Etichete

, , , , , , , , , , , , , , ,

vremea de-afară mă îmbie la scris, pentru că-mi aminteşte de acel weekend din august când am trecut de la extaz la agonie şi înapoi. bine, în acel weekend nu a fost nici pe departe atât de frig, dar de la ploaie mi s-au tras toate relele… aşa că, da.

*

ŞTIAM DE JOI CĂ O SĂ PLOUĂ, FIR-AR SĂ FIE!

pentru mine vara înseamnă sandale, ţoale subţiri şi căldură, aşa că vă daţi seama în ce hal puteam să escaladez pereţii când am aflat că hei ho o să plouă şi o să fie naşpa. mi-am petrecut zilele smiorcăindu-mă constant către prietena nance că vaaaaaaaaaaaaaaaai o să fie nasol şi vaaaaaaaaaaaaaai cu ce mă încalţ, că am pelerină dar nu şi cizme de ploaie şi vaaaaaaaaaaaaaaai, o să vezi tu, ce noroiul dracului o să fie şi vaaaaaaaaaaaaaaaaai de ce nu poate să fie ca anul trecut, verdeaţă, soare şi alte alea?!

până la urmă am sfârşit prin a mă încălţa cu singurii mei pantofi disponibili, care se întâmpla să aibă şi un pic de toc. evident că am sfârşit prin a-mi blestema zilele până la final, dar despre asta mai încolo.

*

CINE A STRICAT ŞI PETRECEREA ASTA?

ca şi anul trecut, a existat o linie specială summer well, dar pe cât de frumos au decurs lucrurile atunci (pentru mine, cel puţin, nu vorbesc de prietena angie care a făcut ocolul ţării cu autobuzul ei, vorba lui nance), pe atât de nasoale au fost acum.

una la mână, autobuzul a cam întârziat. personal, eu am sosit destul de la ţanc în staţia de la muzeul ţăranului, în sensul că n-a trebuit să aştept prea mult, dar prietena angie cam dârdâia – de fapt, stadiul ei de îngheţ era atât de avansa, încât se hotărâse să se urce fără mine în autobuz dacă eu nu aş fi apărut.

doi la mână, am fost forţaţi să ne cumpărăm o cartelă de ratb cu două călătorii, care avea să fie valabilă numai până la miezul nopţii. o şmecherie infectă, după părerea mea, în condiţiile în care era ştiut că festivalul avea să se prelungească după ora 0. mai bine ar mai fi adăugat 10 lei în plus la abonament dacă era atâta foame de bani la ratb. nu ştiu, zic şi eu.

când am ajuns la domeniul ştirbey, altă surpriză. crăpam de sete, şi am fost extrem de fericită când în sfârşit am izbutit să trec de porţi, pentru că, în inocenţa mea, îmi închipuiam că aveam să îmi iau ceva de băut uşor şi repede. ei bine, greşeam. în tot perimetrul ăla nenorocit nu era NICIUN chioşc de băuturi deschis, cu excepţia unei gherete unde se vinea cafea, treabă care, personal, nu mă încălzea deloc. ca să nu mai vorbim de gheretele de jetoane, surprinzător de puţine (şi la care s-au format ulterior nişte cozi horror). noroc cu leo din control, care mi-a donat cu mărinimie o sticlă de apă minerală, că altfel muream pe acolo.

unde mai pui că pelicula protectoare de anul trecut era o dulce amintire, fiind înlocuită de nişte chestii de plastic care nici măcar nu acopereau toată suprafaţa, motiv pentru care m-am trezit călcând prin nişte băltoace mititele de toată frumuseţea, în timp ce îmi blestemam zilele cu foc. restul timpului mi l-am petrecut pendulând între scenă şi chioşcuri, în ideea că doar-doar s-or deschide, şi făcând când şi când pe darth vader, pre-mustafar (because i’m a dork).

*

I LOVE YOU SO MUCH MORE

prima formaţie a zilei a fost citizens!, nişte băieţi din uk (where the magic happens, vorba aia) al căror album îl downloadasem cu câteva zile înainte de concert, drept pentru care nu apucasem să învăţ decât nişte refrene. şi ce mi-am mai dat cu pumnii în cap pentru asta… fiindcă au fost, cum să vă explic… mindblowing.

serios, pur şi simplu nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult, mai ales ţinând cont de faptul că circumstanţele le erau oarecum nefavorabile (cântau ziua-n amiaza mare, iar publicul era relativ rar). dar s-au comportat ca şi cum nimic din toate astea nu ar fi contat. au cântat cu o plăcere extraordinară şi au fost extrem de dezinvolţi, prestaţia lor făcându-mă efectiv să le privesc piesele cu alţi ochi, în special „love you more”, care nu îmi atrăsese prea mult atenţia iniţial.

punctul culminant al concertului a fost atunci când tom burke, vocalul, a sărit de pe scenă pe o platformă unde era o cameră de luat vederi, moment în care prietena angie i-a făcut semn să vină mai aproape. noi aveam pelerinele pe gard şi, la un semn de-al lui, le-am dat la repezeală deoparte, iar el mi-a dat mâna şi s-a urcat pe gard. o parte din acest moment apare aici (şi în ciuda aparenţelor, nu îl trăgeam înspre mine, doar îl ajutam să îşi păstreze echilibrul)

au urmat wolf gang, de la care ştiam numai o singură piesă. eram încă sub vraja concertului anterior şi îmi tot lungeam gâtul înspre dreapta să văd doar-doar dacă nu or ieşi citizens! la autografe, motiv pentru care nu îmi mai amintesc mare lucru din ce au cântat domnii. la un moment dat citizens! chiar au apărut în mulţime ca să privească concertul, aşa că am tulit-o de la gard şi le-am dat un pliant să îl semneze cu toţii, ba chiar am făcut şi o fotografie cu tom burke.

în timp ce înotam prin noroaie după citizens!, am văzut un asiatic pe lângă gard, despre care am crezut iniţial că e din staff, dar care s-a dovedit mai apoi a fi membru în the asteroids galaxy tour, o trupă de la care am descoperit cu surprindere că ştiam două piese. sympa oamenii, în niciun caz genul de formaţie pe care aş pune-o în winamp şi/sau în mp4 player, dar numai bună de festival. mi-a plăcut mult de solista mette, a fost foarte zâmbăreaţă şi drăguţă cu publicul, ajungând chiar să îşi pună pe cap la un moment dat o pălărie aruncată din public spre scenă.

*

SO WOLF THAT IT HURTS

n-ascult patrick wolf şi nici nu am avut curiozitatea să mă uit în avans pe youtube să văd cam cum se prezintă omul live, aşa că concertul lui a reprezentat o noutate absolută pentru mine. întâi au apărut unul câte unul pe scenă instrumentiştii, după aia s-a ivit şi patrick, înfăşurat din cap până în picioare în ceva ce semăna cu o pătură. la vreo câteva momente după, şi-a dat jos ceva-ul cu o mişcare de divă autentică şi ni s-a înfăţişat în toată strălucirea sa (literalmente; avea un tricou cu sclipici şi un machiaj care îmi amintea de boy george). pe foarte scurt, era mult prea dubios ca să nu îmi placă. 😀

concertul a mers şnur de la un capăt la altul. patrick are o voce tare faină, şi nişte instrumentişti pe măsură. la interacţiunea cu publicul, a fost de nota 10, chit că era high în mod evident. s-a şi dat jos de pe scenă în vreo câteva rânduri, însă fără să se urce pe gard ca tom burke.

a urmat o pauză, timp în care a voastră leilana s-a descălţat şi şi-a parcat picioarele frumos pe o foaie, că nu mai putea de durere. şi a stat aşa până au început hurts.

menţiune: eu îi mai văzusem o dată în 2011, şi credeam că ştiu bine ce le poate pielea… dar… sfântă gutuie şi preasfinte spaghete, concertul de la summer well a fost peste cel din fratelli din toate punctele de vedere. voce de nota zece, muzicieni de nota zece, dansatoare superbe, acelaşi „mulţumesc” repetat absolut încântător de theo, din nou trandafiri aruncaţi în mulţime (a prins şi prietena nance unul), oameni care ştiau versurile şi cântau împreună cu ei… ce să mai, un spectacol absolut fără cusur.

    şi ne-au cântat şi un cântec nou-nouţ. ^_^

*

„SĂ VEZI, TU, CE FAIN O SĂ FIE MÂINE!”…

…aşa ne spuneam cu toţii în timp ce traversam domeniul ştirbey, îndreptându-ne către autobuze (era trecut de miezul nopţii, evident, aşa că a trebuit să cumpărăm alte abonamente… foame de bani, foame de bani, băieţi…)

de unde era să ştim noi ce avea să ne aştepte a doua zi?!

Anunțuri