Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

vă povesteam luna trecută despre manga cunoscută drept „hanazakari no kimitachi e” (花ざかりの君たちへ), spunând totodată că am să fac review-uri separate pentru cele două live action-uri pe care le-am văzut. m-am tot gândit în intervalul ăsta cum ar fi mai bine să procedez (două recenzii? una singură?) şi m-am hotărât până la urmă pentru două. atenţie şi ochelari, vă rog. şi vedeţi că bag spoilere la greu.

*

HANA KIMI a.k.a. I’M A BOY CUZ I WEAR BOY CLOTHES AND NOBODY FIGURES ME OUT CUZ THEY’RE TOO BUSY PLAYING CARTOON CHARACTERS

„hana kimi”, varianta din 2007, este al doilea serial japonez pe care l-am văzut (primul fiind „hana yori dango”, inspirat din manga cu acelaşi nume, despre care promit că am să vă vorbesc la un moment dat). l-am văzut înainte de a citi manga, ceea ce înseamnă că dacă i-aş fi făcut review imediat, probabil l-aş fi copleşit cu mult mai multe laude decât merita. aşa. subiectul îl ştiţi mai mult ca sigur dacă aţi citit manga (sau măcar review-ul meu). dacă nu, un click rapid pe link-ul de la începutul articolului şi vă veţi lămuri.

prima diferenţă faţă de povestea originală constă în însuşi motivul înscrierii lui mizuki la liceul lui sano. dacă în manga, mizuki venea în japonia strict pentru a se împrieteni cu sano, pe care nu îl mai văzuse în viaţa ei (făcând astfel cititorii cât de cât normali la cap să exclame terorizaţi „STALKER!!!”), în live action, mizuki (horikita maki) şi sano (oguri shun) se întâlnesc în america, ba chiar el o şi salvează din ghearele unor băieţi răi, alegându-se drept răsplată cu o tăietură la tendon din partea cuţitului unuia dintre baddies, în momentul în care se chinuia să sară un gard ca să scape de ei. drept pentru care, decizia lui mizuki de a veni în japonia se datorează, în parte, faptului că se simte responsabilă pentru accidentul lui sano şi vrea să îl ajute la fel de mult pe cât a ajutat-o şi el pe ea. şi orice-aţi zice, e un început de poveste mult mai puţin creepy.

acest aşa-zis efort al scenariştilor de a construi o poveste credibilă se duce pe apa sâmbetei însă încă din prima secvenţă a serialului, atunci când mizuki se vede nevoită să îşi croiască drum printre fetele venite să admire bunăciunile de la liceul unde învaţă sano. ulterior, povestea o ia pe cărări drastic diferite faţă de manga, încât până la un punct te şi întrebi de ce aia mă-sii se mai cheamă „hana kimi” dacă tot nu au de gând să respecte povestea iniţială (asta dacă aţi citit manga, ca mine. dacă nu, n-o să aveţi frământări de genul).

ceea ce mi-a plăcut la „hana kimi” a fost umorul ăla absolut cretin şi absurd gen „gokusen” (şi dacă daţi un search pe google după termenul „hana kimi funny scenes” o să înţelegeţi perfect ceea ce vreau să spun). numai eu ştiu de câte ori m-am stricat de râs de fiecare dată când tennouji îşi beştelea şi lovea subalternii, la fiecare apariţie a lui hanayashiki hibari împreună cu hibari four (grup care nu apare în manga, apropo), când oscar dădea ochii peste cap şi intra în transe sau la fiecare interacţiune dintre umeda hokuto şi hara akiha (care e portretizată ca femeie, nu ca bărbat, precum în manga; presupun că pentru a spori efectul comic). asta ca să nu mai vorbim de cele 46978120840573489752398 de sângerări nazale ale lui nakatsu ori de câte ori şi-o imagina pe mizuki în ipostaze feminine.

că vorbim de nakatsu, prestaţia lui ikuta toma e, fără discuţie, unul dintre punctele forte ale seriei. mi-au plăcut la nebunie toate discursurile sale interioare, majoritatea centrate în jurul sentimentelor faţă de mizuki („ore wa homo ja naaaaaaaaaaaaaaaaaai!”), ca şi momentele lui de nesiguranţă (precum episodul în care un profesor îl acuză de copiat, scenă care apare şi în manga). thumbs up şi pentru oguri shun, care, chit că nu arată nici pe departe a puşti de liceu (căci duse sunt vremurile „gokusen” şi „stand up!!”) reuşeşte totuşi să exprime în mod convingător toate frământările personajului său (relaţia înstrăinată cu fratele şi tatăl lui, neputinţa de a continua cu săritura în înălţime, teama de eşec ş.a.m.d.) – cu toate că mi-a părut uneori un pic cam prea ermetic faţă de varianta din manga.

maki în schimb, deşi e drăguţă de pică, nu izbuteşte să fie deloc convingătoare în rol de băiat. nu zic nu, intră destul de bine în pielea simpatică foc a lui mizuki, dar nu reuşeşte să intre la fel de bine şi în pielea lui mizuki-varianta-masculină. ce e drept, nici mutrişoara nu o ajută, fiind mult prea gingaşă pentru a fi masculină. ella chen, actriţa din varianta taiwaneză, era mult mai convingătoare ca băiat, după cum se poate vedea şi aici.

m-a cam dezamăgit lipsa aproape completă de interacţiune romantică dintre sano şi mizuki. dacă în manga existau mai multe momente de apropiere fizică, inclusiv săruturi, inclusiv momente de tensiune sexuală, în drama nu vezi aşa ceva. tot ce fac toată ziua e să discute faptul. că. sano. poate. şi. trebuie. să. sară!!! de la un moment dat mă plictisisem şi mai că nu îmi venea să urlu „da’ mai încetaţi cu tâmpenia asta, nu-mi pasă dacă sare au ba, i just wanna see some action!!!!”

există, ce e drept, un sărut la începutul serialului, când sano e ameţit de alcool, dar acesta îşi pierde orice încărcătură erotică în momentul în care sano începe să sărute pe toată lumea fără niciun fel de discriminare (inclusiv pe kagurazaka, rivalul lui de la liceul vecin. pe kagurazaka!! dumnezeule!!!). sărutul de despărţire de la aeroport dintre sano şi mizuki, pe de altă parte, e chiar drăguţ… însă specific japonez. (o, natsu, where art thou?)

despre celelalte personaje nu-s prea multe de spus, pentru că nu apuci să afli mare chestie despre ele. şi, având în vedere că povestea din drama se întinde pe doar trei luni, nici nu avem parte de gaşca de prieteni atât de simpatic portretizată în manga, formată din sano, mizuki, nakatsu, sekime, noe, nakao şi kayashima. de fapt, mai corect ar fi să zic că noe (igarashi shunji) nici nu prea contează ca personaj, apărând numai când vine vorba de construit aparate bizare (de exemplu, un aparat care detectează cine din băieţi are prietenă şi cine nu). „jumătatea” lui din manga (în sens prietenesc), sekime (okada masaki), se îndeletniceşte în principal cu a le aminti oamenilor numele lui (pe care se pare că nimeni nu îl reţine), a face antrenamente împreună cu sano şi a vorbi cu câinele şcolii, yuujiro. nakao (kimura ryo) e prea ocupat să graviteze în permanenţă în jurul lui nanba pentru a mai acorda atenţie şi altor chestii, iar rolul lui kayashima (yamamoto yusuke) se rezumă în mare în a apărea în mod frecvent în cadru cu mâinile în sus şi cu expresii bizare pe faţă.

de departe, cei mai clovni (în comparaţie cu manga) sunt cei trei şefi de campus, tennouji megumi (ishigaki yuma), nanba minami (mizushima hiro) şi himejima „don’t call me masao!!!!” oscar (kyo nobuo). văzând scene în care sunt implicaţi cei trei, o amică mi-a spus că în opinia ei drama asta seamănă cu un anime – şi zău dacă o pot contrazice în vreun fel!

*

CE NE ÎNVAŢĂ HANA KIMI

1. e de ajuns să te îmbraci în haine de băiat ca toată lumea să creadă că eşti băiat.
2. câinilor le place lenjeria intimă feminină.
3. un campus e format din aproximativ 30 de persoane.
4. cea mai sigură cale pentru a-ţi face idolul să se îndrăgostească de tine e să mergi într-o ţară străină după el.
5. „this… was said by the principal herself.”
6. nu te poţi declara pasionat de sport dacă nu umbli toată ziua în uniformă de karate; în mod similar, dacă nu porţi mantie, nu ai dreptul să spui că îţi plac artele.
7. fotografii profesionişti se ocupă cu vânzarea pozelor cu puşti de liceu frumoşi.
8. chit că eşti fată, n-ai nicio şansă să câştigi un concurs de frumuseţe dacă oguri shun se îmbracă şi el în femeie.
9. „i’m a woman of sin!”
10. „be quiet, komari!”

*

DE CE SĂ NU TE UIŢI LA HANA KIMI

pentru că deviază prea mult de la firul narativ pe care îl are manga, pentru că aduce o droaie de chestii absurde pe micul ecran, pentru că multe personaje par a avea ca singur scop să stea în cadru şi să exclame „eeeeeeeeeeeh!”, pentru că maki e fată şi se vede asta, pentru că în ciuda acestui fapt nu avem niciun pic de scânteie sexuală între ea şi shun.

*

DE CE SĂ TE UIŢI LA HANA KIMI

dacă vrei să te binedispui şi nu ţii morţiş la un subiect solid sau la nişte personaje credibile, atunci serialul ăsta e pentru tine. ca să nu mai menţionez că, exact ca în „gokusen”, apar şi mulţi băieţi frumoşi prin zonă (dar asta merge numai dacă eşti shallow, aşa ca mine).

Anunțuri