Etichete

, , , , , , , ,

„hanazakari no kimitachi e” (花ざかりの君たちへ) a fost cel de-al doilea serial japonez pe care l-am urmărit vreodată, acum cam vreo doi ani, primul fiind „hana yori dango” (pe care intenţionez să îl revăd de altfel cât mai curând cu putinţă). l-am văzut în mare viteză, urmăream şi câte trei episoade pe zi, şi la final am decis să citesc şi manga shoujo care inspirase serialul. până să mă apuc însă eu de manga, a apărut cea de-a doua variantă „hana kimi” (de fapt, în total sunt trei, incluzând-o şi pe cea taiwaneză, pe care însă nu am văzut-o). drept pentru care m-am apucat de manga şi de cel de-al doilea serial japonez în acelaşi timp. şi pentru că aşa e frumos, şi pentru că am un scop, o să încep întâi cu manga. recenziile la cele două live-actionuri vor beneficia cel mai probabil de posturi separate.

    volumul opt din „hana kimi”, cu umeda, sano, nakatsu şi nanba pe copertă (via wikipedia)

scrisă de nakajō hisaya, manga prezintă povestea lui ashiya mizuki, o adolescentă japoneză ce trăieşte împreună cu părinţii ei în statele unite ale americii. ca orice adolescentă tipică, are un idol, pe săritorul în înălţime sano izumi, a cărui carieră începe să o urmărească după ce vede o săritură de-a lui la televizor. lucrurile devin serioase în momentul în care mizuki află numele liceului japonez în care învaţă sano, osaka gakuen, şi zor-nevoie decide că se va transfera acolo. marea problemă e însă reprezentată de faptul că liceul cu pricina este unul cu internat, care acceptă doar băieţi. but nothing can stop a fangirl, aşa că mizuki face lucrul firesc în astfel de situaţii: se deghizează în băiat pentru a putea face parte dintre colegii lui sano (STALKER!). te-hee, floare la ureche.

spre dezamăgirea lui mizuki, sano nu este absolut deloc interesat să fie prieten cu ea, şi mai mult decât atât, a renunţat şi la săritura în înălţime, în urma unui accident, suferit pe când încerca să salveze o prietenă de la a fi lovită de maşină. la scurt timp după sosirea lui mizuki la osaka gakuen, inevitabilul se produce şi sano află că noul lui coleg de cameră este de fapt… colegă, dar decide în mod misterios să păstreze tăcerea. doctorul şcolii, umeda hokuto, care e gay, îşi dă de asemenea seama că mizuki e fată, însă hotărăşte să o ajute. până la urmă, sano sfârşeşte prin a se îndrăgosti de mizuki. situaţia se complică în momentul în care nakatsu shuichi, cel mai bun prieten al lui sano, al cărui vis e să fie fotbalist, se îndrăgosteşte şi el de mizuki, dar fără a şti că de fapt aceasta e fată…

manga asta s-ar fi putut transforma foarte uşor într-un cabaret al ciudaţilor, dacă cele două personaje principale nu ar fi fost genul de fiinţe pure care se întâlnesc doar pe hârtie, niciodată în viaţa reală. mizuki posedă o drăgălăşenie şi o inocenţă ce reuşesc să anuleze motivul halucinant pentru care a venit în japonia şi care te fac să o simpatizezi, chit că-ţi mai scapă din când în când câte un „stalker” binemeritat la adresa ei. apoi sano, băiat de şaptesprezece ani, ergo plin de hormoni, care însă nu numai că nu profită de situaţia în care se află, ci încearcă din răsputeri să protejeze secretul lui mizuki faţă de colegii lor de şcoală, ferindu-se în acelaşi timp să-i destăinuie că ştie că e fată.

asta nu înseamnă totuşi că manga e complet lipsită de momente încărcate de tensiune sexuală – ar fi fost şi nerealist să fie altfel. acestea sunt însă puţine şi destul de cu perdea, autoarea găsind mai interesant să se axeze pe frământările interioare ale celor doi eroi, care se dau de ceasul morţii dacă să mărturisească sau nu celuilalt sentimentele nutrite, şi care sfârşesc întotdeauna prin a ofta în sinea lor în tandem „probabil că nici nu i-ar da prin cap că mă gândesc la el/ea în felul ăla”. ăsta e de altfel şi motivul pentru care o luuuuuuuuuuuuuuuuuungă perioadă de timp (cam 90% din manga, de fapt) cei doi se menţin la stadiul de prietenie (deşi mai sar gardul când şi când şi se sărută în câteva ocazii). datorită prieteniei dintre ei, sano e capabil nu numai să revină la săritura în înălţime, ci şi să îşi refacă relaţia cu tatăl şi fratele său mai mic, de care se înstrăinase.

manga are de asemenea marele merit de a pune pe tapet tot soiul de personaje, care mai de care mai dubioase (la modul drăguţ). primul pe listă e nakatsu, una din principalele surse de umor ale seriei, care îşi declară iubirea în mod curajos faţă de mizuki şi care îi e acesteia aproape ori de câte ori se ivesc tensiuni în relaţia cu sano. ceilalţi prieteni şi colegi ai lui mizuki şi sano sunt nedespărţiţii shinji noe şi sekime kyogo, al căror vis suprem este să reuşească să îşi facă prietene, kayashima taiki, al cărui har este că poate vedea aurele celor din jurul lui şi spiritele persoanelor decedate şi senri nakao, îndrăgostit fără speranţă de nanba minami, unul dintre cei trei lideri de campus, ceilalţi doi fiind tennouji megumi şi himejima masao. tennouji e şeful campusului unu, pasionat de arte marţiale, care umblă mai tot timpul în echipament de karate şi care are un cod strict de comportament. nanba e şeful campusului doi (din care fac parte sano, nakatsu şi mizuki), un tip frumos şi înnebunit după fete. himejima e şeful campusului trei, adoră teatrul şi limba germană (pe care o vorbeşte adesea, spre consternarea celor din jur, care nu înţeleg nimic) şi îşi detestă prenumele, prezentându-se tuturor drept „oscar himejima” şi cerându-le să îi spună „oscar”. adăugaţi la asta o rivalitate crâncenă între cele trei campusuri, presăraţi şi niscaiva excursii şi evenimente şcolare să dea gust, precum şi nişte vizite neaşteptate din america (fratele şi prietena cea mai bună a lui mizuki, julia) şi distracţia-i gata!

în ciuda premisei complet nerealiste de la care pleacă, „hana kimi” e o manga foarte reuşită şi amuzantă, care o să vă binedispună la modul garantat. nu v-o recomand dacă sunteţi genul care preferă poveştile cu grad de credibilitate ridicat sau chestiile ecchi. cu „hana kimi” nu o să aveţi parte nici de una, nici de alta. dar dacă vreţi o poveste simpatică, cu personaje inocente şi cu grafică faină, manga asta e fix ce vă trebuie.

Anunțuri