Etichete

, , , , , ,

7 aprilie 2012, control, yelllow şi the amsterdams, şi leilana care a strigat cât a ţinut-o gura şi cu mult entuziasm „prezent”. evident că am făcut-o, era doar concert the amsterdams. mai precis spus, concert cu piese NOI the amsterdams. un motiv în plus (presupunând că aş mai fi avut nevoie de vreunul) să mă prezint la datorie. despre yelllow nu ştiam mai nimic la momentul ăla (cinstit să spun, ascultasem numai o piesă care, deşi îmi gâdilase urechiuşele, nu mă dăduse pe spate), aşa că habar nu aveam la ce să mă aştept.

m-am prezentat la datorie alături de buna mea prietenă angie, care a venit echipată şi cu un aparat de fotografiat. toate bune şi frumoase, ne-am tras în poze, am băut ceva, am admirat lumea care forfotea în jurul nostru, şi da, concertul a început cu întârziere. 😀

primii au urcat pe scenă băieţii şi fata de la yelllow (de la yell + low, mişto combinaţie), adică radu, andi şi luiza. nota zece cu plus la impresia artistică: au avut un neon galben ataşat de stativul microfonului, au umplut scena cu baloane, tot galbene, pe care era înscris frumos, cu litere negre, logo-ul formaţiei şi au fost foarte frumoşi şi zâmbăreţi (în special luiza). li s-ar fi dus totul de râpă însă dacă nu ar fi existat şi niscaiva consistenţă muzicală care să le susţină eforturile. din acest punct de vedere, m-au surprins la modul favorabil, chiar nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult de ei.

yelllow cântă un fel de electro pop, care e tare, tare plăcut auzului – şi chit că din când în când mai există derapaje în execuţie (na, oameni suntem), per total, izbutesc să convingă. pe mine, cel puţin m-au convins. cu atât mai mult cu cât au avut şi nişte invitaţi simpatici: o fată care i-a luat locul la un moment dat luizei pe scenă (am uitat cum o chema, scuze), declarându-ne franc, înainte de a începe să cânte, că e „pişată pe ghete” de frică, şi o altă fată ce purta un cap de iepure, care va apărea şi în viitorul videoclip al trupei. deci stay tuned.

aşa. au urmat the amsterdams, trupa care îşi rescrie melodiile pe scenă şi le injectează cu o doză suplimentară de energie, cum bine se zice pe site-urile de profil. de data asta, eram de două ori mai entuziasmată, deoarece urmau să cânte şi nişte piese noi. ale căror versuri, evident, nu le ştiam (oi fi eu first class groupie, dar în studioul de înregistrări nu am acces. încă. just kidding.)

au cântat frumos, bine şi mult. din setlist a lipsit „you make my son grow” (din păcate), dar am avut una bucată „destroy” care aproape m-a urcat pe pereţi de fericire. şi nişte piese noi care m-au umplut de curiozitate în ceea ce priveşte noua lor creaţie de studio, care numai sfânta gutuie ştie când o să apară. am reţinut deocamdată un singur vers, care s-a lipit de mine ca scaiul: „when the sun comes up in the mooooooooooorning…” 😀 una peste alta, un concert care a făcut toţi banii din lume, şi încă ceva pe deasupra.

către final, tot ei ne-au spus câte ceva despre caracterul umanitar al concertului, care fusese dat în beneficiul copiilor cu autism. apropo, dacă vreţi să donaţi ceva cauzei, o puteţi face aici.

din păcate, nu am setlistul celor de la yelllow, aşa că vă redau numai setlistul amjilor. pe yelllow îi voi revedea chiar astăzi, la arenele romane, cu prilejul radio music tv. promit că vă povestesc şi vouă cum a fost (sper că nu peste o lună de acum încolo). şi tot în seara asta, cântă oigăn în the blu’zz. can’t wait! 😀

…………………………………………………..

taking care of anna
chased by the housewives
country holiday
apologies
island of love
part of it
is it over
sunology
twin song
death of a friend
morning anthem
destroy
summertime
coalmine

…………………………………………………..

Anunțuri