Etichete

, , , , , , , , , , , , ,

şi a venit şi ziua a doua de summer well, care îmi fusese nemilos refuzată anul trecut de o ploaie mult prea tupeistă pentru gustul meu. de data asta voiam să stau la gard, din motive de the vaccines şi, mai ales, suede, aşa că am pornit-o destul de devreme de acasă, cu al doilea autobuz chiar, dacă socotelile mele au fost exacte. eu şi teo am circulat în condiţii mult mai puţin înghesuite decât în prima zi (pe principiul „cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”).

*

PRIMUL POPAS L-AM FĂCUT…

…imediat după intrare, la food court, întrucât teo murea de foame (telefonul meu o surprinsese la spring time, şi nu avusese răgaz nici pentru o îmbucătură măcar). mi-am luat şi eu nişte cartofi prăjiţi, ca să îi ţin tovărăşie. nu erau cine ştie ce, dar nici nu aveam mari aşteptări culinare de la festival, aşa că nu prea mi-a păsat. m-am felicitat că nu am luat şi clătită când am gustat din a ei.

după ce am terminat de mâncat, am luat-o înspre zona de concerte cât de repede puteam, fentând graţios fetele care făceau promo la ţigări şi oprindu-ne la standul cu merchandise să vedem dacă aduseseră tricouri suede. tricouri erau, însă negre, iar eu aş fi vrut unul de altă culoare. aşa că mi-am păstrat banii în buzunar.

am găsit locuri în faţă în stânga gardului, însă, spre fericirea noastră, scena se vedea foarte bine. aşa că acolo am rămas.

*

ARGH MY EARS

primii din program au fost băieţii de la the family rain, care aveau sunetul dat atât de tare, încât mai că simţeam cum îmi crapă timpanele. mi-am îndesat la repezeală în urechi dopurile de burete primite de la organizatori, chinuindu-mă să le aranjez cât mai bine (evident, le-am băgat invers – vorbim de mine, la urma urmei) şi aşa am putut sta în faţă fără teama de a pleca surdă de acolo. simpatici foc băieţii, au vorbit cu publicul, cu ocazia asta am aflat şi eu că erau rude. d’oh! la mintea cocoşului, mai şi semănau al dracului de mult – dar eu nu ştiam rien de rien în legătură cu ei, so…

după the family rain au cântat spector, al căror album se lăfăia de ceva vreme în al meu winamp. în timpul setului lor a trebuit să îmi scot dopurile din urechi, altfel şansele de a auzi ce cânta acolo fred macpherson ar fi fost deosebit de anemice. nu ajunsesem chiar până într-acolo încât să ştiu versurile pe de rost, dar am cântat grupa mare în timpul refrenelor.

şi că tot am pomenit de fred, omul a fost absolut magistral, declarându-ne la un moment dat: „in england every festival is gray and rainy and people kill each other, it’s so nice to come to a civilised country.” mai mult, a pozat de zor un banner aparţinând unor fete aşezate pe centru, în primul rând, publicând ulterior fotografia pe twitter. mi-a plăcut mult de tot de ei, dar ar fi putut şi ar fi trebuit să se audă ceva mai bine, zic eu.

ne-au cântat şi un cântec nou la un moment dat, „decade of decay” cred că se numea. 😀

au urmat everything everything, care însă au plătit tribut nerăbdării mele de a-i vedea pe the vaccines şi suede. eram într-o asemenea stare de surescitare încât ceea ce se petrecea pe scenă nu mă mai interesa la momentul ăla. se pare însă că băieţii au fost destul de apreciaţi de restul publicului, aşa că, cu scuzele de rigoare pentru lipsa mea de feedback în ceea ce îi priveşte, vă las în compania unui videoclip.

*

„WE ALL GOT OLD AT BREAKNECK SPEED, SLOW IT DOWN, GO EASY ON ME”

pe the vaccines îi aşteptam de un an de zile, de când scena summer well-ului trecut se înclinase vijelios, scufundându-se în pământul umed şi luând cu ea o întreagă zi de festival. aşa că iată-mă arzând de nerăbdare lângă gard, alături de o teo mai puţin decât impresionată, care nu se putea gândi decât la concertul suede de mai târziu.

am izbucnit în urale când băieţii de la the vaccines au apărut pe scenă. oamenii au intrat direct în pâine, cu un „blow it up” absolut magistral şi au ţinut ştacheta sus pe tot parcursul concertului. un prieten cu care m-am văzut ulterior mi-a zis că au fost cea mai „punk” trupă pe care a văzut-o la festival (mă refer aici la sentimentul pe care i l-au oferit, nu la stilul de muzică abordat)

as expected, m-am umplut de furnici când au băgat „wetsuit”. aproape că aş fi vrut să dureze pentru totdeauna momentul ăla.

justin hayward-young a fost deosebit de adorabil, vorbind cu publicul (a şi recunoscut la un moment dat nişte fete în mulţime) şi exprimându-şi mulţumirea că reuşiseră în final să revină în românia. una peste alta, concertul lor a fost ce trebuia să fie, ba chiar şi ceva pe deasupra. de-abia aştept să revină.

*

„COME ON AND HIT ME WITH YOUR MAJESTY…”

oameni buni, oricât îi iubesc pe the vaccines (a se citi „mult de tot”), pentru mine tot concertul suede a reprezentat momentul de glorie al zilei numărul doi de summer well. îi mai văzusem în acţiune cu doi ani în urmă, şi ştiam foarte bine ce le poate pielea, aşa că îi aşteptam cu o nerăbdare incredibilă (cu atât mai mult cu cât scoseseră un album absolut minunat mai pe la începutul anului).

ei, şi după vreo trei secole de aşteptare (cel puţin aşa ni s-a părut mie şi lui teo) au intrat băieţii pe scenă, în uralele mulţimii, şi s-au pus pe cântat, iar mie mi s-au bulbucat ochii de entuziasm, pentru că primul cântec a fost „introducing the band”, cel mai mişto intro ever de la inventarea intro-urilor, şi prima melodie de pe „dog man star”, album produs de înşişi îngerii din ceruri.

au urmat două piese de pe „bloodsports”, anume „barriers” şi „it starts and ends with you”, după care formaţia a dat-o pe greatest hits, ca să zic aşa, fericindu-ne puţin mai târziu cu o altă melodie de pe noul album, „sometimes i feel i’ll float away” – prilej cu care mi-a venit să crăp câteva capete, pentru că mi se pare de prost gust ca în timpul unei melodii atât de faine cum e aia fanele să n-aibă altceva mai bun de făcut decât să urle ca disperatele „fuck me!!!!!!”

şi că tot sunt la partea de cârcoteală, de ce dracu’ cere lumea „stay together” şi în zilele noastre, în ciuda faptului că brett a declarat de mult că urăşte piesa respectivă? beats me.

în fine, înapoi la minunea de concert. s-au cântat piese de sărit în tavan, de la „metal mickey” până la „electricity”, dar şi melodii mai slow. şi că vorbim de melodiile slow, au fost două momente în care era să pic grămadă pe jos (la figurat vorbind). primul moment a fost când am auzit acordurile de început ale „indian strings”, melodie pe care nu aveam speranţa că o voi auzi vreodată live. al doilea moment a fost când au cântat „the wild ones”, prilej pentru mine să îmi dau seama încă o dată că ăsta e cel mai apropiat de perfecţiune dintre toate cântecele lor.

despre ei ce să zic? DIVINI. iar brett a făcut baie de mulţime, ca întotdeauna. şi iar am dat mâna cu el.

s-a dat şi bis, iar a doua zi când am văzut setlistul pus pe tumblr şi am observat că pe el fusese trecut şi „she’s in fashion” (pe care nu o mai cântaseră din lipsă de timp), mi-am vârât unghia adânc în gât.

(nu, nu au cântat „hit me”, în ciuda subtitlului pus de mine.)

*

ÎNTOARCEREA

ei na, cui îi păsa, tocmai îi văzusem pe suede, frate. 😀

*

ÎN LOC DE CONCLUZIE

băieţilor şi fetelor de la summer well le-a ieşit bine pasienţa de data asta. a fost un festival fain de tot, cu un sound cam prea tare pe alocuri pentru gusturile mele, dar putem trece peste. dacă s-ar putea mai puţine tipe care să te agaţe cu ţigări pe viitor ar fi genial. thanks.

leilana out.

Anunțuri