de patru tineri, george, miwako, arashi şi isabella, elevi la o şcoală de fashion design, care şi-au creat propria casă de modă, paradise kiss, şi vor neapărat ca yukari să le fie model. serialul prezintă felul în care viaţa lui yukari este influenţată de cei patru, în special de koizumi george, geniul din spatele paradise kiss, de care fata se şi îndrăgosteşte.

am văzut „parakiss” acum nişte ani buni (pe vremea când încă mă mai uitam la animax seara şi mă rugam de ai mei prieteni să îmi tragă şi mie „jigoku shoujo” pe cd), dar l-aş revedea oricând cu mare plăcere. deşi scurt (doar 12 episoade), are o poveste foarte consistentă, care te ţine cu sufletul la gură, iar personajele sunt foarte, foarte complexe, fiecare dintre ele având propriul conflict interior pe care trebuie să îl depăşească pentru a se putea maturiza.

la început teribil, aproape enervant de ştearsă, yukari capătă din ce în ce mai multă încredere în sine pe măsură ce acţiunea progresează, ajungând să i se împotrivească mamei ei, căreia până atunci i se subordonase, şi să îşi caute propriul drum în viaţă. singura ei slăbiciune rămâne atitudinea supusă faţă de george, de care e foarte îndrăgostită, însă în cele din urmă are puterea să se rupă şi de el şi să îşi urmeze singură viaţa mai departe. mărturisesc că am vărsat litri de lacrimi la ultimul episod, pentru că, sentimental vorbind, mi-aş fi dorit ca cei doi să rămână împreună, însă din punct de vedere logic, finalul acesta era cel mai bun.

george este genul de tip care fascinează, dar pe care nu l-ai prezenta mamei tale, fie şi numai pentru că ştii că este imposibil să iasă ceva bun din asta. are farmecul dar şi răceala geniului, fiind foarte autoritar când vine vorba de munca lui şi foarte ermetic din punct de vedere al sentimentelor, ceea ce o face adesea pe yukari să simtă, umilită, că ea este singura care investeşte în relaţie. asta ca să nu mai vorbim de toate lucrurile insensibile pe care i le spune şi i le face lui yukari pe parcursul întregii serii. un exemplu: înainte de defilare, yukari spune „dacă ceva va merge prost, va fi vina mea”, iar george îi aruncă „nu, va fi vina noastră. înseamnă că am ales modelul nepotrivit.” how sweet, george. nici nu s-ar zice că vorbeşti cu iubita ta.

e adevărat, având în vedere că vorbim despre un personaj inspirat din brian slade din „velvet goldmine”, care are tendinţe sado-masochiste (chestie care este menţionată explicit în manga, iar în anime, doar sugerată subtil), nu cred c-ar trebui să ne aşteptăm la floricele şi inimioare. but, let’s be serious, he’s too much of a jerk. în contrast, tokumori, colegul lui yukari (şi prietenul din copilărie al lui arashi şi al lui miwako), îi este acesteia un sprijin mult mai bun: chiar o ascultă când are ceva de zis şi îi dă sfaturi când se află în impas.

dincolo de faţada drăguţă, baby-like, miwako are şi ea problemele ei personale. pe de o parte, luptă să-şi demonstreze singură că e mai mult decât doar sora celebrei creatoarei de modă mikako, iar pe de altă parte se regăseşte la mijloc între tokumori, la care ţine foarte mult, şi arashi, iubitul ei extrem de gelos şi posesiv (chiar un pic cam prea posesiv pentru gustul meu, având în vedere că îi interzice să îl mai vadă pe tokumori). arashi, pe de altă parte, în ciuda posesivităţii lui, e îndrăgostit până peste urechi de miwako şi doreşte sincer să o facă fericită.

isabella este figura maternă a grupului, o tipă foarte elegantă şi feminină, care ascunde însă un secret: fizic, este bărbat. de mică şi-a dorit însă să devină femeie, iar george a fost prima persoană care a înţeles-o şi a aprobat dorinţa ei, făcându-i cadou o rochie creată de el pe vremea când erau amândoi în generală. în ciuda sentimentelor pe care le are faţă de george, isabella este foarte protectoare cu yukari, susţinând-o în momentele grele şi dorindu-i sincer fericirea.

la plus: povestea în sine. fiecare personaj în parte. felul în care evoluează personajele pe parcurs. finalul, trist de-ţi simţi inima grea, dar cât se poate de logic.

la minus: bretonul lui yukari (a big no-no) AND THE FACT THAT GEORGE IS A JERK! glumeam. lăsând gluma la o parte, s-ar putea ca yukari să vă enerveze de multe ori prin atitudinea ei faţă de george, de tipul „nu trebuie să fac aia, pentru că lui george nu-i plac fetele care fac aia” etc. pe de altă parte… ştiţi şi voi, love is blind.

evident, având în vedere popularitatea seriei, japonezii au făcut şi un film. evident, având în vedere că eram fan „parakiss”, m-am uitat la film, deşi trailerul mă lăsase cu un „wtf?” undeva într-un colţ al minţii. da’ am zis să nu mă iau după prima impresie. şi acum, că l-am văzut, am atâtea critici de făcut, că nici nu ştiu de unde să încep. ţineţi-vă!

la minus: în primul rând, distribuţia. un prim NU este osamu mukai în rolul lui george, care pur şi simplu nu izbuteşte să aibă nici măcar un gram din şarmul personajului original. habar nu am dacă e vina actorului sau a scenaristului – aş înclina să cred totuşi că mai degrabă a scenaristului, pentru că din film sunt tăiate aproape toate scenele cu caracter sexual dintre george şi yukari, nu se suflă un cuvânt despre bisexualitatea lui george şi nici despre libertinajul lui, şi, mai mult decât atât, relaţia dintre ei (care oricum în film e mai degrabă o tentativă, nu o relaţie propriu-zisă) are happy end ZOMGZOMG adică la modul că se reîntâlnesc după câţiva ani după ce el pleacă la paris (new york în film) şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. şi ăsta e momentul în care ştii deja că trei sferturi din farmecul poveştii s-au dus pe copcă.

un al doilea NU este omasa aya în rolul lui miwako – şi dacă vreţi să ştiţi de ce, uitaţi-vă aici şi pe urmă aici. să ne înţelegem, nu aveam pretenţia la păr roz (deşi ar fi fost drăguţ), dar chiar nu era posibil să găsească altă actriţă, una mai minionă şi mai cute (aşa cum e horikita maki, de pildă)? ARGH! iar arashi… înţeleg că era puţin probabil ca kaku kento să îşi înfigă ace de siguranţă în faţă numai pentru rolul ăsta, dar măcar blond s-ar fi putut vopsi. sau să poarte o perucă blondă, ceva.

igarashi shunji în rolul isabellei a fost altă dezamăgire. deşi el în mod normal e a cutie pie, în film era atât de evident că e un tip îmbrăcat în haine de femeie, încât îmi venea să plâng.

filmul eşuează mizerabil în încercarea de a reda feeling-ul poveştii originale. nu ştiu ce să zic, poate or fi vrut ei să dezvolte povestea altfel decât în manga şi anime – dar atunci de ce nu au făcut un film complet independent? ori e adaptare, ori ce facem aici?

la plus: surprinzător, după câte critici am dat mai sus, dar există şi puncte bune. natsuki kato în rolul lui asou kaori a fost o alegere inspirată. pe actriţă o ştiam din „hana yori dango”, unde interpretase rolul lui okawahara shigeru. un alt win a fost kitagawa keito în rolul lui yukari, care se mulează aproape perfect pe personaj (mă rog, atât cât îi permite alterarea scenariului – vă daţi seama că fără o relaţie între ea şi george, majoritatea frământărilor personajului dispar ca măgarul în ceaţă).

de asemenea, s-ar putea ca aceia dintre voi care au rămas dezamăgiţi de modul în care s-a încheiat povestea dintre george şi yukari să fie uşuraţi că în film au rămas împreună. eu una însă nu sunt. mi se pare o alterare prea puternică a storyline-ului original.

în concluzie, urmăriţi filmul numai dacă sunteţi cu adevărat curioşi. dacă vă aşteptaţi la o poveste fidelă celei din manga şi anime, mai bine îl săriţi. serios.

p.s. i love the main song. 😀

Anunțuri