Etichete

, , , , , , , , ,

„vin the veils în românia, mergi neapărat să-i vezi”, mi-a zis o prietenă cu aproximativ o săptămână înainte de programatul concert the veils de la expirat. la momentul ăla, deja frecam sârguincios de niște zile cel mai proaspăt album al oamenilor, „total depravity”, pe youtube (trăiască youtube), și găsisem vreo două piese care-mi plăceau mult, așa că am zis că da, firește c-aveam să mă duc să îi văd, mai ales că îi văzusem, tot pe youtube, că făceau frumos și live.

nu știu cum de nu-mi intraseră oamenii ăștia pe radar mai devreme. e unul dintre marile mistere personale ale mele, alături de „de ce nu ai devenit absolut obsedată de placebo în 2003 și-a trebuit să apară ‘twenty years’ ca să devii fan?” dar despre placebo într-un post viitor, promit. până una alta, hai să ne întoarcem la seara în care am devenit de-a binelea fan finn andrews and co.

în deschiderea concertului a cântat alexu and the voices inside, un tip din brașov care tocmai și-a lansat un ep pe numele său „23 minutes of fame”. alexu a fost la un moment dar însoțit pe scenă de meercha. găsiți niște piese pe youtube sau pe soundcloud, dacă vreți să vedeți ce și cum. cred chiar că s-a filmat o bună bucată de concert. uitați-vă să vedeți, mie mi s-a părut drăguț ce-am auzit, dar nu pot spune că e ceva ce aș asculta daily. îmi plac melodiile stripped down pe chitară acustică, dar nici măcar pe nick drake nu îl ascult în fiecare zi, dacă mă-nțelegeți. trebuie să ai un anumit mood pentru așa ceva, iar eu în seara aia eram super excited.

și trebuie să vă spun că entuziasmul meu a fost răsplătit cu vârf și îndesat.

formațiile care-mi atrag atenția în concerte live sunt o categorie aparte. am ajuns să ascult un procent destul de mic din trupele auzite în concert de-a lungul timpului – cele mai multe pur și simplu nu m-au impresionat suficient cât să le împrumut cu regularitate urechile mele. la the veils a fost un pic altfel, pentru că, după cum v-am zis în deschidere, deja făcusem o călătorie prin sonoritățile lor înainte de concert, ba chiar aveam și piese preferate. dar tot m-au dat pe spate cu live-ul complet și iremediabil.

așa cum mă așteptam, majoritatea pieselor cântate au făcut parte de pe cel mai recent album al trupei, „total depravity”. am auzit inclusiv preferatele mele, „low lays the devil” și „swimming with the crocodiles”, care-i frumoasă de plângi, plus „axolotl”, prea-minunat-sinistra melodie care l-a dat pe spate pe lynch suficient de mult încât să o vâre pe coloana sonoră a noului „twin peaks”. și-n urma live-ului am rămas cu o obsesie absolut patologică pentru „a bit on the side”, pe care-am ascultat-o în zilele următoare pe repeat prin drumurile mele în oraș și nu numai.

publicul era foarte atent și prezent, și dansa și cânta de nu se poate, de mi-a fost și jenă că nu știam versurile la toate piesele, dar am eu așa o presimțire c-are să se schimbe situația la posibilele viitoare concerte the veils din românia.

formația a fost wow. în primul rând, s-a auzit foarte bine. în al doilea rând, deși au început concertul un piiiiiiic mai liniștiți, spre final s-au dezlănțuit sonic în cel mai frumos hal. ne-au aruncat zâmbete de pe scenă. aparent nu se așteptau să fie lumea atât de receptivă. solistul finn andrews a și zis către final „let’s do this again sometime”, deci hai să sperăm c-au să ne mai viziteze la un moment dat.

au fost super receptivi cu fanii și post-concert, i-am văzut discutând și făcând poze cu absolut toată lumea care le-o cerea. aș fi făcut și eu o poză cu ei, dar telefonul meu e praf. poate ăsta-i felul zeului telefoanelor de-a-mi spune că trebuie să mi-l schimb, haha.

în loc de concluzie: i have a new favourite band, everyone. și dacă aș fi zărit pe undeva vreo bucățică de merchandise, mi-aș fi cumpărat. dar nu a fost să fie. poate data viitoare.

Anunțuri