Etichete
cutie boy, ha-ha-ha-halucinant!, hwang mi ri, lee han-ah, manhua, suh yoo min
“cutie boy” e prima manhua (adică manga coreeană, dacă vreţi o explicaţie simplă) pe care am citit-o vreodată. trebuie să recunosc că la început am fost cam dezorientată, în principal din cauza faptului că, spre deosebire de manga, manhua se citeşte de la stânga la dreapta. trecând peste dezorientarea iniţială, povestea m-a captivat iute şi am citit toată manhua pe nerăsuflate. rămâne până în ziua de azi manhua mea preferată, dacă excludem “bride of the water god”, care e ongoing şi reprezintă unul din principalele două motive pentru care mi-am propus să nu mă mai apuc de chestii încă neterminate. cel de-al doilea motiv se cheamă “bokura ga ita”. dar destul cu alte marafeturi, vorbim despre “bokura ga ita” în primăvară, atunci când o să fie disponibilă în întregime online.
acum înapoi la “cutie boy”. lee han-ah este o adolescentă care a fost terorizată în şcoala generală de un coleg de clasă, pe motiv că are fundul mare. ajunsă la liceu, singura ei dorinţă este să întâlnească un băiat frumos şi sensibil, de care să se îndrăgostească. numai că reputaţia ei infamă de căpitan al liceului de fete il-hwa care poate să bată măr orice băiat ţine pretendenţii la distanţă. han-ah întrevede o schimbare fericită a sorţii în momentul în care îl cunoaşte pe suh yoo min, care pare a fi la prima vedere băiatul ei de vis: arătos, timid, un pic împiedicat şi evident îndrăgostit de ea. problema apare însă când han-ah descoperă că iubitul ei yoo min este una şi aceeaşi persoană cu puştiul care îi făcuse viaţa un coşmar în generală – şi, mai rău decât atât, că temperamentul lui violent nu s-a modificat absolut deloc…
la plus: “cutie boy” ţipă de la şapte poşte “comedie absurdă”, şi dacă sunteţi fanii unor asemenea poveşti, nu trebuie să rataţi manhwa asta. avem întâi umor de situaţie, absolut delicios, bazat în special pe relaţia dintre relativ normala han-ah şi yoo min, căruia conceptul de “common sense” nu îi spune mare lucru. în plan secund, povestea e înviorată de interacţiunile dintre yoo min şi membrii găştii sale pe de o parte (situaţii care se sfârşesc adesea cu yoo min călcând în picioare un amic imprudent care spune vrute şi nevrute despre han-ah) şi han-ah şi prietenele ei pe de altă parte.
comicul izvorăşte însă în principal din însăşi firea personajelor. yoo min, spre pildă, îşi maschează timiditatea sub izbucniri violente şi e imposibil să nu te amuze tentativele lui stângace şi cu totul neobişnuite de a-şi demonstra iubirea faţă de han-ah (pentru că da, pe parcursul poveştii aflăm că el fusese îndrăgostit încă din copilărie de ea, iar teroarea la care o supusese nu era decât felul lui de a-şi arăta afecţiunea). foarte interesant, deşi prea puţin explorat (sau cel puţin aşa mi s-a părut mie) este personajul frumoasei şi maliţioasei jang young-sun, prietena cea mai bună a lui han-ah, care o invidiază în secret şi face tot posibilul pentru a-i pune beţe în roate. şi pentru ca ciudăţenia să fie ciudăţenie până la sfârşit, în poveste se amestecă şi han mi-hoo, un fost iubit de-al lui young-sun, care se îndrăgosteşte de han-ah pentru că are impresia că fata se aseamănă… cu un câine.
grafica e destul de faină. hwang mi ri reuşeşte cumva să individualizeze fiecare dintre personajele principale (deşi trebuie să recunosc că uneori aveam probleme în a-i deosebi pe yoo min şi mi-hoo).
la minus: dacă vă plac poveştile gen “felie de viaţă”, nu vă băgaţi. serios. universul “cutie boy” e atât de absurd, şi pe alocuri exagerat de violent, încât cu greu îl poţi suporta dacă nu laşi deoparte încă de la bun început orice speranţă la realism.
?
