Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

ante-scriptum: nu, de data asta nu mai e vorba de lipsă de timp, ci de lene. pentru că autoarea este leilana, care face recenzii la o lună după concertul propriu zis. mea culpa, cenuşă în cap, toate alea.

ab4, coma, omul cu şobolani. trei formaţii care erau în heavy rotation pe atomic acum mai bine de zece ani. ştiţi atomic, cu sloganul tvklumea, care era un fel de mtv anii ’80 pentru noi, ăştia care au acum douăzeci şi ceva de ani. mă rog, exagerez un pic cu comparaţia, dar aţi înţeles ideea. deci vă daţi seama ce coardă a tresărit în mine când am aflat anul trecut de concertul de pe 15 martie, care reunea suspomenitele formaţii sub titulatura pompoasă (şi poate şi un pic autoironică, nu ştiu) „the big three”.

date fiind condiţiile, nu este de mirare că în seara concertului, silver church a devenit brusc neîncăpător. neîncăpător la propriu, că am auzit că unii oameni, veniţi pe la zece, efectiv nu au mai apucat să intre. ceea ce am înţeles că a şi supărat pe mulţi. mă rog, io eram venită direct de la muncă într-un taxi (încă lucram la call-center atunci), aşa că nu am avut probleme de genul ăsta. din fericire.

*

NU-ŢI FĂ GRIJI (?!)

seara a debutat cu ab4, o trupă de care v-am scris numai lucruri bune. faini băieţii, nu zic nu, doar că, din păcate, se vede că dau concerte o dată la un secol, restul timpului petrecându-l într-o obscuritate desăvârşită. şi nu zic asta din punct de vedere al prestaţiei, care a fost absolut impecabilă, ci din punct de vedere al expunerii. sau al lipsei de expunere. totul a fost uber-uber în momentul în care s-au interpretat piese precum „să”, „hol”, „cum ar fi”, „despre o tipă”, „preferences” sau „gepilă”, însă la piesele noi reacţia nu a fost atât de puternică. nu că lumea nu ar fi reacţionat absolut deloc – s-a aplaudat, s-a strigat, dar nu cu atâta suflet cu cât ar fi meritat piesele respective. ceea ce e păcat.

o surpriză foarte tare a reprezentat-o ivirea pe scenă a fostului component verdikt, barac, care a cântat împreuna cu ab4 „nu-ţi fă griji”, ocazie cu care mi-am amintit iar de doru cel care se îmbrăca în fuste lungi şi îşi dădea cu dermatograf pe la ochi. cum trece vremea asta, domnule.

partea ab4 s-a încheiat dulce-amărui, cu frumoasa baladă „come”, după care au urcat pe scenă coma.

*

NE-AU COBORÂT ÎN RAI

nu am fost niciodată mare fan coma, deşi mă hlizeam în draci la „bruzli îl bate pe vandam” şi „nu vreau fetiţo casă”. hai să zicem că nu-s o fană prea mare a stilului linkinparkist (asta dacă nu vorbim de linkin park înşişi, pentru care am o slăbiciune încă din adolescenţă). drept pentru care nu aveam aşteptări prea mari de la acest concert. şi, sfântă gutuie, cât de tare m-am înşelat!

coma au reuşit să încingă la maxim publicul din silver church încă de la prima strigare şi l-au ţinut în priză pe parcursul întregului set. în mijlocul clubului se făcuse un moshpit de toata frumuseţea, ba unul la un moment dat a fost chiar purtat pe braţe, scenă ce s-a încheiat repede din cauza intervenţiei unuia dintre băieţii de la securitate, intervenţie stopată calm de cei de la coma.

băieţii au fost fenomenali, au comunicat în permanenţă cu publicul, neuitând să îi pomenească în repetate rânduri şi pe cei de la ab4 şi ocs. iar ca prestaţie ce să mai zic, de piatră să fi fost poate ca să nu te mişte piese precum „coboară-mă-n rai” sau „culori” (care au fost cântate de altfel de întregul club). una peste alta şi ca să nu o mai lungim, au fost atât de mişto încât, după ce au coborât de pe scenă, m-am trezit spunându-i prietenului cu care eram că sper ca ocs să fie la fel de tari. asta în condiţiile în care, nota bene, ocs sunt una din formaţiile mele româneşti preferate.

*

ODĂ TRECUTULUI ŞI PREZENTULUI

era mai mult o stare de moment decât o temere reală însă, pentru că îi mai văzusem pe ocs „la lucru” până atunci şi ştiam prea bine cât de intense şi faine sunt prestaţiile lor live. era însă prima oară când îi vedeam cu noul basist. nu mă puneţi să fac comparaţii, că-s praf şi pulbere la aşa ceva, şi n-aş şti să vă spun care dintre cei doi (fostul sau actualul) e mai tare. tot ce pot să zic eu e că ocs s-au auzit bine, bine de tot în biserica argintie pe 15 martie. şi publicul a fost foarte fericit. şi cred că până la urmă asta e tot ce contează.

iar setlistul… doamne, cât de inspirat a putut fi! scurt, nu-i vorbă, dar tonic. începutul a fost sarcastic („vara pe oliţă”), după care totul a luat un ton întunecat, prin „moksha” (piesa care m-a făcut de altfel să mă îndrăgostesc de ei cu atât de mulţi ani în urmă), „în zbor” şi „razna”. a fost un setlist alcătuit în întregime din piese vechi – în afară de cele menţionate deja, s-au mai auzit „ştanga”, „cine e de vină”, „nu încerca aşa ceva acasă”, „(dez)orientat”, „2ouă beri goale”, „ajutor”, „mâinile sus” şi „odă (în piaţa romană)”. nimic de pe „superparanoia”, nimic de pe „dansăm legaţi la ochi cu spatele la zid” şi cu atât mai puţin de pe „retro”. foarte inspirat, dacă mă întrebaţi pe mine, pentru că a facilitat întoarcerea la anii adolescenţei mele. fără glumă, chiar m-am simţit mai tânără în seara aia şi am zâmbit în sinea mea, amintindu-mi cum ascultam ocs la casetofon prin 2002.

cel mai frumos moment al serii a fost însă, fără discuţie, interpretarea piesei „odă”, care a beneficiat de aport vocal din partea lui doru de la ab4 şi a lui dan de la coma.

*

ÎN LOC DE CONCLUZIE

mulţumesc că sunteţi aici şi după zece ani. mulţumesc că nu aţi obosit. mulţumesc că mi-aţi făcut adolescenţa mai frumoasă.

Anunțuri