too old? neah

Etichete

, , , , , , , , ,

ce poate fi mai frumos decât să asculți un album the amsterdams după o zi întreagă de stat la birou și rezolvat chestii? evident, să te duci la un concert the amsterdams! ceea ce am și făcut, de altfel, săptămâna trecută, când băieții au avut concert în expirat.

ar trebui să știți că și-au schimbat iar componența – sunt iarăși patru, fix aceeași formulă care a lansat minunatul album „electromagnetica” – andrei hațegan, andrei ungureanu, augustin nicolae, ovidiu bejan. trupa asta nu are noroc la toboșari, dar știți ce? în punctul ăsta nici nu sunt convinsă că are nevoie neapărat de unul. oamenii ăștia patru cântă împreună din 2006, sunt super-sudați ca grup, și pur și simplu nu văd cum un nou venit ar putea să se integreze la fel de bine.

trupa sună foarte fresh, parcă mai fresh ca niciodată, în ciuda piesei care se cheamă „too old”, pe care au cântat-o în expirat și care sună absolut beeeeeeeeeeeeeeeton. am dansat de-am rupt locul, pe piese vechi și noi. apropo de piese noi, am auzit în expirat melodia numită „bulletproof”, ultima de pe cel mai recent album, „eternity for dummies”, lansat anul trecut.

și, desigur, nu putea să lipsească deja tradiția din timpul piesei „sunology”, când băieții invită oameni din public să danseze pe scenă. m-am implicat și eu, because what the hell. printre cei urcați pe scenă s-a numărat și paul ballo, fostul lor toboșar, actual toboșar la we singing colors și solist de excepție la hot casandra, care a dat și el o mână de ajutor la percuție.

una peste alta, m-am super distrat, ceea ce vă recomand și vouă din tot sufletul, că băieții pleacă în turneu în femartie. stați cu ochii pe pagina lor de facebook pentru detalii!

ce-am făcut marți seara

Etichete

, , , , , ,

marți seara, prima zi de muncă de după vacanță. n-o să credeți, dar aveam o dispoziție superbă. de sărbători am stat numai și numai în casă, fix ca o plăcintă. mno, aveam nevoie de ceva odihnă, ce-i drept, dar parcă a fost totuși un pic cam prea multă. așa că am fost fericită să revin între betoanele de la pipera. măcar mă mai plimb și eu puțin, nu?

oricum, motivul principal al bunei dispoziții a fost reprezentat de concertul robin and the backstabbers de la berăria h, primul concert pe 2017. nu pot să zic că mă omor după berărie ca loc de concerte, dar ca spațiu în sine e tare, ca un fel de oraș în oraș. iar de ratb nu vă mai zic cât de tare îmi place, că știți deja. sau, mă rog, ar trebui să știți.

am vrut să fac o nebunie pentru primul concert al anului, așa că după ce-am ieșit de la birou, m-am cărat rapid acasă și mi-am pus pe cap o perucă lungă bleu pe care o mai purtasem o singură dată, pentru un cosplay care cred eu că mi-a ieșit chiar mișto. a fost super să ies cu ea p-afară, că nu mai aveam nevoie nici de căciulă, nici de fular. la concert a fost nițel cam problematic, că nu e chiar minunat să stai cu o chestie sintetică pe cap, dar deh, ne sacrificăm pentru estetică, ca să spun așa.

așa că iată-mă cu gâtul strâmbat înspre scenă (fiindcă scena din berărie este mega înaltă), încadrată de două amice, holbându-mă cu admirație spre formație. și în jurul meu o droaie de oameni tineri (mai tineri ca mine adică). nu m-am uitat la ceas să văd exact când a început concertul, dar nu cred să se fi întârziat prea mult față de ora stabilită.

trebuie să menționez că înainte de concertul de aseară, îi văzusem ultima oară pe ratb în decembrie anul trecut, în (noul) expirat, un loc care mi-a picat cu tronc de prima oară când am pus piciorul în el. și vai de capul meu, ce concert fain a fost ăla, mi-au cântat și „muzică în cântece”, și „kriminaal”, și „paris/dakar”, ba a mai fost și sold-out pe deasupra. așa că ștacheta era ridicată destul de sus.

concertul de aseară nu l-a depășit pe ăla din expirat ca awesomeness (și aici mă refer mai ales la setlist), dar a avut un vibe super. n-am putut să mă zbânțui prea tare din motive de perucă (of, estetica asta) și probabil și de bătrânețe (nu mai dansez ca în 2009, să fie clar), dar am savurat totul piesă cu piesă, cu ochii mari și sorbind fiecare mișcare și fiecare gest din direcția scenei. și am dat tonul în câteva rânduri la urlete.

setlistul a fost cel obișnuit, parte din „stalingrad”, parte din „arhanghel’sk”, presărat cu niște bowie („heroes”) și pink floyd („goodbye, cruel world”). am descoperit iarăși că încă mi se mai rupe inima la „marele zgomot”, încă tresar cu fiecare fibră la „spnzrtr”, încă mai urlu OooooooooOoOOOoooooooOOOo pe ritm de „vânătoarea regală”, și încă mai cred că „imperatrix” e una din cele mai epice chestii ever.

nu mi-am dat seama dacă trebuia să mă enervez (dați microfonul mai tareeeee!) sau să mă bucur (ce public fain!) că pe alocuri vocile din public îl cam acopereau pe robin. dar cred că sentimentul general e unul de bucurie. am avut de altfel un moment în care mă uitam pe scenă, la oamenii ăia mișto care își dădeau sufletul cântând în fața mea, și m-a năpădit un val de iubire pentru ei mai intens decât roșul unghiilor de la mâna stângă a lui robin.

în loc de epilog, știți și voi, fericire pentru toată lumea și hai să nu plece nimeni supărat.

ultimul post pe 2016

Etichete

,

da salut ultimul post pe 2016 adică anul în care am câștigat un job care îmi place super mult și am pierdut prima relație romantică mișto a vieții mele deci suiș și coborâș ce pot să spun oricum a fost un an interesant și dacă încă mai plângeți după toate starurile moarte anul ăsta eu zic să vă ștergeți ochii și să vă reveniți că oricum o să tot moară de acum încolo pentru că deh sunt bătrâni ce vreți nu putem trăi veșnic eu personal sper la mai bine pentru toată lumea și încă mai am naivitatea să cred că la un moment dat ne vom normaliza și noi adică românia oricum eu la anul vreau să mă mut de acasă din motive pe care nu are rost să le dezvolt aici așa că urați-mi mult succes ah și da concertele de anul ăsta au fost ca de obicei bestiale toată iubirea mea artiștilor mai ales celor din underground please keep taking my money și iar închei fără punct fără virgulă la mulți ani you wonderful fuckers vine 2017

lovesong

Etichete

, , ,

mulți ani am crezut că eu nu sunt decât o jumătate a unui întreg separat la începutul timpului. pe tine te-am întâlnit de-abia atunci când am înțeles că sunt întreagă.

nu am știut ce avea să se întâmple, am crezut că nu eram și nu erai mai mult de o strângere de mână, niște degete rătăcite în păr, un sărut, ocazionalii fluturi în stomac, ocazionalul geamăt în noapte. dar nu.

ai fost și asta, dar ai fost și altceva.

mi-ai fost sprijin când mă împiedicam de propria mea umbră și când mă îndoiam de tot ce mă înconjura, mai ales de mine însămi.

m-ai ținut de mână în somn și pe stradă.

făceai glume mai mult sau mai puțin bune doar ca să mă vezi și să mă auzi râzând.

m-am privit prin ochii tăi și m-am văzut frumoasă.

și nu ne-am mințit niciodată. sfârșitul a fost cu lacrimi, epilogul cu nod dureros în gât. dar dacă am lua-o mâine de la capăt, nu aș șterge nimic, nu aș rescrie nimic.

mă bucur că exiști.

SONG OF THE WEEK. jurjak – „bucurești”

Etichete

, , , ,

prima oară am auzit de jurjak de la narcis axinte, vocalul de la harlequin_jack și tourette roulette, două formații care-mi sunt foarte, foarte dragi. nu știu cum se face însă că nu reușeam niciodată să ajung la vreunul din concertele lor live, deși îmi promiteam și îi promiteam și lui narcis că aveam să o fac. a trebuit să vină lansarea albumului lor (cuplată cu o invitație directă de la chitaristul lor, dan stoica) ca să mă învrednicesc și eu să mă deplasez să-i văd. nici nu mi-a trebuit mai mult de-atât însă să devin fan. acum am vreo cinci concerte la activ și ascult în draci piesele lor și pe deezer, și pe youtube, și-acasă, și la mp4 playerul meu.

evident, am favoritele mele, care se-ntâmplă să fie în principiu fix alea în limba română, asta deși nu-s vreo naționalistă. trei din ele aveau deja videoclip, și-a venit acum rândul celei de-a patra, anume „bucurești”, să aibă. e proaspăt scos din cuptor, azi dimineață, ca să fiu mai exactă.

prima reacție: ASDFGHJKLKJHGFDSFGH

a doua reacție: lovelovelove it

a treia reacție: trimis mesaje de felicitare întregii formații.

dar no, pe bune, e foarte mișto. pe partea de visuals rup băieții ăștia, muzical nici nu mai vorbesc, v-am explicat eu în postul anterior exact cine și la ce și, mai ales, cum cântă în trupă. nici că se putea o odă mai mișto pentru orașul ăsta în care-o ard de aproape treizeci de ani.

destul cu trăncăneala, ia hai purcedeți la ascultat and god bless the harmonica. și pentru cine-i curios de versuri, le-am pus eu pe net, că am suflet bun. chiar aici.

update: narcis mă contrazice și spune că el a auzit de jurjak de la mine, pe vremea când încă cânta cu we singing colors. pe bune dacă mai țineam minte, dar dacă-i așa, atunci a fost o potriveală faină tare. 😀