Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

mda, după lupte seculare am izbutit şi eu în sfârşit să termin toate cele trei serii din „gokusen” (ごくせん). v-am mai menţionat serialul în deschiderea review-ului pentru „koizora”, dar nu v-am explicat niciodată ce e cu el. serialul e inspirat din manga cu acelaşi nume şi istoriseşte aventurile unei tinere profesoare de matematică, yamaguchi kumiko, nepoata unui şef yakuza. lui kumiko îi este dată pe mână o clasă plină de delincvenţi, şi devine sarcina ei să îi facă să o asculte şi să îi aducă pe calea cea bună. menţionez că am încercat să citesc manga, dar m-am lăsat păgubaşă după doar câteva capitole, din cauza graficii absolut oribile.

fără alte vorbe, să trecem la review. ATENŢIE, SPOILERE MULTE.

*

GOKUSEN a.k.a. MATSUMOTO JUN ŞI OGURI SHUN CÂND ERAU MICI

    sus: uchiyama „uchi” haruhiko, yamaguchi „yankumi” kumiko, sawada shin. jos: noda takeshi, kumai „kuma” teruo, minami yoichi.

subiectul pe scurt: yamaguchi kumiko (nakama yukie) şi-a pierdut părinţii de la vârsta de şapte ani, şi a fost crescută de bunicul ei dinspre mamă, kuroda ryuichiro (utsui ken), care se întâmplă să fie şi şef yakuza. deşi subordonaţii bunicului ei speră că ea va prelua afacerea, dorinţa lui kumiko e să fie profesoară, iar bunicul ei i-a acceptat decizia şi o sprijină.

la începutul serialului, kumiko este angajată ca profesoară de matematică la shirokin gakuen şi i se dă pe mână clasa cea mai periculoasă din tot liceul, 3-d (echivalentul ei în manga e clasa 2-4). clasa e dominată de grupul lui sawada shin (matsumoto jun), un elev inteligent, dar care nu îşi dă prea mult osteneala să înveţe. elevii o detestă instantaneu pe kumiko şi încearcă din răsputeri să îi facă viaţa amară, însă în momentul în care profesoara izbuteşte să-l scoată basma curată pe kuma, care fusese implicat în furtul portofelului directorului adjunct (nu prea ştiu cum altfel aş putea traduce „head teacher”) sawatari goro (namase katsuhisa), puştii încep să-şi dea seama că ea nu e tocmai tipul de profesor cu care erau ei obişnuiţi. încetul cu încetul, ei sfârşesc prin a o accepta şi îi dau chiar şi o poreclă: yankumi.

deşi serialul debutează interesant, pe măsură ce acţiunea progresează, totul devine teribil de repetitiv. în fiecare episod cel puţin unul dintre protagonişti intră în bucluc şi/sau mănâncă bătaie de la nişte tipi răi. asta până când îşi face apariţia yankumi *tunete şi fulgere! aplauze în background* care îi cafteşte pe toţi tipii răi (fără să sufere nicio vânătaie, da? da?!) după care ţine predica de pe munte în faţa elevilor care o ascultă respectuos şi cu ochii în lacrimi. să nu mai vorbim de familia ei, care e portretizată la modul idealist-naiv: bunicul ei (CARE E ŞEF DE MAFIE, CAPISCI?) se metamorfozează într-o fiinţă blândă, care îi dă sfaturi înţelepte, iar subordonaţii acestuia sunt o sursă inepuizabilă de umor. REALLY? REALLY? (am înţeles că în manga şi anime familia lui kumiko ar fi portretizată mult mai realist – dar după cum spuneam, cine naiba credeţi că va parcurge oroarea aia?)

mi-au plăcut totuşi momentele umoristice (în special cele în care yankumi uită că trebuie să-şi ascundă background-ul familial în faţa celor de la şcoală şi se apucă să vorbească în limbaj yakuza sau cele în care she pops out of nowhere printre elevi, spre marea mirare a acestora). dintre personaje, cel mai mult mi-a plăcut introvertitul şi calmul sawada shin, cu toate că atitudinea lui de tipul „teachers suck” m-a călcat pe nervi la modul grav de multe ori. dar mă rog, în adolescenţă tinzi să crezi că toţi sunt împotriva ta, aşa că iertat să fie. mi s-a părut, oricum, drăguţ, să-l văd pe matsumoto într-un rol atât de diferit faţă de cel al lui tsukasa domyouji din „hana yori dango”. same goes for oguri shun, al cărui personaj, uchi, e la ani-lumină distanţă de seriozitatea cu care mă obişnuiseră hanazawa rui (în „hana yori dango”) şi sano izumi („hana kimi”).

yankumi ca personaj mi se pare foarte childish, inclusiv şi mai ales în ceea ce priveşte crush-ul ei de liceană pentru ofiţerul de poliţie shinohara (care în manga era avocat yakuza). singurele dăţi în care chiar se comportă ca un adult sunt momentele în care elevii ei sunt în pericol – şi, culmea, alea sunt fix cele mai plictisitoare momente ale serialului, pentru că sunt atât de enervant de repetitive.

*

GOKUSEN 2 a.k.a. SAME SHIT, DIFFERENT AKAME

    de la stânga la dreapta: hyuuga kosuke, yabuki hayato, tsuchiya „tsucchi” hikaru, takeda keita şi odagiri ryu.

din motive necunoscute, shirokin gakuen s-a închis, şi yankumi ajunge printr-o încurcătură să predea la kurogin gakuen, sub conducerea aceluiaşi sawatari goro, unde i se dă (din nou) pe mână o clasă de derbedei. numai că ăştia sunt mai răi: au fost repartizaţi într-o clădire pustie a şcolii, au o sală de clasă plină de graffiti şi vin la şcoală cu bâtele. dar staţi să vedeţi, că asta nu-i tot. acum nu mai există un singur şef, ci doi şefi (it’s pretty hard to step in matsumoto’s shoes, i guess): yabuki hayato (akanishi jin) şi odagiri ryu (kamenashi kazuya). plus, unul din personaje (tsucchi) CARĂ TOT TIMPUL UN EVANTAI DUPĂ EL! şi staţi, că nu-i tot. hayato şi ryu au fost prieteni buni, dar s-au certat din motive necunoscute, şi acum ryu nu mai vine la şcoală, cu consimţământul explicit al părinţilor săi şi al conducerii liceului. dar yankumi nu poate lăsa ca experienţa magnifică a liceului (LOLOLOLOL) să treacă pe lângă ryu cu 200 km/h, aşa că face tot posibilul să îl aducă înapoi la şcoală – inclusiv luându-şi o a doua slujbă atunci când ryu pretinde că are nevoie de bani pentru a putea părăsi stabilimentul în care lucrează. totul se termină în cele din urmă cu o cafteală care implică nişte băieţi răi şi care îl lasă pe ryu plin de vânătăi şi cu o nouă predică de pe munte din partea lui yankumi. impresionat de devotamentul ei, ryu se întoarce la şcoală, unde e întâmpinat cu un pumn de către hayato, care o provoacă pe urmă chiar şi pe yankumi la o bătaie (copiind fidel scena din manga în care shin promite că va fi obedient faţă de kumiko dacă aceasta îl învinge într-o luptă). dar nu vă faceţi griji, conflictul dintre ryu şi hayato se rezolvă şi el în al doilea episod. după care… avem gokusen sezonul unu, dar cu alţi actori.

serios. aceleaşi fugi nesfârşite prin oraş când elevii se regăsesc în primejdie de a fi bătuţi de băieţii răi (chiar n-aveau şi ei bani de taxi?). aceleaşi cafteli pe sub poduri şi prin depozite abandonate. aceleaşi predici fără sfârşit din partea lui yankumi. aceeaşi iubire childish şi fără speranţă din partea eroinei noastre, de data asta pentru un profesor la o şcoală de fete, kujo. e reeditat până şi conflictul tată-fiu din seria anterioară, cu kamenashi preluând partea lui matsumoto, precum şi scandalul iscat de 3-d înaintea absolvirii.

dacă vă întrebaţi de ce, pentru numele sfintei gutui, m-am mai uitat la serial, răspunsul e simplu. una la mână, prezenţa lui akanishi jin (because i’m shallow). doi la mână, prestaţia actoricească a lui kamenashi kazuya, care o egalează ca intensitate pe cea a lui matsumoto din primul sezon. asta ca să nu mai pomenim scenele de genul ăsta sau scenele de real impact psihologic în care kame şi akanishi keep GLARING at each other.

but wait, there’s MOAR! (ca să o citez pe the little dorama girl)

*

GOKUSEN 3 a.k.a. ALL HAIL THE ALMIGHTY KING OF CUTIE PIES, MIURA HARUMA

    sus: kuraki satoru, ichimura „ichi” rikiya, honjo kengo, kamiya shunsuke.
    jos: kazama ren, ogata yamato.

yankumi începe să lucreze ca profesoară la akadou gakuen la solicitarea disperată a directorului adjunct sawatari goro, care pur şi simplu nu poate să ţină în frâu clasa de derbedei 3-d. ca şi în sezonul anterior, există o clasă plină de graffiti şi doi şefi: ogata yamato (takaki yuya) şi kazama ren (miura haruma), numai că cei doi se urăsc cu pasiune, nu au fost niciodată prieteni şi nici nu dau semne că vor să se împrietenească prea curând, motiv pentru care întreaga clasă este profund dezbinată. în momentul în care ren e acuzat de un furt pe care nu l-a comis, nimeni nu îi sare în apărare, nici măcar cei mai buni prieteni ai lui. yankumi reuşeşte însă să îi demonstreze nevinovăţia, ajutată, culmea, tocmai de yamato, iar după două episoade şi vreo câteva cafteli, toată lumea se împrieteneşte cu toată lumea şi avem…

…exact aceeaşi ciorbă ca în primele două sezoane!!! tot cu bătăi, tot cu fugi, tot cu iubire fără speranţă din partea lui yankumi (de data asta pentru un doctor, natsume), tot cu relaţie tată-fiu destrămată (de data asta cu takaki în rolul fiului)… parcă mai văzusem serialul ăsta, nu?

ce m-a ţinut lipită de ecran a fost prezenţa lui miura haruma in the picture, al cărui personaj e absolut genial, de la bocancii pe care îi poartă (akanishi, îmi pare rău, dar a şters pe jos cu pantofii ăia ai tăi argintii) şi până în vârful şuviţelor blonde din părul altfel negru (coafură care, din păcate, dispare în episodul special). la naiba, haruma m-a făcut să refuz să dau skip până şi ultra-uzatelor discursuri ale lui yankumi, în speranţa că doar-doar se milostiveşte regizorul şi îi arată mutrişoara. and YES, i am that shallow.

a fost amuzant de asemenea să urmăresc şi relaţia dintre ren şi yamato şi felul în care they KEEP GLARING at each other în primele episoade, pentru ca apoi să se împrietenească la toartă (a fost ceva-n genul hayato & ryu reloaded, minus that „we were once best friends” part). yamato mai ales când era furios era absolut criminal (cu faţa aia pisicoasă n-ar înspăimânta nici o fetiţă de trei ani, dar era drăguţ că tot încerca). n-au lipsit nici fazele funny, slavă domnului (un exemplu aici).

şi unde mai pui că de data asta la final yankumi îşi păstrează slujba (ŞOC ŞI GROAZĂ!!!) în ciuda faptului că nu o vedem să îi înveţe prea multă matematică pe ăia micii tot sezonul.

*

CE NE ÎNVAŢĂ GOKUSEN

1. în japonia nu există taxi-uri.
2. dacă există vreo hală abandonată prin preajmă, sigur exact acolo s-au adunat ăia răi ca să îţi bată elevii.
3. niciodată un grup de cinci-şase puşti de liceu nu poate să bată un grup de cincisprezece oameni înarmaţi cu răngi. o profesoară de liceu poate face asta însă fără nicio problemă şi fără să se aleagă cu vreo zgârietură.
4. nicio uşă sau poartă, niciun zăvor, niciun tavan (vezi episodul special din seria a treia) nu rezistă unei profesoare determinate să îşi salveze elevii de la cafteală.
5. FAAAAAAAITO-OH!
6. o profesoară nu îşi va lăsa niciodată elevii să se vâre în luptă pentru a-şi salva un coleg încercuit. îi va opri, va aştepta până când nefericitul puşti mai încasează cel puţin vreo câţiva pumni şi picioare, şi de abia apoi va interveni (faza asta se observă din plin în special în al treilea sezon).
7. o pereche de ochelari rezistă la orice. LA ORICE. poţi să îi trânteşti pe asfalt de 537690371907824893 de ori, nu se vor rupe, nici măcar nu se vor zgâria.
8. nu există delincvenţi juvenili, ci doar puşti nefericiţi care nu au întâlnit-o pe yankumi.
9. yakuza e compusă doar din oameni simpatici.
10. BE DELINQUENTS WITH PRIDE AND DIGNITY!!!

*

DE CE SĂ NU TE UIŢI LA GOKUSEN

pentru că are un storyline repetitiv, pentru că personajele sunt cumplit de liniare, în special cel al lui yankumi, pentru că povestea e groaznic de nerealistă, frizând absurdul într-o droaie de situaţii, pentru că predicile lui yankumi sunt plictisitoare.

*

DE CE SĂ TE UIŢI LA GOKUSEN

pentru că colcăie de walking eyecandies. îi avem pe matsumoto, shun, akanishi şi haruma, asta ca să menţionez numai vreo câţiva. ăsta e cam singurul motiv serios să urmăreşti serialul, şi merge numai dacă eşti fată şi pasionată de japonezi. ceea ce eu sunt.

Anunțuri