Etichete

, ,

(nu pot să abandonez blogul ăsta de tot, îmi trebuie în continuare un loc al meu în care să aberez. mi se pare că aș pierde ceva din mine dacă nu aș face asta.)

zilele astea am o grămadă de greutăți pe cap care par că nu se mai termină, am trecut printr-un stres enorm la muncă vineri și ieri, nu dau prea multe detalii, dar e suficient să știți că mă cam umfla plânsul la un moment dat. deci clar am nevoie de o vacanță. partea distractivă este însă faptul că dacă nu primesc banii în mod anticipat, îmi voi petrece vacanța în casă, uitându-mă pe pereți, pentru că nu îmi voi putea permite nici măcar să trec strada.

mă duc la summer well iarăși, deși anul ăsta chiar nu mă interesa în mod special. sorry, kasabian, foals și restul, sunteți trupe mișto, dar chiar nu vă ascult așa la modul grav, cu zbierete și stat în primul rând. ce mișto ar fi fost să vină blur în locul vostru. mi-ar fi părut rău să nu merg însă la festival anul ăsta – pentru mine, mersul la summer well în fiecare vară e echivalentul mersului în vamă de 1 mai la alții.

și am și niște analize și investigații medicale de făcut (nimic neobișnuit, just the regular ones for a person with my condition), iar cheful meu de a le face tinde spre zero. leave mah blood alone.

în rest, the usual. câte o recenzie pe maximumrock, rebloguri multe pe tumblr și cât mai mult timp petrecut cu oamenii dragi mie.

i am still alive, pe foarte scurt.

Anunțuri