Etichete

, , , , , , , , , ,

nu îmi plăcea în fabrica. ultima oară când am fost acolo era întuneric şi umezeală, sound-ul era nasol, şi am plecat acasă cu blugii şi pielea sfâşiate din cauză că stăteam lângă scenă, şi mă împingeau cei din spate, care făceau pogo pe muzica ocs. dar, vedeţi voi, viaţa de groupie cere sacrificii. prin urmare, când am aflat că the amsterdams aveau să concerteze în fabrica, în cadrul jameson facebook party (oamenii sărbătoreau 10.000 de fani pe facebook), nu m-am gândit de două ori dacă să mă duc sau să nu mă duc.

pe facebook scria că începe la nouă. eu ştiam prea bine că nu va începe la nouă, pentru că suntem în românia. cu toate astea, mi-am zis că există şanse să înceapă la zece, aşa că am făcut un schimb de tură. după cum s-a dovedit ulterior, am fost extrem, extrem de naivă. nu numai că polologhia nu a început la nouă, dar nici măcar clubul nu se deschisese la ora aia – chestie care, trebuie să spun, mi s-a părut foarte, foarte aiurea din partea lor. dacă tot pui o oră, măcar deschide dracului clubul la ora aia, nu lăsa lumea pe afară.

în fine, trecem peste, că mă enervez.

peste vreo oră şi jumătate aşa, am intrat şi eu în fabrica. nu mai fusesem de mult, aşa că am fost plăcut surprinsă să constat că era mai multă lumină şi că pereţii căpătaseră şi ei un aspect mult mai atrăgător. am primit de la fetele de la intrare un tichet care îmi permitea să cer un pahar de whisky de la bar – dar cum nu îmi place whisky-ul, am donat tichetul altcuiva.

nu mai ştiu la ce oră au început băieţii să cânte, cred că după unsprezece seara. mi-a plăcut că au început cu una dintre piesele mele preferate, „you make my son grow” (ale cărei versuri nu le ştiu, dar le vreau). mi-a plăcut că au cântat multe dintre piesele vechi (inclusiv un „suffering and surfing” absolut demenţial), chiar dacă majoritatea au fost remixate şi periate. mi-a plăcut că am auzit „coalmine”, că s-a dansat pe „island of love” şi că „apologies” a fost descrisă drept a nirvana rip-off (ovidiu bejan: „kurt cobain se răsuceşte în mormânt. puţin.”) mi-a plăcut publicul – deşi nu au sosit atât de mulţi oameni pe cât mă aşteptam, cei care au fost s-au distrat şi s-a văzut asta. mi-a plăcut sunetul, care a fost mult, mult mai bun comparativ cu cel de la ultima mea vizită în club.

nu pot să spun că mi-a displăcut ceva în adevăratul sens al cuvântului. mi-aş fi dorit totuşi să aud „destroy” şi varianta originală de la „kids in the garden”, care mi se pare mai bună şi mult mai mişto live decât remixul. în rest, toate bune, la urma urmei vorbim de un concert electric the amsterdams, de la care nu ai cum să pleci altfel decât cu bateriile reîncărcate pentru o nouă săptămână relativ plictisitoare. 😀

următoarea oprire, club control, 16 decembrie.

…………………………………………………..

you make my son grow
this burial ground’s for two
laika
kids in the garden
apple
chased by the housewives
taking care of anna
island of love
part of it
coalmine
apologies
academy of broken hearts
suffering and surfing
country holiday

melodiile nu sunt în ordinea în care au fost cântate, ci aşa cum apar pe setlist, cu precizarea că pe setlist în loc de „country holiday” era trecută „summertime”, care însă a fost omisă.

…………………………………………………..

de razna2sad. sound-ul nu e prea grozav aici.

*credits to amsterdams for title – dacă e party, party să fie!*

Anunțuri