Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

mărturisesc sincer că nu mai speram la o revenire summer well după eşecul de anul trecut, darămite la una în forţă. şi, ce să vezi, organizatorii mi-au făcut-o prima-ntâi (de aşa surprize tot să am parte, sincer). mi-a palpitat inima încă din mai, când pe pagina de facebook suede a apărut ştirea legată de un concert în cadrul summer well. ulterior, oamenii au şters ştirea, nu înainte însă să fie preluată de cam toate site-urile de muzică. a doua formaţie care a făcut-o lată, ca să zic aşa, a fost the courteeners, aceştia postând întregul line-up la ei pe pagină cu vreo trei zile înainte ca el să fie anunţat oficial. şi, maică precistă, jur că era cât pe ce să mă urc pe pereţi când am văzut nu numai că treaba cu suede se confirma, dar că the vaccines erau şi ei programaţi să revină!

în momentul ăla nu m-a mai interesat nimic, m-am dus şi mi-am cumpărat bilet. ulterior, line-up-ul s-a schimbat de trei ori, the 1975, alunageorge şi the courteeners anulându-şi concertele din motive nespecificate oficial (în cazul alunageorge am înţeles mai apoi că fusese vorba de nişte probleme cu paşaportul). în locul lor, pe afiş au apărut blood red shoes, michael kiwanuka şi glasvegas (una din formaţiile care ar fi trebuit să cânte anul trecut şi nu a mai apucat).

mă rog, aş minţi dacă aş spune că am numărat zilele până la festival. am devenit cu adevărat entuziasmată numai cu câteva zile înainte.

*

CĂLDURĂ MARE, MONŞER!

caniculară ziua de sâmbătă. primul popas a fost în centru, unde m-am întâlnit cu o amică venită de la timişoara cu un prieten de-al ei egiptean. am făcut întâi un ocol la un pub din centru, unde am stat să mâncăm (eu) şi să bem (toţi trei). aşa se face că am ajuns cu oarecare întârziere la piaţa victoriei, faţă de cum eram eu obişnuită. acolo ne-am încărcat cardurile (din fericire, ratb renunţaseră la ideea aia stupidă de anul trecut cu legitimaţia de o zi) şi ne-am pus pe aşteptat, sperând că nu aveam să decedăm de la căldură. cum-necum, am izbutit să prindem locuri pe scaune în autobuz, prilej pentru tipul din egipt să mai picotească niţel.

la domeniu am ajuns aproape de cinci punct, de ajunsesem chiar să mă îngrijorez că a început concertul fără noi. nu a fost cazul, am avut timp să ne luăm inclusiv de băut. pe drum au încercat să ne agaţe nişte gagici care făceau promo la ţigări. erau într-un număr atât de mare încât la un moment dat am început să le strigăm de departe că nu fumăm.

bun, am pătruns noi într-un final la locul concertului şi, ca să vezi, organizatorii mutaseră scena fix la capătul opus faţă de anii trecuţi, solul fiind, aparent, mai sigur în noul loc. la coadă la băuturi nu am stat deloc, deci până acum toate bune şi frumoase pe toată linia.

şi a început distracţia.

*

PENTRU PRIMA OARĂ, AM STAT ÎN PLUTON

nu mă interesa în mod deosebit să stau în faţă. da, ascultam the xx (de fapt, era singura trupă din tot line-up-ul acelei zile pe care o ştiam), dar fără a fi super fan, prin urmare am sacrificat rândul întâi libertăţii de a mă mişca în voie prin zonă.

primii s-au produs britanicii de la blood red shoes. mi s-au părut foarte simpatici şi plini de energie, dar nu pot spune că m-au făcut paf. buni de festival, zbârnâiau pe scenă, chit că au părut niţel cam ciufuţi că fuseseră puşi primii în program (steven, toboşarul, a ţinut să ne spună la un moment dat că au „mai multe albume” la activ). punctul culminant a fost când steven a invitat trei domnişoare din public să urce pe scenă pentru a dansa pe o piesă de-a lor. nu mai ştiu pe ce piesă, şi mi-e şi lene să caut, aşa că vă las să vă delectaţi cu „cold”, ceva mai jos.

a urmat eugene mcguinness, adică „tipul ăla care cântă cu miles kane” (da, asta era cam tot ce ştiam despre el pre-summer well, shoot me). mi s-a părut okayish, dar nu într-atât încât să îl ascult şi acasă. se pare însă că celor din jur le-a plăcut foarte mult, din moment ce am citit numai de bine în recenzii despre el.

cel de-al treilea artist al serii a fost michael kiwanuka, despre care am înţeles că e noua revelaţie, sau ceva în genul. setul lui, un amestec de muzică africană cu jazz, m-a făcut să mă gândesc la woodstock şi stat pe spate în iarbă, cu un joint între buze, cu atât mai mult cu cât a făcut şi un cover după jimi hendrix. la un moment dat, m-am plictisit şi m-am dus împreună cu frate-meu să dau o raită pe la standul de merchandise, de unde am revenit cu un tricou the vaccines.

*

JUST ONE WORD: MINDFUCKINGBLOWING

se lăsa seara, şi setul headlinerilor de la the xx se apropia din ce în ce mai mult, aşa că am hotărât să mă scutut din amorţeală, şi m-am îndreptat ceva mai în faţă cu frate-meu, pentru concertul glasvegas.

preasfântă gutuie.

jur pe cd-urile mele cu placebo că nu mă aşteptam la cine ştie ce de la concertul ăsta, însă oamenii m-au dat pe spate încă de la primul cântec, „flowers & football tops” (care, aşa cum am aflat mai târziu, este o piesă despre uciderea lui kriss donald în glasgow, în 2004). atât vocea lui james allan cât şi tobele jonnei lofgren mi-au mers direct la suflet (cu atât mai mult cu cât la un moment dat au cântat o melodie al cărei drumline îmi amintea niţel de „destroy” a celor de la the amsterdams).

au existat probleme de sunet la un moment dat, care au luat ceva timp până să se rezolve, dar pentru mine asta nu a reprezentat un inconvenient prea mare. recepţia altora a fost mult mai puţin entuziastă însă: unii au spus că nu a existat comunicare între glasvegas şi public, alţii s-au plâns de luminile deranjante (ce-i drept, şi eu am fost silită să închid ochii în câteva rânduri) şi de sunetul dat prea tare (care nu a fost o problemă pentru mine, aflată în rândul al şaselea).

apoi au urmat the xx. o prietenă mi-i descrisese ca fiind destul de plictisitori live, dar, ce-i drept, nici nu sunt genul de trupă pe care să dansezi până nu mai ştii de tine, aşa că mi-am zis că mai bine aştept să mă conving cu ochii mei dacă are dreptate ori ba.

the xx mi-au amintit de hurts de anul trecut, aşa îmbrăcaţi în negru cum erau. s-a auzit foarte, foarte bine, aproape ca pe cd, vocile au sunat absolut superb, o chestie bună mai ales dacă împărtăşiţi părerea mea, şi anume că mai mult de jumătate din farmecul the xx e reprezentat de voci (versurile fiind, după părerea mea, cel mai slab capitol al lor). mi-au plăcut jocurile de lumini (mai ales efectul ăla gen fum şi laserele care formau două x-uri gigantice) şi mi-a plăcut interacţiunea dintre romy şi oliver, care au o chimie atât de bună pe scenă încât aş putea să o numesc sexuală fără să greşesc prea mult.

publicul a fost foarte receptiv, mai receptiv decât la oricare dintre concertele de până atunci, cântând, aplaudând şi strigând, ceea ce i-a determinat pe romy şi oliver să ne mulţumească (inclusiv în română) în repetate rânduri.

a fost fain tare, şi-au justificat pe deplin statutul de headlineri.

*

ÎNTOARCEREA

nu ştiu cum s-au mişcat autobuzele în prima zi, întrucât eu şi frate-meu am avut norocul să dau peste prietenii augustin şi alina la ieşire, care ne-au luat cu maşina până în bucureşti, dar, având în vedere că erau cel puţin vreo şapte în staţie, nu cred că au fost probleme cu transportul.

*

ÎN LOC DE CONCLUZIE

mi-a plăcut că organizatorii au învăţat din greşelile de anul trecut şi s-au dat peste cap să le remedieze. nu am stat la coadă nicăieri la standurile de băutură, apa era rezonabil de rece, la bude se mişcau lucrurile repejor, fără cozi exagerat de lungi etc.

nu mi-a plăcut că programele care ţi se dădeau la intrare aveau de toate, hartă, evenimente etc. mai puţin… programul propriu-zis al festivalului, ceea ce mi s-a părut o scăpare din vedere destul de caraghioasă. de asemenea, atunci când rezervoarele alea de spălat pe mâini au rămas fără apă, nimeni nu s-a preocupat să le umple.

dar mai am o zi despre care să vă istorisesc.

Anunțuri