Etichete

, , , , , , , , , , , ,

prin 2000-2001, am avut o perioadă în care am ascultat aproape numai muzică românească, probabil dintr-o dorinţă (stupidă, dar ce vreţi, eram mică) de a fi la curent cu ceea ce ascultau colegii mei. perioada asta m-a ţinut cam doi ani de zile, timp în care, din fericire, am descoperit şi formaţii precum ab4 şi mai ales, mai ales ocs, ale căror casete (care mai supravieţuiesc şi acum, din fericire) le-am frecat mult timp după aia.

nici nu ştiu cum s-a întâmplat, dar m-am apucat uşor-uşor de him şi linkin park. atunci când nu cumpăram romane „star wars”, banii din alocaţie mi se duceau invariabil pe casete. şi ori de câte ori mă simţeam nefericită (că na, viaţa e dificilă la 15 ani, ai impresia că eşti cel mai singur om din lume şi că nimeni nu înţelege cât suferi tu), mă vâram la mine în cameră, stingeam lumina (fără aluzii emo, vă rog) şi băgam „numb” sau „in the end” sau „breaking the habit” la maxim.

şi-uite aşa… vremurile se schimbă, gusturile muzicale evoluează, unele plăceri devin vinovate. dacă pe la 15-16 ani mă mândream că sunt ascultătoare de linkin park, ulterior am descoperit alte şi alte şi alte muzici, care m-au făcut să vreau să uit de fosta mea pasiune pentru formaţia asta. a venit (şi n-a mai trecut!!) vremea placebo şi a tuturor celorlalte formaţii care se zbânţuie prin playlistul meu de pe last.fm. partea drăguţă e însă că, deşi pe linkin park nu îi mai iubeam ca înainte, tot îmi plăcea să îi ascult. şi probabil că o să îmi placă întotdeauna.

drept pentru care… linkin park în românia?! o da, venim, cum să nu, categoric, absolut, neîntârziat. ce dacă e în timpul săptămânii? ne descurcăm. şi ne rugăm sfintei gutui să nu plouă.

spoiler: n-a plouat. 😀

*

CINE MAMA LUI PAPUC PUNE CONCERT MIERCUREA?

linkin park e trupă pentru puşti. numai aşa se poate explica alegerea de a trânti concertul în timpul săptămânii, când oamenii normali plus subsemnata merg la lucru. drept pentru care a trebuit să plec de la birou mai devreme cu juma’ de oră, în ideea de a mă întâlni la timp cu gaşca cu care mergeam la concert. evident, porţile nu s-au deschis atunci când a fost anunţat, dar când se întâmplă asta la un concert organizat în românia?

în fine, a trecut şi momentul ăsta şi am ajuns cu toţii cu bine în faţa porţilor de control. acolo, altă surpriză. existau numai două porţi pentru controlat dudui, motiv pentru care s-a creat o îngrămădeală de nedescris. şi probabil că aş mai fi stat acolo şi în ziua de azi dacă nu ar fi făcut tipii de la pază o concesie, permiţându-le domnişoarelor să treacă pe la domni (vai, cum sună). eu am scăpat fără obiecte confiscate, o domniţă din grupul meu şi-a predat însă umbrela.

*

EVIDENT, AM PIERDUT TREI SFERTURI DIN CONCERTUL PHENOMENON

nu că aş fi ţinut neapărat să îi văd. îi mai văzusem la drăcia aia de competiţie de la arenele romane, când, din motive necunoscute mie, cântaseră cu o gagică înţolită în colanţi şi tricou scurt (una dintre cele mai hidoase combinaţii vestimentare, în opinia mea); pe afiş mai erau trecute coma şi zdob şi zdub, aşa că ei mi s-au părut un pic în plus acolo (serios, o fi fost concert linkin park, dar parcă nu era nevoie de atâtea formaţii în deschidere). however, mi s-a părut o lipsă de respect totală faptul că au fost trimişi să cânte în faţa unei mări de asfalt pe care mişunau o mână de oameni plictisiţi, restul fiind plecaţi să ia de băut sau îngrămădindu-se încă la poartă. frate, pe bune, ştim că-s mici, ştim că în ochii voştri nu contează, dar parcă nu era nevoie să le amintiţi atât de acut chestia asta.

nici n-am apucat să mă instalez (la gazon a, fix în spatele unor prăjini care îmi obstrucţionau absolut toată vederea spre scenă), că s-a terminat concertul phenomenon.

*

FĂRĂ ŞOAPTE

rămăsesem cu o impresie tare frumoasă despre coma în urma concertului the big 3 din silver, drept pentru care i-am aplaudat cu foc după fiecare melodie. au picat la marele fix ca opening act (având în vedere că şi ei se învârt pe undeva prin zona muzicală a celor de la linkin park), au ştiut să facă show, au încălzit mulţimea bine de tot şi, conştienţi de statutul pe care îl aveau la concert, au cântat fix atât cât să nu plictisească (deşi, sinceră să fiu, pe mine nu m-ar fi deranjat chiar deloc să mai aud câteva melodii de-ale lor).

însă mai era o trupă de deschidere, şi timpul se scurgea, drept pentru care coma au eliberat scena rapid.

*

SĂ CIOCNIM PAHARE PENTRU TINERI!

nu îi mai văzusem pe zdob şi zdub de ani buni, dar ştiam prea bine de ce sunt în stare, aşa că m-am răsucit entuziasmată spre cei din jurul meu şi le-am zis cu tărie „să vedeţi ce mişto o să fie ăştia!” şi au fost. infuzie de energie, şi mai multe nu, chit că zdob şi zdub nu-s deloc pe aceeaşi felie cu linkin park din punct de vedere muzical.

picture this, please: roman la bustul gol, cu chestia aia cu cusături tradiţionale (care să mă tai şi nu ştiu cum se cheamă) în jurul şoldurilor, cu toţi trupeţii lângă el şi cu un chef maxim de cântat. nici nu avea cum să iasă altfel decât mega-bine. şi mega-bine a fost. chit că am bălmăjit ca vai de capul meu versurile de la „videli noci” şi m-am întrebat pentru a suta oară ce vrea să zică faza cu „nunta extremală”, cheful de zbânţuială a învins totul (chiar am improvizat o horă în mijlocul mulţimii cu cei din jur la un moment dat). chapeau, băieţi!

*

ÎNTÂMPLĂRI HORROR ÎNAINTE DE CONCERT

după ce zdubii şi-au luat rămas bun de la noi, a început aşteptarea linkin park, nelipsită însă de incidente. întâi şi întâi, frate-meu şi cu încă un prieten s-au dus să ne aducă ceva de băut. imediat după plecarea lor, a apărut de nicăieri un grup de puşti care voia cu orice preţ să se vâre în faţa noastră. m-am întors spre ei şi i-am anunţat că locul respectiv nu era de fapt liber şi că oricum nu ar fi avut ce să vadă nici dacă se băgau în faţa noastră, în afară de cefe de oameni. moment în care una dintre mucoasele din grup, care probabil fusese numai la concerte în club până atunci, mi-a replicat scandalizată „da’ ce, suntem la concert!” păi da, tocmai că suntem la concert, nu vii tu cu zece minute înainte să înceapă respectivul concert şi te bagi în faţă ca vaca în condiţiile în care eu am venit cu o oră mai devreme ca să prind un loc cât de cât rezonabil.

evident că până la urmă, încurajaţi şi de faptul că nu aveam chef să ne certăm cu ei, au sfârşit prin a se strecura în faţa noastră. mă rog, am zis să trec cu vederea, cu atât mai mult cu cât rămăsese loc şi pentru ai noştri, care s-au întors victorioşi cu băuturile. toate bune şi frumoase, până când a început intro-ul de la linkin park, moment în care gaşca de grozavi din faţă s-a dat iar în spectacol. mai precis, doar unul dintre ei, care şi-a înălţat privirile spre cer şi a început să se dea în spate, de parcă intrase în transă – asta în condiţiile în care tot restul lumii stătea pe loc. întâi l-a călcat pe frate-meu pe picioare, care l-a împins mai încolo, după care a călcat-o pe o tipă de lângă mine, moment în care prietenul respectivei l-a bătut frumuşel pe umăr: „coaie, CE faci?” frate-meu a azvârlit, mai mult de nervi, un „băi, hai să îl luăm la bătaie pe ăsta”, moment în care una din pupezele care îl însoţea a sărit cu gura: „şi care e problema ta dacă aşa se simte el bine la concert?” noroc că m-a oprit frate-meu, că altfel aş fi întrebat-o pe stimata domnişoară: „dar dacă ţi-aş da şi eu acum un dos de palmă peste faţă în ideea că aşa mă simt bine la concerte, ţi-ar conveni?”

*

BUT IN THE END IT DOESN’T EVEN MATTER!

mi-au trecut însă toate supărările când am auzit primele acorduri din „faint”, moment în care lumea din jurul meu a izbucnit în urale. ridicându-mă un pic pe vârfuri, am izbutit să văd pentru o fracţiune de secundă scena, care a fost însă înghiţită iute-iute de o mare de mâini. ulterior, am descoperit cu încântare că încă ştiam foarte bine versurile linkin park.

mi-a plăcut faptul că au cântat multe, foarte multe dintre piesele dragi mie de pe primele două albume. de pe ultimul material lansat, „a thousand suns”, nu s-au auzit decât trei piese şi jumătate, adică „waiting for the end”, „blackout”, „the catalyst” şi o parte din „iridescent” (cântată în trio cu „shadow of the day” şi „leave out all the rest”). mi-a plăcut cum s-a auzit, drept pentru care am trecut foarte uşor peste faptul că nu puteam vedea nimic din ce se întâmpla pe scenă, fiind silită să mă uit spre ecrane. cei de la gazonul b nu au fost însă atât de norocoşi. nu numai că vederea le era obstrucţionată de cortul imens aşezat fix în faţa lor, dar nici sunetul nu era prea grozav acolo (şi prin „nu era prea grozav” vă rog să citiţi „nu se auzea mai nimic”).

mi-a plăcut energia de care au dat dovadă chester şi mike, mi-a plăcut steagul româniei atârnat la keyboardul lui mike, mi-a plăcut când mike s-a apropiat de cei din golden circle şi le-a strâns mâinile. mi-a plăcut faptul că pentru un moment m-am simţit din nou în pielea puştoaicei care eram odinioară, că am putut să închid ochii şi să îmi amintesc de vremurile când derulam caseta de o droaie de ori doar ca să mai pot asculta încă o dată „numb”, „in the end” sau „breaking the habit”.

piese noi au fost doar trei la număr, şi anume „tinfoil”, „burn it down” şi „lies greed misery”, de pe „living things”, cel mai nou album, pe care nu am apucat încă să îl ascult. şi ţinând cont de starea de nostalgie în care mă scăldam eu la momentul ăla, numărul ăsta mi-a picat tocmai bine.

în ce priveşte comunicarea cu publicul, nu pot să zic că m-au dat pe spate definitiv şi iremediabil. au fost doar obişnuitele „thank you very much”, „we’re glad to be here”, „you are amazing”. şi mi-a picat cam nasol că nu s-au mai întors pe scenă după terminarea ultimei piese, cu toate că lumea aplauda de mama focului şi le scanda numele. nu aveam pretenţia să mai cânte vreo melodie, dar un salut de final ar fi fost drăguţ. eh, în fine.

una peste alta, dacă adun şi trag linie, îmi dă cu plus. cu alte cuvinte, eu una am plecat extrem de mulţumită de la romexpo – pentru mine, concertul linkin park a fost unul din cele mai bune concerte ale anului. din păcate, au existat şi destui care au avut o părere diametral opusă şi poate organizatorii ar trebui să ţină cont şi să facă ceva în sensul ăsta pe viitor.

…………………………………………………..

tinfoil
faint
papercut
with you
runaway
given up
blackout
somewhere i belong
a place for my head
new divide
lies greed misery
points of authority
waiting for the end
breaking the habit
leave out all the rest & shadow of the day & iridescent
the catalyst
what i’ve done
one step closer
burn it down
in the end
numb
bleed it out & sabotage (beastie boys cover)

…………………………………………………..

*credits to lovely romanitzza for videos*

Anunțuri